Fiica Întunericului

Prolog

Astăzi e o zi specială pentru Nemesis, deoarece în această zi însorită de primăvară împlinește paisprezece ani! Incredibil, nu-i așa?

Dimineața sare din pat, lăsându-l răvășit, un lucru pentru care normal ar fi fost trasă la răspunderere, dar, fiindcă e ziua ei, părinții ei nu-i pot face nimic.

Încă din toamnă și-a pregătit fusta creion, în carouri alb-negru și bluza albă, cu mânecile sub forma unor clopoțele.

Masa era plină de o grãmadã de mâncare. Dacă le puneai la un loc, cu siguranță puteai crea cel puțin zece feluri de mic dejun.

-Neața mamă! strigă Nemesis, în timp ce intră în bucătărie.

-Bună dimineața, scumpo! La mulți ani! îi urează doamna Sorreli, apoi o trage într-o îmbrățișare plină de sărutări.

-Mamă, nu pot să respir! răsuflă Nemesis.

-Of, adolescenții ăștia! Așează-te și mănâncă. Vin imediat!

Nemesis face după cum i se spune. Cu ochii mari și gura apă, își scoate câte umpic din fiecare fel. Farfuria ei este un turn de mâncare.

-Amir, grăbește-te! Hai mai repede, se aude vocea nerăbdătoare a doamnei Sorreli.

-Acum, așteaptă! răspunde chemărilor soției sale, domnul Sorreli.

-La mulți ani, prințesa mea! îi urează tatăl ei, cu un sărut plin de iubire pe obraz.

-Mersi!

Pentru el, Nemesis a fost mereu o prințesă. Ea a fost mereu prințesa lui. Exceptând cazurile în care făcea câte o boacănă. Atunci era Nemesis Marie Sorreli.

-Acum vino să îți vezi cadoul, strigă mama sa.

Cu o mișcare delicată, se șterge la gură și pe mâni cu șervețelul, apoi merge în living să vadă surpriza pregătită de părinți.

-Surpriză! strigă ei în cor.

-Nu pot să cred! O cutie! E exact ce mi-am dorit! spune ea ironică, mimând o voce entuziasmată.

-Foarte amuzant. Deschide-o!

Ea apucă cu grijă cutia și o deschide. Înăuntru se află un colier simplu, de aur, cu o inimă mare ca pandantiv.

-Este minunat! rostește uimită Nemesis și îi îmbrățișează.

Domnul Sorreli o ajută să își pună colierul la gât, apoi ea face o piruetă de fotomodel.

-Arăți minunat! Stai, asta nu e tot, privește.

Mâna doamnei Sorreli ia cu grijă inima și o desface cu o delicatețe desăvârșită. Acolo se află două poze, pentru fiecare jumătate.

Prima este o poză cu ea, bebeluș, stând în brațe la domnul Sorreli, iar a doua e cu ea puțin mai măricică, în brațe la doamna Sorreli.

-Ca să ne porți mereu în inima ta, îi explică tatăl ei.

Nemesis rămase pur și simplu fără cuvinte.

-Eu... nu știu ce spun. Am rămas fără cuvinte. E perfect! Mai bine de atât nu se putea.

-Chiar îți place?

-Desigur! Cum ar putea să nu îmi placă?

Restul dimineții a fost petrecut împreună cu părinții ei.

Cam în jurul orei patru, telefonul domnului Sorreli le întrerupe filmul, cu tonul său de apel.

-Vin imediat, spune.