Partea a II-a - Capitolul 21

1K 94 6
                                    

*CAPITOL EDITAT


Câțiva ani mai târziu...


Brigitte

Profesorul continua să vorbească despre nu știu ce război, chiar dacă știa că aproape nimeni din sală nu îl ascultă. Doar Brigitte și încă doi elevi își luau notițe. Știau că nu o să folosească niciodată ceea ce învață ei acolo, însă dacă vroiau note mari la următoarele teste trebuiau să o facă și pe asta.

Facultatea nu era tocmai ușoară și pe deasupra mai era și al naibii de plictisitoare. Fiecare zi era la fel pentru Brigitte. În urmă cu trei ani își făcuse un program pe care îl urma până în și în ziua de azi.

Dimineața mergea la ore, la trei ieșea și se ducea acasă, își făcea toate temele și învăța pentru ziua următoare, iar apoi avea grijă de copilul în vârstă de patru ani, a unei cunoștințe.

Iubise copiii din totdeauna. Iar acum, că părinții ei nu mai erau prin preajmă să îi controleze fiecare pas, alesese să facă ceea ce îi place. Se îndepărtase de ei dar nu regreta. A vrut o viață nouă, și asta a primit. Trăiește acum o viață dublă, departe de viața ei de dinainte.

Desigur, nu își dorea să aibă grijă de copiii altora la nesfârșit, dar pentru început era perfect. Avea să își termine mai târziu facultatea și să își deschidă propriul ei cabinet de pediatrie.

Nu mai vroia să își irosească viața degeaba. După ce el a plecat din viața ei, nimic nu a mai fost la fel, dar atunci a înțeles că trebuie să facă tot ce este posibil pentru a ajunge unde își dorește. Și uite-o acum. În ultimul an de facultate, cu propriul apartament și aproape fericită.

Cu toate că au trecut aproape șase ani, durerea din sufletul ei nu s-a atenuat aproape deloc. Îi lipsea și câteodată își dorea atât de mult să îl revadă, dar știa că asta nu este posibil. Auzise de la prietena ei Emily că acesta a plecat din țară și probabil nici nu se va mai întoarce vreodată.

Clopoțelul anunță finalul orei și toți studenții s-au ridicat, ieșind pe rând din clasă. Brigitte și-a strâns toate cărțile, le-a băgat în geantă și abia apoi îl observă pe colegul ei Dylan stand în spatele ei și așteptând-o.

— Bună Dylan, spuse ea, adresându-i un zâmbet prietenos.

Aveam vreo trei cursuri împreună, iar în primul an de facultate, obișnuiau să se întâlnească la cafeneaua din colț și să povestească o grămadă. Dar după ce Brigitte s-a mutat din cămin în apartamentul ei, relația dintre cei doi, asta dacă putea fi numită așa, se răcise considerabil.

— Bună Brigitte. Auzi, nu ai vrea să mergem să bem în seara asta ceva? Ca pe vremuri...

— Sigur, de ce nu? Mai ai numărul meu?

— Da, răspunse el încântat.

— Bine, atunci trimite-mi un mesaj cu ora la care vei veni să mă iei.

— Super atunci.

Brigitte îi zâmbi din nou, apoi își luă geanta ieșind din sală și îndreptându-se spre ieșire.

Oftă ușurată când ajunse în siguranță în broscuța ei roșie. Reușise în cele din urmă să și-o cumpere. Era mulțumită de viața ei acum. Dar el lipsea totuși.

Ajunse în scurt timp acasă și se apucă de teme. În timp ce scria la un eseu despre libertatea femeilor din ziua de azi, telefonul a bipăit, anunțând-o că a primit un mesaj nou. S-a ridicat de pe scaunul biroului ei și s-a apropiat de pat luând telefonul de pe noptieră. Avea un mesaj de la Dylan. La naiba, uitase de el.

O viață dublăWhere stories live. Discover now