Un Dezastru Numit Alexander

~17~

Erin

Îmi tamponez ușor gâtul și încerc să nu consum tot fondul de ten. Pun puțină pudră și la ochiul drept dar din păcate nu pot acoperi tot. Lucio și-a vârsat nervii pe mine din cauza serviciului și totul s-a terminat când pumnul lui a făcut contact cu ochiul meu. Doar că de data asta am crezut că mă va omorî. Pentru că semnele de pe gât sunt din cauza strânsorii lui. Și treci prin toate stările când simți ca nu mai ai aer.
    Telefonul începe să sune puternic și răspund repede pentru a nu îl trezi. Uneori mi-as dori să doarmă pe vecie .
-Alo? Cine e?
    Vocea stinsă de pe fundal îmi este foarte cunoscută dar nu pot face acum legătura. Oricum este un număr pe care nu îl aveam în telefon.
-Erin , sunt Alexander , te sun de la spital!
    Alexander? De unde are numărul meu? Și de ce este la spital?
-Alexander , ești bine? Ce s-a întâmplat?
    Alexander nu m-ar fi sunat fără un motiv întemeiat. Și eu încă m-am blocat pe cuvântul spital.
-Eu sunt bine. Dar...Axel a ajuns la spital în urma unui accident !
    Doar de acele cuvinte a fost nevoie ca să strig în telefon "vin imediat" și să plec ca un fulger din cameră. Trebuie să ajung la spital orice ar fi!
-Unde crezi că pleci , domnișoară?
    Lucio îmi sare în față și urăsc ghinionul care nu mă lasă uneori. Este cel mai prost moment în care putea să îmi ceara explicații.
-Trebuie să plec , Axel are nevoie de mine. Dă-te la o parte!
    Vreau să trec pe lângă el dar mâna lui se înfige în părul meu. Cred că tocmai mi-am pierdut câteva fire.
-Nu îmi întorci spatele pur și simplu! Mie îmi arăți respect!
    Știind că n-aș avea scăpare , fac primul lucru care îmi vine în minte. Îl mușc tare de mână și fug imediat afară din casă. Poate să mă facă sacul lui de box când ma întorc , acum trebuie să fiu lângă Axel neaparat!
    Ajung în jumătate de oră la spital și sunt uimită de propria viteză. Întreb la recepție de el și mi se spune numărul salonului în care se află.
    În fața salonului , îl zăresc imediat pe Alexander și chipul lui pare foarte obosit. Nu poate să fie grav. Este fratele pe care nu l-am avut. A fost dintotdeauna ajutorul meu cel mai mare. Este zâmbetul meu și fără Axel , acesta ar pieri de tot .
-Erin , ce repede ai ajuns! Hei , ce ai la ochi?
-Asta nu e important acum. Spune-mi cum e Axel!
    Inima a început să bată alert și lacrimi sunt pe cale să cadă. Axel este prea puternic ca să nu își revină.
-Am crezut că a fost ceva grav. Dar se pare că s-a ales doar cu un picior rupt.
    Iar acele cuvinte , au fost curcubeu apărut în mijlocul toamnei.
    Mă arunc în brațele lui Alexander și îl strâng cu toată puterea mea. N-am simțit o așa ușurare niciodată . Toată încărcătura din interior a dispărut .
    Dar fiind acolo , in brațele lui , constat ceva. Alexander a ajuns cineva important pentru mine și cineva de care nu mă voi putea îndepărta.