Petale călcate, zdrobite, distruse. Petale colorate, toate moarte.
Imaginea aceea îi tulburase rațiunea.
Fusese imaginea pe care o păstrase vie în amintirile sale. Fie pentru a se răzbuna, fie pentru a se ruina pe sine.
Oferise flori, unei singure...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
∽𝑅𝒪𝒮𝐸∽
Pleoapele mi s-au deschis brusc. Un sentiment straniu mi-a acaparat corpul. Simțeam cum fiecare mușchi al corpului îmi era amorțit, urechile îmi țiuiau. Și oricât de mult mi s-ar fi dilatat pupilele, tot nu aș fi reușit să disting ceva în încăperea obscură în care mă aflam.
Am clipit de nenumărate ori, am tras aer adânc în piept și am privit buimacă fereastra. Era închisă. Mă aflam așezată pe pat, acoperită, gata de somn. Sau mai bine spus, trezită dintr-un somn adânc. Ceea ce era straniu, deoarece nu îmi aminteam când mai exact, pusesem capul pe pernă.
M-am foit sub pilotă, apoi am întins mâna pentru a ajunge la telefonul care se afla pe noptiera de lângă pat.
M-au usturat ochii când lumina ecranului mi-a rănit retina și am clipit de nenumărate ori, încercând să disting cât era de fapt, ceasul.
04:44.
Nu era de mirare că în cameră domnea întunericul, doar eram în toiul nopții.
Și atunci...
Se putea ca acea întâmplare bizară să fi fost nimic mai mult, decât un vis neplăcut?
Cu siguranță asta fusese, altă explicație nu exista.
Totuși..., De ce nu îmi aminteam cum ajunsesem în pat? Să fi fost din pricina oboselii?
Nu, asta cu siguranță ieșea din discuție. Nu fusesem obosită, ci entuziasmată și nerăbdătoare în același timp, iar eu când mă confruntam cu astfel de stări, cu greu mai adormeam.
Fusese real, acel incident, acel bărbat. Stătuse față în față cu mine, mă privise în ochi, iar apoi...
Apoi ce se întâmplase?
Leșinasem cumva? Poate că da. Cum altfel să nu îmi amintesc evenimentele care se petrecuseră cu câteva ore în urmă?
Mi-am frecat tâmplele, eram bulversată. Reușisem să-i văd doar ochii, căci jumătate de chip îl avusese acoperit cu o cagulă neagră. Îi reținusem și parfumul. Un amestec neobișnuit de scorțișoară, citrice și mosc.
Dar ceea ce reținusem cel mai bine legat de aspectul său. Fuseseră irisurile sale neobișnuit de întunecate, dar calde și binevoitoare în același timp. Sau cel puțin așa reușisem să-l caracterizez. Un străin cu o inimă cordială. Dar știam că, cel mai probabil mă înșelasem. Deoarece, din nefericire, aveam prostul obicei de a vedea doar binele în oameni, ceea ce era total greșit.
∽𝒦𝒴𝒜𝒩∽
Pictura aceea era ultima mea șansă. Dacă nu aveam să dau nici atunci lovitura, aveam să pierd totul. Știam asta prea bine, așa că nu eram dispusă să mă las pradă emoțiilor. Trebuia să lupt.
