AmaMondo

Sunt lacrima ce-a-ntinerit pământul,
Izbindu-se, de riduri l-a scăpat;
Sunt sufletul în care joacă vântul
Și inima-mi-e soarele vânat!

Sunt bucățica unei rătăciri învinse
Din albe zări de zbor furat;
Sunt rana dulce-a buzelor cuprinse
Ce liniștea viclean mi-au sărutat!

A bunătății sunt fărâmă despicată
Ce zi de zi reface universul,
Sunt a durerii voce împăcată
În care mut cuvântu-și pierde sensul!

Sunt viața-n patru sentimente de apus:
Credință, ʹncredere, speranță și iubire!
Sunt răsăritu-n ochi răpus
Și valu-n mare stors de-a sa menire!

Sunt clipirea-n ceața ochilor albaștri
Pe-un chip pierdut în mii de încercări,
Sunt raza ce nu se găsește printre aștri,
Sunt veșnicul ecou al unei provocări!

Căldura sunt a respirației ce mă sufocă greu
Și par a fi lumina mâinilor de lut
Ce face umbra unei tălpi de zeu,
Dar sunt de fapt golu-a tot ce-n grabă am pierdut...

Sunt ciobul sfânt de pe-o icoană plânsă
Și dor de-o rugă fără mărginire!
Sunt starea în neștire prinsă
De-un veac de după fericire.

Sunt zidul demnității-n adevăr călcat
Și surdul țipăt a tot ce n-am făcut,
Sunt vara trupului de dragoste curtat
Sunt tot ce sunt pentru că m-ai avut!

Sunt o cetate făurită-n piatră dură
Și te doresc o!, înger luciferic plăsmuit,
Precum inima bătaia și-o îndură
Precum e pămîntul de cer chinuit!

Fără de știre, sunt ce-ai construit
O!,  tu, zâmbet al destinului ales,
În ființa-mi statornic te-ai sădit
Și fructul iubirii atent l-ai recules.