Dragoste pe două roți

Capitolul 2. Cãlãu și erou

O luminã puternicã încerca sã-mi intre cu forțã sub pleoape.Am deschis încet ochi și mi-am dat seama că mă aflu într-un spital.Brusc toate amintirile de noaptea trecutã îmi apar în minte și se opresc la el . Îi refac chipul, ochii aceia negri,pãrul perfect, buzele dure și mari care par sã fi sãrutat atâtea fete. Strãinul acesta care putea sã mã condamne la moarte fascina. Mă întreb o sã-l revãd vreodatã?!

Ușa se deschide cu un scârțâit ușor..Deodatã simt cum inima începe sã-și accelereze bãtãile...Încep sã mă ridic ușor pe coate cãci durerea în zona toracelui nu dispãruse în totalitate,sã văd cine este la ușã. Când vãd părul roșcat al mamei speranța ca el sã se întoarcã și sã se intereseze de starea mea a pierit imediat. Mama vine lângă mine plângând spunându-mi:

-Puiule,ești bine? Eu dau din cap în semn de aprobare și ea își înãbușii plânsul și continuã:

-O să plãteascã, chiar dacă te-a adus aici,chiat dacã a donat sânge pentru tine,chiar dacă a avut grijã sã fi foarte bine îngrijitã o să plãtească pentru neatenția sa! Îmi dau seama despre cine vorbește dar vreau să fiu sigură așa că-i zic :

-Mamã! Potolește-te și spune-mi despre cine este vorba?

-Despre nemernicul care te-a lovit noaptea trecutã cu motocicleta,despre acela este vorba.

-Ããã,mamăã..cum să-ți spun că nu-i vina lui!?

-Cum adică nu-i vina lui? Aproape îți ia viața apoi te ajută doar de frica de a nu înfunda pârnaia și zici cã nu-i vina lui!?

-Da mamã, e vina mea,am fost neatentã ,am mers pe mijolocul strãzii și s-a întâmplat ca el sã dea peste mine.

-Tot este vina lui că nu s-a asigurat,deja am depus plângere în potriva lui la poliție.

-Ce ai fãcut? Oh,mamă ți-am zis nu-i vina lui...

Un ciocãnit în ușă mã face să mã opresc.

-Doamnã Jensen sunteți cãutatã de un domn.

-Oh,vin imediat,îi răspunde mama asistentei.

Rămân singurã în salon și fac liniște sã aud cu cine vorbește mama,știu cã nu-i frumos dar deja nu-mi place acest spital. Un tremur îmi strãbate tot corpul...Vocea..E vocea lui.. O aud la fel de clară cã ieri noapte. Oh, el este aici,dupã acea ușã.. O aud pe mama cu strigã la el și încep sã strig și eu la ea, mã ridic. Ușa se dã de perete iar ochii lui speriați mã vãd cum mă clatin și sunt gata sã mã prãbușesc. În clipa urmãtoare,doar cât am clipit m-a prins. Mã uitam în ochii lui "Da mi-ai fost călău ca mai apoi sã-mi devii erou" .