Fiica Întunericului

Capitolul 15

Nemesis

Leila e o scorpie.

Vorbesc la modul foarte serios. Femeia aia e o vipera în toată firea. Nu știu dacă avea de gând să mă închidă în subsol înainte sau după ce a văzut sărutul meu cu Cas, dar chiar era necesar? E extrem de frig aici și simt cum oxigenul dispare încetul cu încetul. Am pierdut noțiunea timpului și chiar dacă nu vreau să mă enervez pe Caspian, tot o fac, fiindcă nu înțeleg ce durează așa de mult! A spus că se va întoarce după mine cât de repede poate, dar observ că nu se grăbește deloc!

Stau ghemuită într-un colț al camerei, cu mâinile legate de niște cãtușe prinse de perete și aștept ca cineva să își amintească de existența mea.

De ce și-ar dori cineva să își amintească de tine? Sincer, eu unul, aș vrea să am amnezie și să te uit.

Ah, Nemir, ți-aș spune să taci, dar nu am ce face.

Ce te-ai face tu fără mine?

Fără tine aș fi o persoană normală, ca toți ceilalți. Norocul meu că nu sunt. Mă simt norocoasă că sunt unicat.

Pardon, eu sunt unicat, nu tu!

Asta nu e nici pe departe adevărat! Tu ești o simplă conștiință, iar eu sunt specială pentru că te pot auzi!

Ba eu sunt special pentru că mă poți auzi. Dacă aș fi fost normal, tu nu ai fi putut să mă auzi.

Îhî, fix. Nu o mai întoarce în toate părțile, Nemir, știi foarte bine că eu am dreptate.

Uiți faptul că eu am mereu dreptate.

Regret că nu am ales plictiseala în locul tău.

-Nemi! strigă o voce pițigăiată, prelungind ultima vocală. Ți-am adus de mâncare!

Îmi dau seama că vocea îi aparține parașutei- pardon, Leilei.

-Ce faci, scumpo? Te simți bine? Ești puțin cam palidă, ar trebui să mănânci, te asigur că își va fi mai bine, spune în timp ce îmi așează în față o farfurie cu mâncare.

Pleacă fără să spună nimic, iar eu încep să înfulec pe nerăsuflate ceea ce am în farfurie, până când rămân doar firmituri.

Nu durează prea mult până când îmi simt pleoapele grele și îmi dau seama că am fost drogată.

Oare sunt letale? Cât de puternice sunt? Îmi vor aduce oare moartea?

Câteva ore mai târziu îmi dau seama că nu sunt de efect permanent, dar ceea ce am văzut când am deschis ochii m-a facut să îmi doresc să fi murit pe loc în acel moment.