AMBA-Profeția

Capitol. 3.

Echipa de cercetare coborî la sol. Aveau să aștepte răsăritul pentru a surprinde posibile activități care să dovedească existența unei inteligențe, existența unei civilizații. Așa cum ceruse șeful securității scuturile erau ridicate și setate pe invizibil. Astfel că puteau să urmărească fără să îi vadă cineva.

La început orizontul se înroșii, apoi deveni purpuriu, ca dintr-o dată milioane de săgeți luminoase să inunde planeta. Ca un făcut monotonia care îi însoțise până acum dispăru ca prin farmec lăsând locul unui varcam de sunete, de culori, de însuflețire. Oriunde te întorceai să privești natura se trezea la viață. Mii de specii își manifestau bucuria apariției astrului zilei prin tot atâtea feluri. Până și apa mării părea bucuroasă izbindu-și agitată valurile de stâncile dimprejur spumegând. Stropii săreau strălucind umplând aerul din belșug cu cristale de sare.

Borek se plimba pe nisipul plajei privind la multitudinea de organisme acvatice care se mișcau spre destinații numai de ele știute. Chiar și pe un loc infim pe care îl putea cuprinde cu privirea bogăția vieții era enormă.

— Minunat. Exclamă comandantul. Planeta asta mustește de viață.

— Priviți! Îi atenționă naturalista

Două ființe bipede își făcură apariția dintre copacii din jur. Purtau cu ei un fel de plasă enormă. Ajunși la malul apei se suiră în ceva ce era un soi de ambarcațiune. O puseră în mișcare împingând-o cu o prăjină lungă. Ajunși la o anumită depărtare una dintre ființe se ridică ținând în mâini plasa, își luă avânt rotindu-se într-o parte, apoi brusc se roti în sens invers aruncând în același timp plasa. Aceasta se răsfiră în formă de cerc căzând în apă. Cei doi se întoarseră la mal și dispărură tăcuți de unde veniră. Comandantul privea tăcut locul unde plasa se scufundase, așteptând, însă nimic nu se întâmplă. Întrebă atunci în microfonul combinezonului său.

— Știe cineva ce ar putea să însemne întâmplarea la care tocmai am fost martori?

— Aceste ființe își prind hrana cu ajutorul acestor plase.

— Adică plasa este un fel de capcană?

— Exact. Poporul meu folosea, în vremuri de mult apuse, astfel de plase pentru a-și asigura hrana. Explică naturalista.

— Deci hrana acestor ființe este compusă din vietățile din apă?

— Nu neapărat, ele prind și animale de uscat. Însă acestea sunt preponderent mai mari, mai greu de prins și mai periculoase. Însă trăind în apropierea apei s-au specializat în acest stil de procurare a hranei.

— E o planetă frumoasă, dar încă primitivă.

— Eu nu aș fi atâta de convins. Dacă ai rămâne pe această planetă fără surse de hrană și protecție, ai putea face două lucruri. Să vânezi și să trăiești. Sau să mori. Se pare că ai uitat cum e să îți asiguri singur hrana. Interveni Tambo.

— Din contră, pe Ma" kdo ne prindem singuri hrana. Ba mai mult masculii sunt cei care aduc hrana în grup. Însă și femelele sunt vânători la fel de buni. Diferența e că noi nu ne folosim de capcane pentru a prinde prada.

— Unele specii nu sunt la fel de puternice sau la fel de agile ca și prada lor de aceea folosesc trucuri pentru a o prinde.

— Și unde este respectul vânătorului aici? Dacă folosește trucuri pentru a-și amăgii prada. Vânatul nu mai are aceleași atuuri ca și vânătorul.

— Vânatul și vânătorul nu au fost pe picior de egalitate niciodată. Cel ce vânează se presupune că este puțin mai înzestrat ca și vânatul. Fie că vorbim din punct de vedere al inteligenței, al forței, agilității, ferocității, vicleniei etc. De exemplu tu vânezi în zbor, nu?