@ VampiriumDominik o să scriu o continuare aici
Dau din cap amuzat, pe față apărând-mi involuntar un rânjet; mi s-a spus că atunci când zâmbesc astfel arăt ca un demon scăpat din Iad... așa o fi.
Am capul plecat și simt cum ochii mi se înroșesc și dinții devin ascuțiți. Nu o să-i omor, nu am chef de ascuns cadavre... dar sunt atât de plictisit! Cred că o să-i sperii totuși puțin. Chiar dacă ar spune cuiva că au văzut un vampir, cine i-ar crede? În plus, la nevoie pot să le șterg memoria.
Îmi ridic privirea spre ochii puștiului care a zis că vampirii nu există, ochii lui mărindu-se de spaimă când vede sclipirea colților mei.
-Așa e... Vampirii nu există.
Mă apropii de el, șoptindu-i la ureche, respirația mea caldă făcându-i pielea de găină:
-Ar fi... ridicol, amuzant... Periculos.
De pe buze îmi scapă râsul malefic care îmi iese atât de bine. Îi las pe băieții aceia gălăgioși blocați în uimirea și frica lor și îmi văd de drum.