Anya Inessa Belyaeva este fiica unui soldat rus, fost KGB-ist, ce în prezent luptă cu îndârjire împotriva Ucrainei. Deși viziunile lor politice erau cât se poate de diferite, Anya nu își poate renega tatăl autoritar, căci el are o moștenire de oferit. Mama ei, o moldoveancă din Republica Moldova, o fire cochetă și șireată, își preferă munca plictisitoare de contabilă și îi caută constant pretendenți, fără vreun interes în aspirațiile artistice ale fiicei sale. Anya a fost obligată de părinți să urmeze o facultate în IT, în ciuda dorinței ei de a merge la arhitectură. Dar cum nu a putut să își aleagă profilul, a reușit măcar să își aleagă țara: România. În ciuda dificultăților de până atunci, față alege să urmeze drumul IT-ului până când va strânge suficient bani pentru a-și crea propria afacere, în cadrul căreia să își vândă arta. Și dorește să facă asta în tihnă, în așa fel încât să nu creeze conflicte în familie. Toate visele ei de a avea o viață liniștită se năruie când îl întâlnește, într-o excursie cu un prieten în Emiratele Arabe Unite, pe tânărul Lisador Baltazar Nader, un arab născut în Franța, nepotul unuia dintre cei mai importanți fermieri de perle din Ras-Al-Kaimah, ce e surprins de exoticitatea trăsăturilor ei. Dragostea dintre ei începe timid, dar crește în intensitate pe măsură ce apropierea dintre ei îndepărtează barierele culturale și dezaprobarea părinților. Dar rămâne de văzut dacă aceasta va fi suficientă. „Dintre toate perlele pe care le-am văzut, tu ești cea mai frumoasă dintre toate."