𝗭𝗲𝗸𝗲

Prolog

     — De ce mă urăști atât de mult, Zeke? mă întorc cu fața spre băiatul care stă tolănit pe spate, cu privirea spre cer.

     — Pentru că așa trebuie, toanto.

Își trece un braț sub cap, întorcându-și capul, privindu-mă atent.

     — De ce așa trebuie? Nu e corect, să știi.

Mă ridic de jos și îmi scutur pantalonii care sunt plini de iarbă, și în genunchi deja s-a format o pată verde. Îmi dau părul de după urechi, încercând să nu las lacrimile să cadă.

     — Te urăsc ca să nu te iubesc, Brook. Nu mă pot arde a doua oară.

Încep să scutur din cap, dezamăgită. Știam că urmează să ofere răspunsul ăsta. E singurul pe care îl oferă. Sunt singura vinovată că am avut speranță la ceva mai mult. Nu a zis niciodată că e dispus să formăm ceva semnificativ.

     — Am obosit, Zeke. Am obosit să trag cât pentru doi, să îndur cât pentru doi și să iubesc cât pentru doi. Eu nu mai pot! Mi-a ajuns..., glasul mi se stinge în încercarea mea de a-mi opri lacrimile. Nici măcar nu mă străduiesc să nu plâng în fața lui, nu mai am puterea să o fac.

     — Nu plânge, tărtăcuță! se ridică în șezut, dându-și părul din ochi cu o mână. Vino aici! face semn să mă așez în brațele lui, și pentru a mia oară, cedez. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când plâng, cu un simplu gest mă face să cedez și să las supărările deoparte.

     — Am obosit atât de rău..., repet cu fața ascunsă în materialul hanoracului pe care îl poartă. Hanoracul miroase a el, un miros combinat între portocale și briză oceanică, și fără să vreau m-am trezit dependentă de mirosul lui. Și o știe și el, de asta mă afundă la pieptul lui de câte ori are ocazia.

     — Știu..., la dracu' Brook! zice în timp ce-mi ridică fața în palmele sale. Nu mă face să regret, nu îmi face și tu ce mi-a făcut ea.

Se uită în ochii mei și își lipește buzele de ale mele. Mă depărtez de parcă m-ar fi ars și mă ridic în picioare, distanțându-mă de el vreo doi pași. Șocul pe care îl trăiesc acum este mult prea mare. A făcut o mișcare la care nu mă așteptam nici acum, nici în viitorul apropiat. De ce tânjește să mă aducă mereu în starea asta?

     — Zeke..., rostesc cu mâinile pe față. De ce ai făcut-o? întreb lăsându-mă pe genunchi.

     — După atât timp am făcut ce am simțit. Și eu am obosit să fac pe insensibilul, tărtăcuță!

Bună tuturor! Aduc la viață altă poveste, care din punctul meu de vedere este foarte diferită față de Dante. Acest gen de poveste este diferit față de ce scriu în general. Sper să iubiți și această carte la fel de mult cum iubiți Dante. ❤️