Era...
Era prea colorată
Mult prea rafinată
Pentru această lume.
Dezordonată...
Zâmbea mult prea sincer
Glasul îi era ca de înger
Cu aripi înalte
Atingând acest cer
Umplea de căldură
Orice loc cu ger.
Avea vise multe
Lumea să o mute
Răul să-l înfrunte.
Dulce precum mierea
Un loc mai bun dorea
Pentru alte flori ca ea.
Dar a fost smulsă
Într-un alt loc dusă
Cu durere unsă.
Păcat...
Mormântul i l-au săpat
De o altă viață au scăpat.
Chiar dacă ofilită era
Zâmbetul încă triumfa,
Deoarece a devenit o stea
Mult prea devreme pentru ea.
Acum pe oricine putea veghea
Și cu bunătatea ei, ajuta.
A fost frumoasă, una aleasă
Cu fiecare petală, grațioasă
Dar mult prea bună...
Pentru această lume, nebună.
