Mireasa de sacrificiu [Finalizată]

13. Alteța Voastră?

M-am oprit brusc din fugă atunci când l-am văzut pe Eric în față. În dreapta mea era Richard. În stânga mea era Henri.

-Nu...am spus încet, printre lacrimi, ajungând în genunchi. Nu e drept...mi-am luat capul în palme. Nu e drept să mor așa. Nu vreau să fiu vampir... Nu vreau să-mi pierd sufletul! Nu vreau să mor așa...

Am simțit o palmă atingându-mi capul. Dar nu era niciunul dintre ei. Ridicându-mi privirea l-am văzut pe bărbatul în negru, Reign Heinz, zâmbindu-mi cu toată gura, dezvelindu-și cei patru colți. Inima mi-a pulsat foarte puternic, dureros, de câteva ori. Până când am simțit o palmă prinzându-mi încheietura mâinii. Eric.

-Ți-am spus că dacă vei încerca să fugi, o să te ucid, nu-i așa?s-a aplecat înspre mine.

Genunchii mi s-au înmuiat, ajungând pe sol. Simțeam o durere atât de puternică în piept încât nu mi-am putut reține un țipăt. Îmi încleștasem palma liberă în dreptul pieptului. Îmi încleștasem maxilarul.

-Fă-o!mi-am ridicat chipul spre el. Te rog, fă-o...am spus printre lacrimi.

Eric nu era atât de furios pe cât mă așteptam să fie. Părea mai curând...îngrijorat.

M-a ridicat de încheietura mâinii, ducându-și un braț după posteriorul meu. Mă luase pe sus ca pe un copil.

-Închide ochii, mi-a spus pe un ton scăzut.

I-am urmat ordinul. Palma lui mi-a lipit obrazul de tâmpla lui. Tremuram din toate încheieturile gândindu-mă că avea să-mi strivească capul. Am simțit apoi un val foarte tăios de frig, înainte ca toropitoarea căldură să-mi facă pielea să se strângă foarte dureros. Eric m-a dus în camera mea, spunându-mi să nu o părăsesc până la cină.

Am rămas în tăcere. Îmi era rău. Pesemne că aveam să răcesc de la frigul cumplit de afară. Maria, servitoarea cea nouă, a venit la un moment dat și mi-a zâmbit cu o oarecare părere de rău.

-Domnii vor primi oaspeți importanți. De aceea, va trebui să vă pregătim, s-a îndreptat spre șifonierul meu.

A scos de acolo o rochie neagră, din catifea, care-mi urma linia corpului. Mi-a pieptănat părul. A făcut buclele să stea în loc cu o spumă. M-a machiat destul de frumos, cumva natural, punându-mi în evidență ochii.

-Sunteți cea mai frumoasă, stăpână, mi-a zâmbit ea. Acum, de ce nu coborâți?

Atunci când coboram scările, după ea, mă întrebam dacă motivul pentru care nu mă ucisese Eric era această vizită. Cumva...ar fi fost o rușine pentru vampiri să fie prinși de oaspeți fără o mireasă de sacrificiu? Poate... era ca și cum un om s-ar fi simțit rușinat pentru că nu avea mâncare.

Ei erau în camera de zi, dar nu păreau îmbrăcați prea formal. Ei mereu purtau cămăși și pantaloni, pantofi, dar cam atât. Cămașa lui Henri era chiar sumetecată la mâneci, cum o purta de obicei. Oare chiar fusese în regulă să apar așa?

Când ușa s-a închis în spatele meu am rămas cu privirea în pământ, neștiind ce să fac.

-Stai jos, mi-a spus Richard pe un ton rece.

Am luat loc pe canapea, în partea opusă față de el. El mi-a aruncat o privire lungă, plină de nemulțumire. Nu a avut timp să se și exprime, pentru că cei doi invitați au intrat. Era vorba despre o femeie și un bărbat după sunetul pașilor săi.

-E o onoare să fim oaspeții Altețelor Sale, a spus bărbatul ce, după umbră, mi-am dat seama că făcuse o plecăciune.

Asta mi-a făcut inima să înghețe. Cei trei frați...erau prinți ai vampirilor? Cum era posibil măcar așa ceva?

Pe mine nu m-au prezentat, semn că eram prea neimportantă să fiu inclusă în discuție. Maria ne-a servit ceaiul și bărbații au vorbit despre aspecte administrative. Se păreau că ei erau prinți ai unui clan de vampiri, ai viperinilor. Eu nu aveam nimic mai bun de făcut, fapt pentru care ascultam.

Era foarte ciudat, dat mă simțeam privită. Când mi-am întins mâna spre cana mea de ceai, mi-am ridicat privirea instinctual, spre în față. Atunci am făcut fără să vreau contact vizual cu acea femeie.

Părul ei era roșcat, ochii căprui. Era foarte frumoasă și...tânără. Dar nu asta m-a făcut să păstrez contactul vizual. S-a lăsat brusc liniște, pentru că acea femeie mă privea de parcă ar fi văzut o fantomă.

-S-a întâmplat ceva, Alteță?a întrebat Eric.

Deci și femeia era o prințesă. Poate una din alt clan. Ea a încercat să zâmbească.

-Mireasa Altețelor Sale este, cu adevărat, foarte încântătoare. Am fost poate prea surprinsă de frumusețea ei.

Era foarte ciudat. Îmi închipuiam că nici ei nu aveau să pună botul la o asemenea explicație. Oare...noi ne mai întâlnisem vreodată? Chipul ei nu-mi părea cunoscut.

-Pot îndrăzni? Care este numele ei?

Oh, așa era. Eu eram un gunoi. Nu aveam dreptul să mă adresez vampirilor, mai ales vampirilor nobili.

-Belatrix e doar un om, a răspuns sec Henri, privind-o pe acea femeie vizibil nemulțumit. Aș aprecia dacă ne-am concentra pe scopul venirii voastre aici de fapt.

Așa era. Eram doar o bucată de carne fără importanță.

Bărbatul și-a dres glasul.

-Da, desigur. Cum clanurile au fost într-o bună înțelegere și conviețuire, Maiestatea Sa vrea să trimită ca semn de apreciere pe unica sa fiică, prințesa Evangeline, pentru a fi soția unuia dintre prinți.

-Poate fi soția lui Henric, a spus Richard atunci.

Henri i-a aruncat o privire plină de venin.

-Sunt sigur că ar fi o jignire pentru regele clanului liliecilor dacă unica lui fiică să fie soția celui de-al doilea prinț. Ar trebui să fie soția primului născut. Nu ești de acord cu mine, frate mai mare?

Ei doi...se certau cumva? Ce se întâmpla aici de fapt?

-Henric are dreptate, a spus și Eric.

Richard părea foarte înfuriat pe cei doi, după privirea lui, iar asta îmi stârnea fiori.

-Această căsătorie va avea loc după alegerea moștenitorului, a spus Richard clar către bărbatul care se vedea intimidat de el. Regula clanurilor este că viitorul rege nu poate avea o soție din afara clanului său. Sunt sigur că Alteța Sa, prințesa, înțelege situația.

Ce era cu Richard? Privirea și tonul lui... Aproape că o amenința pe prințesă. Ce era în neregulă cu el?

-Da, desigur, Alteță.

Privirea ei a ajuns din nou la mine. Mă privea foarte încordată și nu-mi puteam da seama din ce motiv.

-Atunci cred că am făcut totul clar, a spus Richard, ca invitându-i să plece.

Eu am rămas în tăcere. Acea femeie mi-a zâmbit apoi în colțul gurii, privindu-mă cu răutate.

Ea...credea cumva că am vreo legătură cu asta? Sau pur și simplu o irita faptul că eram acolo? Nu puteam înțelege prea bine motivele ei.

În fața ochilor mi se desfășura o imagine de-a dreptul înspăimântătoare. Eram...eu? Și purtam un copil înfășat în brațe. Nu. Nu eram eu. Era o femeie care semăna foarte mult cu mine. Mama. Era mama. Stătea în genunchi, în fața unui bărbat al cărui chip nu-l puteam vedea.

„Numele acestui copil este Beatrice.", a spus ea printre lacrimi. „Te rog, ajut-o să scape de soarta unui vampir pur."

Bărbatul i-a întins o mână.

„Atunci o să nu mai fie vampir deloc..."