Când soarele nu răsare

Capitolul 2

        Masa era plină-ochi cu preparate din pui, măsline, ceva sos pe care mama adora să-l pregătească și două sticle de vin.  Am pus șervețele în dreptul fiecărui scaun, așa cum obișnuiam să fac mereu și mi-am luat telefonul, gândindu-mă dacă să mai aștept sau să-mi sun unchiul. O secundă mai târziu, Ken a năvălit pe ușă, cu brațele pline cu sacoșe si două buchete de flori. Era un om minunat, o persoană ireală.
         — Știi doar că sunt pentru tine, Noor , zise zâmbind și îmi înmână un buchet. Mama ta unde este?
           A făcut o pauză scurta, iar prezența mamei în încăpere m-a scutit de a mai deschide gura pentru tot restul serii. Cina a decurs normal, cu discuții între unchiul meu și părinții mei. Apreciez relația strânsă dintre ei și modul în care Ken își tratează sora și nepoata. Mereu aduce câte ceva, iar pe mine mă surprinde cu flori sau câte o surpriză dulce.
            Este un om care a avut și are un rol important în viața mea... a făcut mai mult decât au făcut ai mei pentru mine, probabil pentru ca este mai tânăr decât ei și întotdeauna m-a sprijinit moral și m-a sfătuit. Fără el, probabil aș fi ajuns la nebuni, mai ales în perioada când nu mă mai puteam controla.
             Mi-am tras sticla de vin și am mai turnat un pahar, ascultându-i pe acești oameni brusc interesați de politica. Zgomotele și râsetele lor mă țineau trează și departe de gândirea mea pesimistă, adâncă.
            M-am lăsat pe spate ușor când tata și-a pus mâna peste mâna mamei, zâmbindu-i dulce. Un moment des întâlnit, cald, ce îmi înmuia sufletul și uneori rănile.
            — Îmi cer scuze, dar aș vrea să ies pe terasă, la aer, am spus, șovăind.
            — Sigur, scumpo, să ne anunți dacă ai nevoie de ceva, bine? zise mama, zâmbindu-mi cald.
            Am aprobat și am mers în cameră, luând pachetul de țigări de pe masă. Ultimele două țigări trebuiau să-mi ajungă în seara asta. Mi-am căutat telefonul și am ieșit, apelând primul numar din agendă.
            — Cum a fost la bibliotecă? am zis, aprinzând țigara cu o brichetă în formă de măr.
            — Destul de rău, ești o prietenă groaznică... ai nevoie de companie? zise Barbara, mestecând ceva.
            — De unde știi? am șovăit. Un fir de păr mi-a căzut leneș pe față.
            — Pentru că mereu mă suni seara când ești pe terasă. Ți-am zis, ești o prietenă groaznică... și râse cu gura până la urechi.
            — Am ieșit doar să fumez o țigară. Voiam să mă asigur că totul a mers bine astăzi. Îmi pare rău că te-am lăsat singură.
            Priveam fumul cum invada aerul, plămânii mei lăsându-și amprenta în atmosferă. Era destul de frig, picioarele îmi tremurau ușor, iar gâtul mi se uscase.
            — Haide, Noor, nu este nimic. Am să îți trimit ceva neapărat. E despre el.
             Deja simțeam cum mă sufoc. Apreciam faptul că Barbara voia să mă țină la curent cu ceea ce face Marco în absența mea, dar fiecare lucru despre el, fiecare informație, mă distrugea. Preferam uneori să nu știu nimic de el, să nu-l văd, să mă gândesc că nu există. Alteori preferam să știu cu cine m-a înlocuit, cu cine încearcă să mă facă geloasă, unde este, cu cine este. Obsesia asta pentru el mă omora. Știam că nu este un lucru sănătos, dar momentan nu aveam puterea să plec.
              — Am netul activat, am zis și am luat o gura mare de aer, după care mi-am aprins a doua țigară.
              Pe ecran mi-a apărut o poză cu el, stând cu spatele și privind apusul. În secțiunea de comentarii, trei dintre "prietenele lui" — așa le numea el când încă formam un cuplu — duceau o luptă strânsă pentru câștigarea atenției lui, prin complimente pompoase și zeci de emoticoane roșii. Iar el, evident, părea că li s-a alăturat în această cursă.
               — Nu mă miră nimic. Probabil că ținea legătura cu ele și când eram împreună. Mai contează acum, Barbara?
              Am aruncat țigara și am călcat-o cu piciorul.
               — E un idiot, a comentat prietena mea, în barbă.
              — Nimic nou sub soare.
              — Scumpo, unchiul tău vrea să plece, a intervenit mama, luându-mă prin surprindere.
              Am fluturat mâna ușor în aer și mi-am luat rămas-bun de la Barbara, după care am intrat în casă.
              După câteva minute, Ken a plecat, îndemnându-mă să-l vizitez mai des și să îl caut dacă am nevoie de ceva. I-am promis ca sunt bine și că momentan mă descurc, iar el m-a îmbrățișat călduros și a plecat.
               O baie fierbinte cu mult spumant, o rutină de îngrijire a tenului, o melodie pusă pe fundal și m-am liniștit total. Picioarele îmi erau ușoare de la vin, mintea îmi era încețoșată și nu-mi puteam dori nimic mai mult. Era modul meu sigur de a scăpa de prea multe gânduri, de prea multe probleme care nu existau decât în capul meu.
                 Am întins mâna să verific telefonul, apoi m-am întins în pat, lăsându-mă grea pe salteaua moale și mare. Aveam nevoie de odihnă psihică, voiam să reușesc să depășesc toate obstacolele și relele ce m-au adus aici, însă acum aveam nevoie doar de liniște. Liniște pe care nu mi-o puteam oferi singură, momentan.