4.

128 24 5
                                    

După două săptămâni, este o zi de luni din a treia săptămână în care am stat numai în cameră, am ieșit doar seara când toți erau în camerele lor, pentru a mă duce în bucătărie sa mănânc ceva deși nu aveam chef nici să mănânc dar trebuia să o fac, nu voiam să ajung sa fiu doar piele și os.
Doua săptămâni de când o visez numai pe ea, e atât de dureros, vorbesc numai despre durere și suferință în ultima perioadă, dar, din păcate doar asta simt.
N-am mai vorbit cu nimeni din casa, nici cu părinții mei, nici cu surorile mele, mi-e dor de toți dar nu mă simt încă pregătit pentru a fi din nou vocal, prefer sa fiu introvertit o perioada destul de lungă.
As fi putut vorbi cu Jay, am avut atâtea momente in care am vorbit mereu cu el, doar că după ce am aflat că se îndrăgostise de ea n-am mai avut de gând să port discuții cu el, doar replici scurte și reci din partea mea, din partea lui pot observa cat este de trist, presupun că este trist în continuare, după evenimentul de acum două săptămâni în care i-am văzut pe toți la față, l-am văzut trist, l-am văzut vărsând lacrimi... Ori de dorul ei, ori pentru că nu a putut să fie a lui. Sentimentele nu le alegem noi, apar pur și simplu, dar putem sa ne alegem cuvintele și să nu rănim alte persoane.
Zilele astea am visat-o în fiecare seară, dar nu-i de mirare că se întâmplă asta, mi-e gândul num-

Aud o bătaie la ușă și mă opresc din scris. Mă uit la ușa care era închisă așteptând să văd dacă o să fie deschisă, dar nu s-a întâmplat așa. Refuz sa răspund, m-aș preface că dorm dar nu dorm eu la ora asta nici dacă mă oblig pe mine însumi.
Oftez și mă dau jos din pat, mă îndrept spre ușă și o deschid, cum o deschid îl văd pe Sunghoon.

— Te-am deranjat? spune el uitandu-se la mine îngrijorat, omul ăsta mereu își arată emoțiile, nu știu cum reușește
— Nu, nu m-ai deranjat. S-a întâmplat ceva? ma sprijin de tocul ușii
— Voiam doar sa vad ce mai faci, cum mai ești, nu am mai vorbit de ceva timp... oftează și se uită în altă parte apoi se uită din nou la mine schițând un mic zâmbet trist
— Sunt bine. Doar atât? nu-mi place sa fiu atât de rău cu el dar chiar n-am nevoie de mila nimănui
— Ai vrea sa vorbim? Știu sigur că ai nevoie de cineva cu care sa vorbești, poate nu sunt cel mai potrivit dar tind sa cred că sunt un ascultător destul de bun.
— Ăh... mă scarpin in cap neștiind ce să spun

Nu-i prima data când Sunghoon încearcă să vorbească cu mine și eu îl refuz in cele mai urâte moduri, detest sa fiu așa... Poate chiar ar merita sa vorbesc cu cineva, și, având în vedere că el s-a oferit de atâtea ori o să mă descarc câtuși de puțin, nu-i bine sa țin în mine mereu, plus, am încredere în el, simte și înțelege prin ce trec, într-un fel, iubita lui, Si-An, trece și ea printr-o perioada nasoală, cum și noi restul trecem.

— Sigur, intră. Ma dau din ușa făcând loc sa intre in camera mea

Cum intră în camera mea închid ușa în urma mea și mă îndrept spre pat. Pot spune că am o camera destul de curată, chiar nu exista pic de mizerie sau lucruri făcute grămadă, obișnuiam să fiu extrem de (,) dezordonat dar îmi aduc aminte de ea și incerc să fiu cat se poate de ordonat așa cum îi plăcea ei.
Mă așez pe pat și-i fac semn lui Sunghoon sa se așeze și el pe pat să nu stea in picioare sau pe scaunul de la biroul pe care îl aveam in camera.

— Nu vreau sa fiu exagerat, însă, Hee, cum te simți? spune în timp ce se așează la celălalt colț al patului, in celălalt colț m-am așezat eu având o perna in brațe
— Sincer? Mă simt viu la exterior, în interior sunt mort, sper că poți înțelege cum mă simt acum.
— Îmi pare foarte r-
— Sunghoon, tuturor ne pare rău, n-am de gând să aud acest " îmi pare rău " de la fiecare dintre voi, așa, in parte, să-mi spuneți asta pe rând. Îi spun pe un ton urat apoi realizez asta și după oftez lăsând capul în jos punând o mână pe cap. Iarta-ma, Sunghoon...
— E ok, nu-ți face griji, înțeleg cum te simți.
— Cum mai este Si-An? N-am mai văzut-o sau auzit-o de vreo două săptămâni, chiar trei. Încerc să schimb subiectul, mă simțeam extrem de prost
— Este la fel ca ultima data când ai văzut-o... Am fost la ea de câteva ori, nu îi este bine...
— Sper să își revină.
— E prietena ei, Heeseung, nu cred că o să-și revină așa repede, nimeni nu cred că o să treacă peste asta atât de ușor sau repede.
— Da, ai dreptatea ta.
— Ți-e dor de ea, nu-i așa?
— N-ai idee cât... Înghit in sec pentru că îmi aduc aminte cum o visez seara de seara și tot ce visez sunt lucruri din trecut în care eram fericit împreună
— Sincer sa spun, chiar și eu îi duc dorul, chiar daca nu am fost așa apropiați, a fost acolo pentru Si-An și pentru tine, iar pentru asta îi sunt recunoscător pe viață.

Când aud aceste cuvinte îmi simt ochii încărcați de lacrimi, mă înțepau atât de tare și mă abțineam atât de tare sa nu plâng în fața lui Sunghoon.
Îmi observa starea așa că vine langa mine și-și pune un braț pe umărul meu și mă ia în brațe prietenește. In momentul ăla am simțit cum lacrimile încep să se scurga pe obrajii mei fără să le dau eu voie, îmi pun mâinile pe față și încep să plâng din ce in ce mai tare.

— Sa nu te ascunzi niciodată de mine, știi bine că te poți elibera la mine oricând. Mă mângâie pe spate și începe și el sa lacrimeze, nu de alta dar îi simțeam lacrimile pe mâna mea. Știi... Dragostea nu este acolo pentru a ne face fericiți. Cred că există pentru a ne arăta cât de mult putem îndura...

Oare cat o sa îndur?
Pe lângă alte mii de întrebări a mai apărut și întrebarea asta la care o să-mi răspund abia atunci când o să am răspunsuri la celelalte.
Pot spune că are dreptate in ceea ce spune, dar după cum am spus, a mai apărut o întrebare la care nu am răspuns. Se pare că aveam nevoie sa vorbesc cu cineva și să mă descarc la cineva.

 Se pare că aveam nevoie sa vorbesc cu cineva și să mă descarc la cineva

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Remember You ✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum