Yalan

Capitolul 5

   „Mulțumesc scumpete!"

           — Și n-ai de când să mai rămâi un pic? mă interoghează Nina cu acele pupile verzi ce semăna cu fisticul.

           Nu aveam vreun chef să plec acasă, iar camera brunetei era atât de mare și încăpătoare încât aș fi putut sta mai mult decât îmi imaginam. Îmi făcuse atât de multe complimente la masă în fața lui Meredith încât cred că vrea să-mi facă ochi dulci.

        Eram pe cale să refuz propunerea ei, poate casa mea era mai dezordonată în ultima perioada, dar tot casa mea era.

         — Nu cred că ar fi o idee prea bună, am zis neîncrezător în vocea mea.

         După vorbele mele, Nina a început să aibă o față de cățeluș plouat care nu obținea o mică recompensă. După cina în familia Torres am fost un pic obligat să petrec timpul cu ea la cerințele ei. Și ca să o fac și pe Meredith gealosă, bineînțeles. Am văzut că Nina are ceva de împărțit cu Meredith și că sunt două verișoare ale naibii de complicate. E un fel de rivalitate între ele, una pe care o găsești numai în filme sau cărți.

        — Încă o oră nu cred că este o idee atât de rea! a încercat din nou să mă convingă.

         Atunci m-am gândit mai bine și mi-am dat seama că Meredith aseară și-a permis să fie partenera lui Troy, cel puțin aseară la petrecere păreau atât de apropiați încât îmi venea să-i omor pe amândoi cu mâna mea. Dar până la urmă ce aveam cu Meredith de niciodată nu-i dădeam pace? Cum a zis și ea, exageram rău de tot, și azi când a căzut din greșeală și era să mă cert cu acel tip exagerasem. Avea drepate, dar ceva din mine nu-mi dădea pace. Ea era o problemă majoră a existenței mele, pentru că ea mă făcea să am fiori în piept, ca și cum mă furnică tot corpul. Era o senzație inexplicabilă pe care o aveam în mine.

         — Te rog! am fost trezit din gândurile mele din cauza Ninei.

         Pupilele acelea pline de fistic erau acum ca cerul, iar un zâmbet jucăuș i se plimba pe buze, părul ei brunet îi cădea peste umeri, ca o cascada plină de castaniu.

        Aproape că eram pe cale să accept, dar ceva din privirea ei îmi zicea că nu aveam să stăm degeaba cuminți. Mereu era așa, Nina se ruga de mine să mai stau iar mereu ieșea cum voia ea. Însă nu știu cât chef aveam de o prezență feminină în jurul meu, aveam nevoie să fiu singur. Știam că mai mereu mă înecam cu singurătatea, știam că trebuia să schimb ceva dar mereu ajungeam la fel, singur. Eram amândoi tolăniți în pat și ne uitam la tavan, lenjeria de pe pat era de culoare turcoazului și mergea bine cu peretele din fața noastră care era plin de poze cu Nina și diferite diplome de care nici nu-mi păsa foarte tare.

        — N-ai să mă refuzi, nu-i așa?

        — Cine a zis că plec? i-am răspuns cu o întrebare și după am văzut cum și-a ridicat sprâncenele în sus de uimire.

         Și-a apropiat trupul mai mult de mine și puteam să jur că la un moment dat o făcea intenționat. De fapt nici eu nu știu de ce am acceptat să stau, o mică distracție nu ar strica. După ce distanța dintre noi era complet inexistentă căci i-am urmat exemplul ei și m-am apropiat și eu de ea, am putut citi pe chipul ei o dorință aparte, una arzătoare de care niciodată nu te poți îndoi că există. Fără să-mi dau seama, corpul meu a început să nu-mi mai asculte comenzile și am început să-i mângâi buzele cu buricele degetelor. Și-a pus mâna ușor și tandru pe obrazul meu și după ne-am lipit frunțile una de cealaltă.