𝘋𝘳𝘦𝘢𝘮 :𝚔𝚜𝚓:✔︎

𝐗𝐈𝐕

" 𝓥𝓲𝓼𝓮𝓵𝓮 𝓼𝓾𝓷𝓽 𝓵𝓾𝓶𝓲 𝓲𝓷𝓭𝓮𝓹𝓪𝓻𝓽𝓪𝓽𝓮 ..."

Spre surprinderea brunetei, camera avea priveliște spre pădure, printre brazii verzi fiind vizibilă ceața nu prea densă.

- Frumos, nu? o întreabă Jin, stând rezemat de perete, zâmbind.

- Mhm. mormăie ea, fiind încă fascinată de priveliștea din fața ochilor ei.

Brunetul se apropie de ea, îmbrățișând-o de la spate. Își așează bărbia pe umărul ei, privind și el în față.

- Ei bine, ăsta este unul dintre motivele pentru care trebuie să dormi neapărat în această cameră.

- Adică? îl întreabă Haemi derutată, întorcându-se cu fața spre el.

Cei doi erau aproape unul de celălalt, fiind practic lipiți, nasurile lor atingându-se ușor. Bruneta își mări ochii, pulsul crescându-i considerabil, începând să respire scandat.

Jin rânji subtil. Se bucura datorită faptului că avea efectul acela asupra celei din fața sa. Acum era mai sigur că surpriza lui avea să fie reușită.

- O să vezi. spune el, după care se îndepărtează de ea spre nemulțumirea lui Haemi, care-l privea oarecum tristă.

A ajuns să tânjească, oarecum, după săruturile lui dulci, ce-i dădeau fiori pe șirea spinării, și-i creu fluturi în stomac.

- Trebuie doar să spui că vrei iubito. zice Jin din senin, mai apoi sărutând-o brusc.

Fără să-și dea seama, Haemi îi răspunde imediat, brunetul zâmbind datorită acestui fapt. Își așază o mână după ceafa ei, pe cealaltă punând-o pe talie. O lipește de cel mai apropiat perete, acum mâinile lui fiind de-o parte și de alta de a capului ei.

Haemi își așază mâna după gâtul lui, sărutul intensificându-se. Față de celelalte, ăsta era un sărut mai special. Era unul tandru dar și pasional în același timp.

Jin o prinde de coapse ridicând-o în brațe, în timp ce bruneta își încolăci picioarele în jurul bazinului său. Ea începe să-și treacă degetele printre firele lui de păr, trimițându-i băiatului fiori prin tot corpul.

- Continuăm mai târziu. spune Haemi dându-se jos din brațele brunetului, lăsându-l confuz.

- De ce? Am făcut ceva ce te-a deranjat? o întreabă el, privind-o îngrijorat. Oare o rănise fără să-și dea seama?

- Nu, nu am pățit nimic. Stai liniștit. Doar că, nu cred că ai vrea să fim iar întrerupeți, nu? spune bruneta, trecând pe lângă el chicotind ușor.

- Ai dreptate. Chiar nu aș vrea să mai fim întrerupți. zice el, gândindu-se la dățile în care au fost întrerupți în momente importante.

Haemi coboară la parter urmată de Jin, ce încă se gândea că ar fi putut să facă atâtea lucruri dacă nu își găseau anumite persoane să-i deranjeze.

- Eomma, ce faci? își întreabă bruneta mama, privind confuză spre vasele din chiuvetă și spre tăvile de pe masă.

- Aici o să ne petrecem Crăciunul scumpo! Nu-i așa că este frumos? spune femeia entuziasmată, privind-o cu veselie pe fată.

- Da....frumos. zice Haemi cu jumătate de gură, după care ieși din bucătărie.

Nu era pentru prima dată când mama ei uita să-i spună anumite lucruri. Femeia era mai uitucă și aeriană de ceva timp. Tatăl ei era singurul ce o putea aduce cu picioarele pe pământ.

Oftând, Haemi își ia geaca din cuier, mai apoi se încalță cu ghetele și iese afară, avea nevoie de puțin aer curat. Simțea cum un nod i se formase în gât și o greutate i se pusese peste piept, în momentul în care își adusese aminte de tatăl ei.

- Ești bine? o întreabă Jin, prinzând-o de mână, pentru a o scoate din gânduri..

- Cred că da. îi răspunde, privind pământul înghețat peste care se așternuse un strat de zăpadă.

- Hai cu mine undeva. spune brunetul, trăgând-o după el, printre brazi.

- Unde mergem? îl întreabă Haemi, lăsându-se trasă de el.

- Este surpriză. spune băiatul, întorcându-se spre ea, îi zâmbi ușor, și-și continuă drumul.

Bruneta zâmbi ușor, dându-și seama că Jin era probabil singurul care o putea face să zâmbească într-un moment ca acela.

*****

Haemi se așeză pe marginea micului bazin, luând o piatră de pe margine, jucându-se cu ea. Jin o privea tăcut de ceva vreme, așteptând ca ea să-i spună ce anume o supărase

- A fost acum cinci ani. Sa întâmplat în cel mai neașteptat moment. Țin minte perfect momentul, de parcă a fost ieri. Evenimentul a avut loc chiar de ziua mea. Împlineam doisprezece ani, iar tatăl meu își luase liber de la serviciu special pentru mine. Voia să fim eu cu el și cu mama în acea zi. Doar noi trei. Uitase să-mi cumpere un cadou, așa că în drum spre casă se oprise la un magazin de jucării. După ce a ieșit, un șofer neatent la drum, l-a lovit din plin. Nu a mai avut nicio șansă. De atunci, în fiecare an când este ziua mea, mama stă și plânge acompaniată de o sticlă de vin. Când eram în cabană, fără să vreau mi-am amintit de el. Nu o fac chiar des, dar când îmi amintesc mi se pune un nod în gât și o greutate mi se pune peste piept.

- O să fie bine. încercă el s-o calmeze, luând-o în brațe.

" Sper să ai dreptate...."

Heeeeeeeiii guys!!!!! Am revenit. Sper să vă placă și scuze pentru întârziere și greșelile gramaticale!

❤️❤️❤️💤💦