amorphis

scriu despre lumea în care aş vrea să trăiesc şi descriu lumea în care trăim.
☆

 „cândva, o fetiță a apucat din plictiseală o foaie şi un creion, începând să deseneze. formele şi figurile începeau uşor-uşor să se transforme în linii curbate, puncte, şi virgule, şi aşa a început să scrie câteva cuvinte fără măcar să-şi dea seama. s-a ridicat după o vreme de pe covoraşul alb din camera ei, ieşind pentru a se distra cu prietenii. 
pe măsură ce creştea, scria mai mult, tot mai mult, însă nu ştia de ce o face, nici măcar nu conştientiza că scria atâtea rânduri înşirate pe pagini întregi... pentru ea totul era egal cu zero; nu valorifica nimic. 
într-o zi, mama ei a găsit teancul de foi pe care fiica ei îşi înşirase gândurile nu tocmai copilăreşti, rămânând profund uimită de scrisul ce părea al unui om care a trecut prin greutăţile vieţii. 

   - daria, ce-i cu toate foile astea? ce ai scris aici?

   - nu ştiu, mami. dar mă doare când nu scriu ceva. 

tăcerea apăru, corpul micuţ se învârti uşor pe loc, aşezându-se iar pe covor cu o foaie în faţă şi un pix în mână. 

   - de ce doare? 

mai spuse, iar apoi se ridică şi se trânti în pat, obosită. 
în seara aceea, avuse un vis. un coşmar ce o marcă, însă nu îl spuse nimănui. o dată ce a crescut, a simţit tot mai des nevoia de a se urca pe acoperişul scund al garajului casei, pentru a vorbi cu luna şi stelele. 

   - de ce doare?

a întrebat din nou, închizând ochii. îşi aminti de acel vis, iar imediat răspunsul îi trecu prin cap, făcându-i o lacrimă să apară. 

   „- şi tu vei provoca durere."  "

____________________________________

adevărul este, că acel vis a fost ca un destin crud, care, da, pare de faţadă, şi scos dintr-o poveste, însă ăsta era adevărul. fetiţa provoca durere fiecărei persoane de care se ataşa, mai devreme sau mai târziu. de aceea a început să se închidă în ea, şi să spună că se teme de oameni, când de fapt, ea se teme să nu rănească din nou o persoană. 

 ____________________________________


♕