𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟐𝟕

702 94 16
                                    

Nu vreau să mă laud acum pentru că nu îmi place, însă sunt un geniu

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Nu vreau să mă laud acum pentru că nu îmi place, însă sunt un geniu. Când am ales rochia pentru Anastasia, nu am fost atât de sigur că este tocmai pe placul ei, însă am fost mai mult decât convins că este ceva în care aș vrea să o văd îmbrăcată. Mi-a fost teamă că nu va accepta micul meu cadou, însă când a venit în living îmbrăcată în rochia de la mine, orice urmă de îndoială a fost ștearsă de dorința schimbării planurilor din această seară.

Când am fost în oraș zilele acestea și am văzut rochia aia albastră, minusculă și cu siguranță strâmtă odată îmbrăcată, nu am putut să nu o cumpăr și să o folosesc cândva. Apoi, a ajutat faptul că știu cum rochiile sunt piesele ei vestimentare preferate. Acum, și ale mele.

Imediat ce a ajuns în fața mea, a făcut o mică piruetă, lăsându-mă să văd tot rezultatul și recunosc că sunt un geniu. Rochia îi vine perfect pe corp, îi scoate în evidență toate acele curbe pe care doar eu le cunosc și lasă tuturor impresia că știu cum se simte să o ai pe Anastasia lângă ei. Când adevărul este simplu, doar eu știu cum este să o ai lângă tine.

Nu știu cum am ajuns în acest punct în care cumpăr mici cadouri sau cum de sunt atât de liniștit cu ideea că am o femeie lângă mine și nu vreau nimic altceva. Nu pot explica cum de sunt în regulă cu toate, însă sunt și ador acest loc.

Anastasia este cu mine în fiecare moment al zilei și aș fi crezut că ne vom plictisi, însă nici urmă de plictiseală. Dacă nu vorbim, facem sex. Dacă nu suntem în dormitor, vizităm un loc nou. Dacă nu vizităm un loc nou, mâncăm. Niciodată nu ajungem să ne plictisim și nu mă plâng. Deși este un timp relativ scurt de când ne cunoaștem, însă este perfect pentru noi. Ne-am cunoscut în ultimele luni mai mult decât îmi cunosc jumătate din prieteni, iar asta spune multe.

O apuc de mână și o condus spre intrarea în club. O poate face singură, însă observ toți ochii care se întorc spre ea și vreau ca toată lumea să știe că este cu mine. Nu știu exact unde ne aflăm, ce suntem și unde mergem, însă nici nu cred că vrea să clarificăm ceva. Petrecem foarte mult timp împreună, ne distrăm și ne înțelegem. Plus, sexul este acolo mereu. Nu cred că avem nevoie de mai multe în acest moment.

Aș minți dacă aș spune că nu vreau să vorbim despre ce se întâmplă între noi, însă în micile momente în care am încercat să spun ceva, am observat foarte ușor că nu își dorește să disecăm ce se întâmplă cu noi. Vreau să vorbim, însă nu vreau să forțez lucrurile. Cred că această decizie va fi la ea. Am luat câteva pentru amândoi până acum, ne-am adus aici. Cred că este rândul ei să deschidă această conversație atunci când va fi pregătită.

— Ți-am spus că arăți uimitor? mă apropii de ea, șoptindu-i în ureche.

— Hmm, da, de vreo două ori, aprobă.

— Atunci, asta e a treia, îi mângâi palma cu degetul.

I-am spus și cred că a văzut foarte clar că spun adevărul. Când am văzut-o prima dată în rochia asta, cu pantofii ei interminabili, cu părul ondulat și machiajul discret, am propus să rămânem acasă pentru că anumite părți din mine o vor doar pentru ele. Însă, încăpățânată cum este uneori, Anastasia a dorit neapărat să ieșim. Așa că acum trebuie să aștept să ajungem acasă pentru a scoate rochia nenorocită de pe ea. E o tortură pe care mi-am făcut-o cu mâna mea, dar știu că atunci când voi putea acționa va fi mai mult decât plăcut.

Pierdut în cercuriWhere stories live. Discover now