Dincolo de viața umană

Primul vis

         O să scriu asta aici pentru că acest capitol a mai avut două variante și în varianta anterioară nota autoarei, adică a mea, era scrisă jos și nimeni nu a observat-o. Știu că e o problemă cu diacriticile. Vreau să vă spun că eu am pus diacriticile bine, problema e din cauza leptopului. Acum nu am timp pentru asta pentru că sunt în ultimul an de liceu și mă pregătesc și pentru lansarea primei mele cărți, dar vă promit că cel târziu în vacanța de vară îmi voi face timp să editez toate capitolele.

         Iris

          Bucureștiul este un oraș oarecum liniștit, exceptând zgomotul făcut de mașini și cluburile de noapte. Exact așa este și viața mea, lipsită de orice lucru ieșit din comun. De multe ori simt că îmi place stilul meu de viață, însă uneori aș vrea să ies din monotonie, dar simt că nu pot.

Am doar două prietene pentru că nu am lucruri în comun cu majoritatea persoanelor apropiate de vârsta mea pe care le cunosc în afară de ele. Uneori mă consider unică. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că nu mă identific cu nimeni. Nici măcar cu Ana, una dintre cele mai bune prietene ale mele, nu am prea multe lucruri în comun, dar ne înțelegem bine. Ea mă acceptă exact așa cum sunt. Îmi acceptă nebunia. Este printre puținele persoane care nu încearcă să mă schimbe. Dacă persoanele la care țin nu m-ar fi înțeles și nu ar fi existat internetul, cu siguranță aș fi înnebunit.

           Eu și Ana ne întoarcem de la școală după o zi stresantă și obositoare în care am avut șase ore. Nu pot spune că nu îmi place școala, dar îmi plac doar majoritatea materiilor și profesorii. Nu îi suport pe aproape niciunul dintre colegii mei de clasă. Majoritatea sunt prea fițoși pentru mine, exeptând-o pe Ana și pe Same, băiatul prea timid cu care nu vorbește nimeni și care nu comunică cu niciun copil din clasã, de fapt, cu nimeni din școală. Pe niciunul dintre ei nu îi înțeleg. Ce e cu fițele lor și de unde vin? Nu cred că voi găsi vreodată răspunsul la întrebarea asta.

         Îmi pare rău că drumul de la școală la casa mea este pe sfârșite pentru că aș fi vrut să vorbesc mai mult cu Ana. Mai mergem cinci minute până când ajungem în fața casei mele.

         Casa Anei este la câteva case distanță de casa mea, așa că în fiecare zi mergem la școală împreună, atunci când nu întârzie, și ne întoarcem.

         În timp ce închid portița de la intrare, îi fac Anei semn de adio cu mâna.

        După ce urc scările de la intrare deschid ușa și pășesc în prima încăpere din casă.

         Casa în care locuiesc are două etaje. Încep să urc scările către primul etaj unde este camera mea. Plănuiesc să mă schimb de haine, să iau prânzul și să îmi fac temele. Vreau să fac aceste trei lucruri cât mai repede posibil ca să am timp și să mai lucrez la cartea mea de pe wattpad.

          Înlocuiesc cămașa de pe mine cu un tricou mulat, alb cu flori cu petale colorate în tot felul de culori și puțin decoltat și blugii negri cu unii albaștrii mulați și lungi până la glezne. Mulți oameni m-au întrebat de ce îmi place să am tricourile sau alte haine în blugi. Ba chiar am fost jignită de câteva ori de niște doamne mai în vârstă care mi-au spus că fac asta ca să atrag băieții. Nu, nu de asta. Ci pur și simplu așa este stilul meu.

         Îmi pun cămașa în coșul cu rufe murdare din baia de lângă camera mea. După asta cobor scările și merg în bucătărie unde încep să gătesc o porție de cartofi prăjiți. Nu îmi displace deloc faptul că trebuie să îmi gătesc singurã pentru cã nu este nimeni acasã care sã o facã pentru mine. De obicei doamna Gabriela, menajera și bucătăreasa noastră, este cea care gătește. Dar acum dumneaei este încă în concediu împreună cu soțul dumneaei care este șoferul familiei. Pãrinții mei au o firmã de imobiliare și au plecat într-o delegație timp de zece zile. Ador să gătesc și doamna Gabriela nu mă lasă niciodată să o fac atunci când e la mine acasă. Într-un fel o înțeleg pentru că din cauza școli nu prea mai am timp și pentru alte lucruri, inclusiv gătitul. Dar acum pot profita de absența dumneaei.