Din dor al cerului de astă-vară,
Am ajuns să umplu în albastru
Foile albe, le-am pătat cu cerneală,
Așteptând sub pomul nostru,
Să vii, să-mi spui că n-am visat
Acea ultimă zi de august rece,
Când sonetul singur a cedat
Și muzică a trebuit să plece.
Mi-a părut rău să văd cum poezia
Dispărea în neantul aproape șters
De deșertul unde-mi pierdusem firea.
Când n-am mai putut scrie vers.
Plutesc printre valuri de atunci,
Singură, într-o barcă pentru doi,
Nu mai poți vâslele să-mi le arunci
Nici foile să mi le îndoi.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
CITEȘTI
Rătăcind în nemurire
Poetry~ un aberant volum de poezii ~ Trăim, dar nu pentru mult timp. Suntem întemnițați de univers la o viață trecătoare... Dar știți ce rămâne? Poezia. La fel că orice altă formă de artă, poezia este nemuritoare. Acest volum conține nu doar ide...
