Rosè

~ Capitolul 24 ~

- Dylan,nu pot să cred! Da,da,da! Vreau să fiu soția ta!

Dylan îi luă mâna micuță într-a sa,îi puse inelul de logodnă,îi sărută mâna,se ridică în picioare și o cuprinse în brațe.
Toți cei din sală,care până acum părură invizibili,începură a aplauda.
Rosè începu să râdă,rușinată,iar Dylan o cuprinse cu mâinile după talie,sărutând-o.

Pe fundal,muzica începu să răsune din nou,dar de data aceasta cu toți se întoarseră pe ringul de dans,făcându-şi fiecare simțită prezența.

- Dylan..

- Da,iubito?

- Mă simt cea mai importantă persoană,în momentul acesta. Îți mulțumesc! spuse și-l cuprinse cu brațele ei micuțe.

- Eu sunt cel care ar trebui să-ți mulțumească. Mă simt cel mai fericit om să știu că-ți dorești să-ți împarți viața cu mine și ai acceptat să fii femeia lângă care mă voi trezi în fiecare dimineață. Te iubesc! spuse acesta,lipind-o cu totul de el.

- Te iubesc! îi spuse și ea și se lăsă în brațele lui,uitând de toți și de toate. Tot ce conta acum era el.

După terminarea petrecerii..

- Ești obosită? o întrebă Melysa pe fiica ei cea mare.

- Puțin..tu? răspunse fata,zâmbind.

- Și eu. Cum te simți?

- Mă simt..bine. Bineînțeles,pe lângă obosită și foarte fericită. Mama,tu știai?

- Ce să știu,puiule? întrebă Melysa,zâmbind la vederea fericirii fiicei ei.

- Despre petrecere. Dylan nu mi-a spus ce are de gând,iar când v-am văzut pe toți în sală,ceva mi s-a părut mai așa..cum că ați fi știut.

- Nimeni nu a știut până în ultima clipă. Eu și tatăl tau am aflat acum 2 zile,când ne-a zis că a rezolvat totul.

- Și buni?

- Ce-i cu ea?

- Ea când a aflat?întrebă fata,încruntându-se puțin.

- Cu câteva ore înaintea noastră,deoarece ea a fost cea care l-a susținut cel mai mult pe Dylan. Rosè,iubita mea..știi că buni e bolnavă.

- Da,mami,știu,doar fac medicina..unde vrei să ajungi?

- Cum ai zis și tu,doar faci medicina..ei bine,înseamnă că știi mult mai bine decât noi situația ei..

- Mama,spune-mi direct ceea ce vrei să-mi spui!

- Vreau să spun că bunica ta se simte tot mai rău. Starea ei de sănatate s-a agravat,față de cum era acum câteva luni. Și nu se îmbunătățește,ci se degradează.

- A pățit ceva?

- Nu,nu i s-a-ntamplat nimic,dar medicul mi-a zis mie că nu știe dacă va mai merge pentru mult timp.

- Vrei să zici că ar trebui s-o iau și să-i fac investigații suplimentare,la spital? Să știi ca pot vorbi cu profesorul meu de laborator și..

- Nu,Rosè,nu asta vreau. Bunica ta nu are nevoie de alte investigații,ci are nevoie să te vadă fericită.

- Sunt fericită,mama. Mă simt minunat în preajma lui Dylan. Mă face fericită,chiar și dacă ne despărțim numai câteva ore,deja îi simt lipsa și mi se face dor. Mama,nu am mai crezut în dragoste după relația cu Drew. Acum,însă..totul s-a schimbat.

- Locuiți împreună? întreabă femeia mai în vârstă,zâmbindu-i fiicei ei.

- Nu,dar stăm când la mine,când la el.