" Bun venit la bordul vasului Calypso ! Sper că ştiţi în ce aventuri aţi pornit. Dacă până acum nu aţi auzit de această corabie... sunteţi prea mici, dar dacă aţi auzit... cred că-i cunoaşteţi legenda şi cu siguranţă aţi auzit şi fel de fel de poveş...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
" Se spune că omul nu poate să fugă de ceea ce-i este sortit. Destinul și timpul sunt inamicii nevăzuți împotriva căruia nu o să poată lupta niciodată. Știu, lucrurile par reci doar în alb și negru, dar tot ce contează este cum îți colorezi singur viața asta monotonă. Fie înveți să folosești culori și emoții, fie te rezumi la ceva ce nu îți va satisface poftele niciodată. Viața este totuși un dar. Un lucru oferit de Dumnezeu omului, un cadou pe care mulți nu îl apreciază așa cum trebuie. Unii oameni însă, sunt capabil de orice pentru a mai primi câțiva ani în plus, iar acești oameni sunt determinați și mânați de emoții puternice și periculoase.
— Coborâți pânzele. Măriți viteza. Mai repede dacă vreți să scăpați cu viață, șobolani de apă dulce.
— Căpitane, strigă unul dintre marinarii echipajului. Avem probleme mari.
— Ce e Sckot? se răsti căpitanul spre marinarul ce-l supraveghea de pe puntea inferioară.
— Furtuna se întețește, am pierdut jumătate din echipaj, iar Calypso nu va face față monstrului ăstuia. Trebuie să abandonăm corabia acum.
Căpitanul rămăsese nemișcat, luându-și un răgaz de gândire. Ce era de făcut? Furtuna chiar făcea ravagii, dar știa că această furtună nu era ca toate celelalte. Erau prea multe semne care dovedeau asta și oricât ar fi vrut să nege, știa că nu o poate face. Toți așteptau ordinele lui, însă acesta căzuse pe gânduri. Furtuna se întețea tot mai tare, vântul era tot mai puternic, iar fulgerele atingeau marea. Valurile deveneau din ce în ce mai mari acoperind-o pe Calypso și balansând-o din când în când. Marea era din ce în ce mai agitată, dar căpitanul încă rămăsese nemișcat. Parcă aștepta ceva, dar timpul se scurgea și asta în defavoarea lui și a echipajului său. Știa ce avea să urmeze, mai trecuse prin asta cu câțiva ani în urmă, atunci când își pierduse corabia, Răzbunarea Reginei Anne. Știa că marea avea să-i răpească tot ce mai avea și deși povestea cum că a fost omorât de propriul echipaj avea să circule repede, știa foarte bine care este crudul adevăr. Se simțea totuși liniștit. Întreaga sa comoară, pe care o căpătase în ultimii ani, era pusă la adăpost, așteptănd ca proprietarul de drept să o găsească. Știa că micuțul său căpitan, ce aștepta cu sufletul la gură ca tatăl său să revină la mal, avea să-i calce pe urme. O văzuse încă de când făcuse primii pași. Era curioasă și-i plăcea să descopere cât mai multe lucruri. Asculta marea așa cum o făcea și el. Îi auzea chemarea lui Calypso asemenea lui și știa cât de greu era să reziști unei asemenea tentații. O descoperise de câteva ori, în timp ce se ascundea la bordul navei pentru a putea pleca în călătorie cu el. O privea adesea cu dansa și cum țopăia pe punțile vasului impunător și realizae că avea să fie cel mai bun căpitan pe care l-a văzut tărmurile și marea. Zâmbi la acest gând, însă se întristă imediat la gândul că nu avea să fie acolo când micuțul căpitan avea să pornească în aventura vieții sale. Nu avea să-l sprijine și să-l îndrume
