⋆ ˚。⋆୨୧˚Prolog˚୨୧⋆。˚ ⋆

3.5K 105 42
                                    


                       

    Taehyung, Jin, Hoseok si Jimin sunt prieteni foarte buni, lucrand la acelas loc de munca,de cam doi ani.
    

      Taehyung a ajuns să lucreze aici pentru a-și salva bunica care l-a crescut încă de când era bebeluș, deorece părinți l-au abandonat, ne știind nici acum cine sunt, sau dacă mai sunt în viața, dar nici nu-l interesează, deoarece și-a găsit o familie asa de frumosa, prieteni lui, sunt și familia să.

     Hoseok a ajuns să lucreze aici după ce părinți lui au aflat că este gay, dându-l afara din casa, ne mai vrând să știe ceva de el. Asa baiatul acum lucrează în cel mai luxos club din Seul, trăindu-si viața la maximum împreună cu noua sa familie.

     Jimin, după ce a absolvit una dintre cele mai bună academii din Coreea de Sud, nu avea unde să se angajeze, ajungand sa se certe cu părinți și locui cu hyung-ul sau, Jin, și ajungand s-a lucreze împreună, între timp făcându-și încă doi prieteni , cu care după 3 luni, câștigând bine, s-au mutat cu toți împreună.

       Jin a ajuns sa lucreze aici după ce părinți lui au murit când el avea doar zece ani, asa ajungand la Casa de copii, pentru a fii dat afară la 18 ani, din cauza vârstei, asa luându-și viața în mâini, și încercând să supraviețuiască, asa cum a putut, job-ul de bucătar pe care îl avea nu-l ajuta să se întrețină asa cum trebuie, ajung să ceară ajutorul unui prieten de al tatălui său, cu care mai ținuse legatura, asa ajung  unul dintre cei mai cunoscuți dansatori la bară, din cel mai bun club din Coreea de Sud.

    Namjoon, Jungkook, Yoongi și Hugo, sunt fii celor mai prestigioase familii din Coreea. Aceastia sunt buni prieteni, încă de când erau mici.

   Namjoon este unul din geniile Coreei, ambsolvind Harvard-ul, și urmând să fie CEO-ul al celei mai prestigioase campanii din Coreea.

    Suga, este fiul celuil mai mare compozitor din Coreea, călcând pe urmele tatălui său, ajunge la apogeul cariei lui, astfel fiind unul dintre cei mai cunoscuți compozitori, producător și rapper din lume.

  Hugo este unul dintre cei mai frumosi băieți din Coreea, acesta lucrând ca fotomodel internațional.

   Jungkook este un nou K-pop idol, caruia cariera este predestinata succesului, cu ajutorul prietenului sau, Yoongi, care i-a scris piesele, și vocea sa angelică, acesta v-a îndulci și fermeca milioane de fete, doar cu o privire(ca acum de parcă nu ar face-o, dacă stii ce zic😅😂😏)

    Personaje:
   

  Taehyung 19 ani, trăiește împreună cu prieteni săi, de când bunica sa a murit

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

  Taehyung 19 ani, trăiește împreună cu prieteni săi, de când bunica sa a murit.

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
stripperUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum