Petale călcate, zdrobite, distruse. Petale colorate, toate moarte.
Imaginea aceea îi tulburase rațiunea.
Fusese imaginea pe care o păstrase vie în amintirile sale. Fie pentru a se răzbuna, fie pentru a se ruina pe sine.
Oferise flori, unei singure...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
∽𝒦𝒴𝒜𝒩∽
De ce ai tânji după luminăcând întunericul este cel care îți alină rănile?
De ce te-ai bucura de soarecând luna și stelele îți ascund defectele?
Obișnuiam să mă ascund în cluburile de noapte atunci când sufeream, atunci când nu-mi doream ca oamenii să-mi citească pe chip sentimentele de ură și durere.
Mi se spunea Pisica Neagră, căci cutreieram de un singură străzile în miezul nopții, fără a simți frica de necunoscut. Unii oameni mă numeau nebună, pentru că nu îmi înțelegeau curajul prostesc de a umbla fără apărare într-o lume plină de criminali, intrând dintr-un club în altul, consumând alcool și făcând abuz de substanțele psihoactive. Fără niciun fel de remușcare. Dar ei nu înțelegeau că eu nu mai simțeam frica. Nu îmi mai era teamă pentru viața mea. Iar dacă era să lupt pentru supraviețuire, nu o făceam pentru mine, ci pentru fratele meu. Pentru el mai tânjeam să trăiesc.
Misterul morții sale nu fusese încă deslușit, iar eu mă temeam ca nu cumva să mor înainte de a-l pedepsi pe ucigașul său.
Părinții mei nici măcar nu asistaseră la înmormântarea lui Aman, ei îl consideraseră mereu un afemeiat, un drogat și un om bun de nimic. Și asta doar din cauza faptului că nu urmase calea pe care ei i-o impuseseră. El avusese cu totul și cu totul alte visuri. De aceea fugise în Londra, pentru a și le îndeplini. Și ar fi reușit să trăiască fericit, dacă prietenul său netrebnic nu l-ar fi băgat în bucluc...
Timothy Owens era un afurisit de Ofițer de Poliție cu pile și relații. Deși avea un grad avansat de Inspector Principal, era totuși, din punctul meu de vedere, un nenorocit de inspector corupt, care îi pusese viața în pericol fratelui meu, precum un egoist ce se afla...
Timothy nu l-a ucis atunci doar pe fratele meu, ci și o parte din inima mea. Iar eu nu aveam de gând să îl iert niciodată pentru asta, oricât de mult ar fi încercat să se scuze în fața mea, pentru mine rămânea ucigașul lui Aman. Căci el fusese cel care îi adusese moartea, fie că o făcuse direct sau indirect, pentru mine nu conta, căci știam sigur că avusese cea mai mare parte de vină.
Deseori se întâmpla să am parte de episoade melancolice, în care plângeam cu orele fără oprire. De multe ori chiar aveam gânduri de suicid, dar eram prea lașă pentru a recurge la astfel de gesturi. Prin urmare, pentru a scăpa de acele momente dificile, alimentate cu suferința pierderii unei persoane dragi și condimentate pe deasupra cu durerea singurătății, decideam să ies, să umblu, să intru în cluburi, să petrec cu străinii, să beau și să mă droghez.
De multe ori încercam să nu recurg la astfel de gesturi, căci apoi, îmi lua prea mult timp să îmi revin din acele stări de euforie, provocate de către substanțele narcotice pe care le consumam în exces. Iar în momentele în care încercam să rămân în casă, pictam. Sau cel puțin încercam să îmi finalizez tablourile neterminate. Astfel încât să le expun în galerii de artă, pentru a-mi duce pasiunea mai departe.
