𝗭𝗲𝗸𝗲

Capitolul 43 - Ți-am promis.

     — Sunteți siguri că e în regulă? întreb, uitându-mă la fiecare, pe rând. Nu mă simt în siguranță...

     Cum să mă simt în siguranță? Strada pe care suntem momentan, e lipsită de lumină. Nu funcționează nici un stâlp. Vântul bate suficient de tare încât să aducă spre noi stropi din oceanul care se află în dreapta noastră. Mirosul proaspăt, curat și cu o tentă sărată e singurul avantaj. Cerul e limpede, permițând lunii să strălucească destul se tare. Văd nisipul, valurile care se lovesc de mal și întinderea infinită de negru, care licăre ocazional când razele lunii se reflectă în vârfurile valurilor. Sunetul apei lovindu-se de țărm ajunge până la noi.

     — Nu te aduceam într-un loc unde puteai fi rănită, Brook, îmi răspunde Zeke.

     E cu câțiva pași mai în față, la fel ca ceilalți băieți. Carter are două pungi mari în ambele mâini. Nu știu exact ce se află în interior, fiindcă am cumpărat multe lucruri de la Walmart. După forma ambalajelor, pot fi chipsuri sau sucurile la pungă pe care le-a vrut Andrew. Aparent, nu bea altceva decât sucuri din acelea de copii. Iar dacă le găsește în mărime industrială, cu atât mai bine. Cel din urmă - Andy, ține cu foarte mare grijă un proiector. Au decis să nu aducă un monitor, că nu cumva să îl stricăm din greșeală. Au susținut că proiectorul este mai stabil și riscul să îl accidentăm e mai scăzut. Totuși, rămân la opinia mea: mai bine stricăm un monitor de câteva sute de dolari, decât un proiector.

     Zeke cară un bax de cola și câteva doze de fanta, pe care le-am cerut pentru că nu sunt mare fan al băuturilor acidulate cu cofeină. Sunt destul de agitată și fără ele. Eu am două pungi mari, în care se află probabil zece burgeri, șapte-opt porții de nuggets și cartofi. Danny ține la piept câteva pături subțiri. Jossie aduce dulciurile și Jia pernuțele și încă un rând de pături. Dăm impresia că ne mutăm în teatrul ăla. Dacă dăm nas în nas cu poliția, sunt curioasă cum o scoatem la capăt. Drept vorbind, nu avem ce căuta în zona asta, la aproape miezul nopții, cu provizii pentru două zile lejer.

     — Nici măcar nu am insinuat asta, îi răspund. Cât mai avem până ajungem?

     — Imediat după colț, draga mea.

     Jia este cea care a răspuns. Băieții nu au vrut să oprim în fața clădirii. Nu vor să atragă atenția cuiva, așadar au lăsat mașinile două străzi mai în spate și de atunci mergem pe jos. Nu mă deranjează să merg pe jos, din contră chiar. Mă deranjează să merg pe jos, pe străzi lăturalnice, lipsite de lumină și prezența altcuiva cu excepția noastră. Lucrul acesta se pare că nu l-au înțeles. Cum ar reacționa dacă un om al străzii ne-ar aborda? Sunt înarmați cu sucuri la pungă și doze de suc. Cu siguranță vor fi de mare ajutor. În cel mai bun caz, îi oferim pericolului un pai pe care să îl folosească să bea sucul la pungă și va fi fericit.

     — Tărtăcuță?

     Zeke întoarce puțin capul, cât să-i văd profilul. Încetinește pasul, câțiva cârlionți îi pică pe frunte, datorită vântului. Briza aduce spre mine mirosul lui; e imposibil să nu îl recunosc. În punctul ăsta, sunt foarte sigură că port același miros. Dar nici nu puteam fi mai... bucuroasă, oarecum. Împăcată cu mine. Îmi dau seamă că vrea să vorbim, așadar merg puțin mai repede și mă strecor în stânga lui, deoarece nu vreau să fiu pe partea cu sfârșitul trotuarului. Ridic privirea, așteptând. Ochii îi cad o secundă pe mine, însă îi redirecționează înapoi spre drum.

     Mai devreme, când am avut izbucnirea după ce am vorbit cu tata, am discutat. Știe ce s-a întâmplat, deci nu cred că despre asta vrea să îmi spună ceva. M-a ajutat enorm să aud punctul lui de vedere, fiind cumva din exterior. M-a sfătuit să mergem în weekend la bunicii mei. Dacă intenționez să aduc în discuție subiectul care mă macină deja de aproape două săptămâni, a spus că mă va susține necondiționat. Dacă decid să nu spun nimic, mi-a promis că va fi lângă mine, că mă va ajuta să mă împac cu adevărul și va aduce înapoi fata pe care a cunoscut-o. Atunci, am tăcut, pentru că mă durea sufletul să îi spun că nu voi mai fi niciodată persoana de la început.