ʏᴏᴜ ʙᴇʟᴏɴɢ ᴡɪᴛʜ ᴍᴇ | ᴍɪɴꜱᴜɴɢ

[3.7] Stay the night

Trigger warning: parental death

——————————

Minho i-a luat-o înainte, fără a-i lăsa șansa să termine ce avea de spus. "Vreau doar să fii în siguranță și să nu te aresteze naibii!" Jisung a tresărit, surprins. Minho nu și-a ridicat niciodată vocea atât de mult, până acum.

"Eu—"

"Te-am luat și te-am ajutat. E ora două și am venit când mi-ai cerut. Nu începe!" Continuă Minho.

Jisung a privit în jos, brusc simțindu-se vinovat. Nu voia să fi spus așa ceva, totul era un dezastru acum. S-a simțit speriat și enervat, lăsând toate acele sentimente negative să se descarce pe Minho.

"Îmi pare rău...Eu doar— Doar sunt speriat. Îmi cer scuze, seara asta a fost una rea..." Jisung a reușit să spună, când mașina a fost parcată în fața clădirii apartamentului său.

Minho s-a întors să îl privească, dezamăgirea clară în ochii lui. Inima lui Jisung aproape că a izbucnit; nu voia să plece așa.

"Vino. Rămâi peste noapte." Oferă Jisung, simțindu-se groaznic pentru că a țipat la Minho, când tot ce a făcut a fost să îl ajute. Ar fi trebuit să îi mulțumească, nu să se comporte cum a făcut-o.

Minho a lăsat să îi scape un oftat adânc, dar a dat semne că este de acord. S-au îndreptat spre apartament în liniște, tensiunea încă prezentă între ei.

Când au intrat, Jisung a realizat că probabil nu ar fi trebuit să îl invite înăuntru. Locuința lui nu era cine știe ce. Se simțea rușinat pentru că l-a adus într-un asemenea loc.

"Locuiești singur?" Întreabă Minho, lăsându-și tenișii la intrare.

Jisung a dat aprobator din cap. "Da. M-am mutat în urmă cu un an."

"Oh."

"Părinții mei au murit când eram mic. Lucrez la cafenea, dar nu este suficient. Motiv pentru care intru în probleme."

"Îmi pare rău..."

"Nu trebuie! Cred că asta face parte din motivul pentru care am fost gelos pe tine și m-am comportat urât. Ai o familie și tot ce ai nevoie. E greșit să fiu gelos, știu. Dar când vezi pe cineva că trăiește viața pe care o vrei..."

"Înțeleg, dar—"

"Îmi cer scuze." Întrerupe Jisung. "Am fost oribil cu tine. Ți-am spus și ieri, dar nu pot să îmi iau gândul de la asta. Chiar și în mașină am țipat la tine fără motiv. Mulțumesc, apropo."

"E ok."

"Nu, nu e." Jisung a afișat un zâmbet șters. "Deci, rămâi peste noapte?" Minho nu a ezitat să confirme.

Jisung i-a oferit câteva haine, sperând să i se potrivească. În timpul pe care și l-a luat pentru a se schimba în baie, Jisung s-a făcut confortabil în pat.

La scurt timp, Minho a revenit îmbrăcat cu hainele care surprinzător i s-au potrivit. S-a așezat și el în pat, pe o parte, față în față cu Jisung — la doar câțiva centimetri distanță.

"Ieri ai spus că am buze drăguțe. Erai serios?" Tachinează Jisung, primind în schimb un zâmbet obraznic.

"Și dacă eram serios?" Întreabă Minho, îndrăzneala lui luându-l prin surprindere pe Jisung.

"Dacă ți-aș spune că îmi cam amintesc primul nostru sărut..." Șoptește Jisung. "Îmi amintesc mâinile tale în părul meu, cum m-ai tras mai aproape și m-ai sărutat înapoi— Hey, nu erai așa rușinat pe atunci." Spune, observând chiar și în întuneric culoarea aprinsă a obrajilor lui Minho.

Celălalt doar a zâmbit, fără să simtă nevoia de a vorbi.

"O să mă săruți acum?" Întreabă Jisung, simțind o arsură în piept.

"Te scot la o întâlnire, prima dată." Șoptește Minho, vocea lui mai blândă decât de obicei.

"Avem o înțelegere, atunci."

"Mhm."

"O să mă îmbrățișezi, cel puțin?" Spune Jisung, bosumflat din cauza frigului pe care începea să îl resimtă.

Minho a oftat, trăgându-l pe Jisung aproape de el într-o îmbrățișare strânsă; ca și cum nu voia să îi mai dea drumul vreodată. Iar celălalt l-a îmbrățișat exact la fel.

Într-un final, se simțeau confortabil, unul în brațele celuilalt. Amândoi erau obosiți, deci să adoarmă nu era vreo problemă — ceea ce s-a întâmplat.

》》》》

*a/n: Trebuie să recunosc; am așteptat să scriu partea aceasta încă de la început și e favorita mea, așa că sper să fi ieșit bine :))