Vânător de suflete (Atingerea morții II)

Capitolul 7-Printre semenii mei, nebunii

Piciorul îmi sângerează puternic. Pantalonul sfâșiat e îmbibat în lichidul plin de globule roșii. Adrenalina atenuează durerea, dar îmi pot da seama că întrega coapsă e sfâșiată , acoperită de tăieturi adânci.

Peste tot în jurul meu văd lame ascuțite, trupuri lipsite de viață înotând în bălți de sânge. Simt mirosul morții oriunde aș fi, și pot paria că ei pot simți mirosul sângelui meu ... 

Târșâindu-mi piciorul, reușesc să ajung  în dreptul ușii de la camera mea. Mă prăbușesc pe lemnul dur și plat,  îmi folosesc  pulberea de putere pe care o mai dețin ca să apăs pe clanță . Mă prăbușesc pe podea. Nu mai pot simți durerea ... e prea multă, prea copleșitoare, acum e doar o amorțeală a întregului meu trup... Corpul îmi cere iconștiența somnului . Simțeam  moartea pășind spre mine ... Eram pregătită să o întâmpin când i-am auzit vocea lui Trevis :

-Pe tine te vor!  glasul lui părea ștrangulat de efort . Reușise cumva să se cațere pe zidul clădirii și să intre pe fereastră.

Mă luă în brațe , ridicându-mi trupul vlăguit.  Am auzit scârțâitul unei uși , după care el mă așeză în cada îngustă din baie. Vărsă pe jos un tub de produse de curățat și   șamponul meu cu rodie , apoi îmi clătește rana cu apă rece.

-Nu adormi , Madeline!  Stai trează , ok?

Vocea lui răsuna cu ecou în timpanele mele. Aș fi vrut să-l întreb ce voia să spună cu faptul că ei  mă voiau pe mine , dar  mușchii  nu mă ascultau, de parcă ar fi fost deconectați de la circuitul nervos ...

-Ascută-mă! spuse clătinându-mi capul. Concentrează-te pe sunetul vocii mele , bine?

Aș fi vrut să-mi clatin creștetul în semn că da, dar   nu aveam controlul asupra trupului meu sleit.

-Dacă nu îți revii , vom muri cu toții aici. Trebuie să te trezești și să îi oprești. Ești singura care i-ar putea opri , Madeline! Tatăl tău contează pe tine!  Viața Maliei depinde de tine! Viața mea depinde de tine! Așa că nu adormi... Trebuie să îți revii ...  îmi spunea el în timp ce rupse materialul pantalonilor mei.

Pleacă în camera cealaltă și se întoarse cu un cearșaf curat pe care îl rupse și îl îmbibă cu acea licoare  de culoarea liliacului .Când materialul îmbibat îmi atinse rana , durerea reapăru , iar substanța îmi făcu rana să ardă , durerea devenind  volatilă, o panglică de fum colorat și înecăcios , cu miros îmbâxit de carne arsă, iar durerea scoase un strigăt din gura mea .

-E legat de tine...

Obrazul mă ustura  când am făcut ochii mari. Deasupra mea stătea Malia, cu genunchii pe lângă coapsele mele și o privire tulbure ce mă ațintea.  Mi-am atins obrazul înroșit și am realizat că palma ei mă trezise. Pișcături fine îmi acaparau obrazul, iar creierul mi se clătina în cutia sa buimac.

-Ai de gând să strigi așa de fiecare dată?

-Ce s-a întâmplat? încă procesam ceea ce văzusem în vis. Ceea ce simțisem în vis. Și cu teroare încercam să neg, amintindu-mi de ce îmi zicea Malia , ceea ce mirosisem în vis.

-Mă îmbrăcam, pregătită să plec la instructaj când ai început să strigi ca o descreierată! Așa că te-am plesnit, spuse ea de parcă îmi enumera ingredientele unei prăjituri cu cafea.

-Asta e cea mai tandră modalitate de a mă fi trezit?

-Nu , dar e cea mai rapidă și eficientă, spuse îndepărtându-se de pat.Nu ar putea nega, știu că i-a făcut plăcere- o plăcere sadică , inexplicabilă- să îmi lase desenate pe obraz degetele ei.