cârnat

37 6 21
                                    

    a fost odată ca niciodată un cârnat. dar nu era orice fel de cârnat, era turbat ș-emancipat și pe-nserat a stat la sfat cu un argat la împărat și s-a-mbătat.

    așa m-am îmbătat și eu cândva cu aerul vremurilor de demult și m-a gâdilat o pană din aripile lui Icar până am învățat să ascult.

    și de atunci am ascultat glasurile fiecărui om în parte și fiecare zumzet de muscă și paginile amare de carte și le-am adunat pe toate la un loc și-am ascultat și scrum de foc.

    dar apoi m-am trezit din beție și-am aflat că nu mi-am ascultat gândurile mie și-am reflectat ca două oglinzi ce se reflectă-n neștire ce înseamnă s-ascult a mea fire.

    și m-am îmbătat din nou, dar nu cu aerul vremurilor de demult, ci cu apa timpului viitor și furca lui Neptun m-a înțepat până m-a făcut chior.

    și așa cum eram chior am ascultat în interior și-am auzit o voce bătrână ce căra trei saci de țărână:

    unul mie, unul ție, și unul era de fapt o metaforă pentru trecerea timpului în mod absurd, și deși ascultam el mă făcea surd și m-arunca înapoi spre ocean unde m-am îmbrăcat cu un sarafan.

    și cu dinți de balaur m-a înghițit oceanul străveziu și nu mai știam de eram mort ori viu dar gândeam, deci exist și atunci am fost trist căci am fost aruncat de ocean într-un pat.

    într-un pat am ascultat ce-avea de spus soarele cu dinți de la apus și astfel m-am îmbătat cam absent cu pâinea dulce din prezent.

    și după-nfruptare m-a găsit Demetra din zare și m-a plesnit cu călcâiul lui Ahile-n spinare și m-a lăsat să ascult o oroare cântată de trei ursitoare.

    și am plâns și-am urlat și până și zâmbetul mi s-a-ncruntat și ploaia a căzut prin tavan și a udat murdarul sarafan cu lacrimile mele de mărgean.

    și după ore și ani de așteptare m-a atins o rază de soare și eram atât de șocat, era uimitor, neașteptat, și pentru prima dată chiar am zâmbit și nici aer, nici apă, nici pâine nu mi-a mai trebuit.

—Violet,
17 apr 2021

kebab de lexemeWhere stories live. Discover now