✷ dragoste | new adult | a doua șansă
Royal Cruise Line este locul unde Oren și Sally se reîntâlnesc după prea mulți ani în care nu au mai știut unul de altul. Sincronizarea nu este potrivită, însă nu noi determinăm momentele potrivite în viață.
Sa...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
În dimineața următoare, mă trezesc înaintea lui Oren, însă rămân nemișcată în pat, în brațele lui pentru a-l putea privi. Aș vrea să îi ating fața cu degetele sau buzele, să îi pot urma fiecare adâncitură sau ridicătură din piele, să îi pot admira fiecare colț. Aș vrea să pot avea acea putere de a mă lipi de o persoană, să fiu atât de aproape de altcineva încât să simt că nu pot respira. În cazul lui Oren, aș simți doar că voi respira mai bine, că voi trăi mai ușor și că lumea poate fi mai bună. Mă simt ca o adolescentă care se trezește pentru prima dată lângă iubitul ei după ce au pierdut noaptea vizionând filme. Mă simt ca un mic copil care a primit cea mai bună jucărie sau răspunsul pozitiv la o cerere. Mă simt de parcă aș zbura deasupra norilor și mai sus de ei, deasupra inimii mele și deasupra lucrurilor neprevăzute, spre o lume în care eu și Oren avem un final fericit.
Poate că este foarte copilăresc să gândesc asta, să sper la ceva ce nu poate fi neapărat palpabil și să îmi fac așteptări atât de mari. Dacă știu ceva, așteptările sunt cele mai dureroase atunci când nu vin așa cum sperai. Ar fi trebuit să fi învățat asta deja în cazul lui Oren, ar fi trebuit să mă opresc din a-mi crea așteptări din prima instanță. Așteptările sunt cele mai urâte și cele mai nepotrivite atunci când se întorc și rămân la acest stadiu. Iar eu, eu ar fi trebuit să știu că așteptările în legătură cu Oren nu ar trebui să existe pentru că niciodată când mi-am dorit ceva, lucrurile nu au ieșit așa cum îmi doream. Niciodată când ne apropiam și credeam că va fi acel moment în care totul se aliniază, nu se întâmpla astfel și, din nou, aveam câteva zile proaste.
Diferența de data aceasta este că sunt pregătită pentru zilele de după ce sfârșitul trece și ne lasă despărțiți. Sunt pregătită pentru că sunt atât de fericită acum și nu vreau să mă gândesc la cum nu ar trebui să existe aceste momente doar pentru că este posibil să am inima scoasă din piept în câteva zile. Inima mea este deja la el și o poartă după el indiferent dacă știe sau nu de acest lucru. Aș fi vrut ca inima lui să fie la mine, însă zilele acestea îi simt inima mereu bătând lângă mine și îmi place să cred că este a mea pentru o scurtă perioadă.
Simt din nou cu gândurile mele îmi umplu mintea, însă oricât încerc să le opresc, le înțeleg. Sunt temerile mele și le accept. Fără temeri nu am fi cine suntem. Le accept pe ale mele pentru că fără ele nu aș fi cine sunt eu. Plus, atunci când mă pun în astfel de situații în mintea mea, voi fi mult mai pregătită dacă acestea se vor întâmpla. Nu spun că îmi doresc ca Oren să mă părăsească, însă sunt pregătită dacă asta se va întâmpla. De cele mai multe ori, Oren m-a părăsit într-un fel sau altul și mereu a durut chiar dacă nu era ceva care să doară. Orice se întâmplă între mine și Oren are o altă intensitate și accept asta.
Sally și Oren nu sunt simpli prieteni, nu sunt iubiți, nu sunt cunoștințe. Sally și Oren sunt peste spațiu și timp, în locuri în care nu ar trebui și se atrag și resping precum doi magneți. Îmi doresc să fiu lângă el, însă în momentele în care mă simt atât de împinsă, nu mă pot apropia de el pentru a avea inima frântă.
