ᴛʜᴇ ᴡᴀʟᴋɪɴɢ ᴅᴇᴀᴅ - ᴀᴘᴘʟʏꜰɪᴄ // închis

𝙲𝚊𝚙𝚒𝚝𝚘𝚕𝚞𝚕 𝟸

Intr-o pădure întunecată se aud foșnete și zgomote de crengi rupte. O biată căprioară încerca să scape din mâinile putrezite ale unor zombi înfometați. Aceasta se zbătea și se zbătea, dar parca făcea doar sa înrăutățească situația în care se afla.

Cred că era o căprioară care nu avea mai mai mult de un an. Avea culoarea cafenie și nasul negru cu încă câteva nuanțe de roz pal. Blana ei castanie era pătată de câte puțin alb-gălbui. Avea blana rara și scurta, dar chiar acest lucru o face sa fie așa de adorabila pe cât era. Avea ochii mari și blânzi, și simțeai de parcă se holba direct in sufletul tau și că puteai avea încredere în ea. Era un suflet prea pur pentru lumea asta cruda.

3 zombii erau asupra ei. Erau foarte aproape. Atât de aproape încât unul dintre ei putea sa ii atingă coada plăpândă.

Aceasta fuge și fuge până ajunge într-un punct mort. O mare râpă se afișează în fața ei prin care gonește un râu furios.

Zombii vin din ce in ce mai aproape, iar ea sta în fața râului de parcă își gândește următoarea mutare. Chiar daca nu se vede, cred că în mintea ei se dădea o bătălie.
Are de făcut o alegere. Ori moare cu siguranță mâncată de niste creaturi îngrozitoare ori își pune viața în pericol încercând să sară peste râpă. Daca stai sa te gândești la ce e mai avantajos ți-ai da seama că sa te lași mâncată de vie de niste creaturi grețoase care e posibil sa îți mănânce din organe cat inca mai ești conștient nu este cel mai plăcut mod de a muri.

Așa că se hotărăște să sară.

Își ia avânt și sare grațios peste râpă mortala. De abia reușise să atingă cu copita pământul, dar până la urmă scăpase. Mai avea încă câteva zile de trăit.

Parca cu mândrie in suflet se uită în spate la zombii care cad inconștienți in râu și își continuă drumul.

A ajuns într-o câmpie înflorită. Peste tot in jurul ei era verde, era ca un rai pentru o biată căprioară. Se plimba istovită in jurul unui cireș înflorit. Florile lui roz erau ca dintr-un tablou pictat de Bob Ross. Soarele strălucea și lumină cerul senin care avea doar câțiva nori albi care semanau cu niste oi pufoase care dansau fericite in văzduh. Razele soarelui ii mângâiau corpul fragil și plă-

Cade la pământ. E moarta.

O balta de sânge se răspândește în jurul ei încet,încet. Blana,care a fost odată moale, acum este aspră și îmbibată în sânge.

O săgeată ii străpunge ochiul drept.

-Mai, mai, mai. Ce avem noi aici? O să fi așa de gustoasa la grătar.

Scott incepe sa rada copios gandindu-se că în sfârșit avea să câștige prima data la vânătoare  în fața Lyrei.

Aruncă căprioară încă sângerândă pe umăr și pornește repede spre locul de vânătoare secret al Lyrei.

Ajunse la destinație și se furișează pe vârful picioarelor până în spatele acesteia, gata să o sperie când,Lyra,se întoarce brusc și încearcă să îi pună cuțitul la gât lui Scott. Acesta se ferește, se întoarce și îi sucește Lyrei mana la spate, luandu-i cuțitul din mână și plimbandu-l între degete, ca și cum ar fi o jucărie pentru copii.

Totul s-a întâmplat atât de repede încât Lyra nici nu a apucat să îsi de-a seama de cine a fost atacata. Începu să se zbăta și să lovească dar nu putea scăpa din strânsoarea atacatorului.

-Asa întâmpini un prieten? Ce nepoliticos! spuse Scott rânjind șiret.

-De ce ai venit? Vânam.