non lady

24 2 0
                                    

În dimineaţa aceea mama îmi cumpărase o rochie nouă. Roşie, până la genunchi, pe gât. I-am spus că e drăguţă. Mai că era să leşine cunoscând neplăcerea mea profundă faţa de rochii şi fuste. Chiar zâmbisem la vederea ei. După îmi spusese că se întâlnise cu noua noastră vecină şi fiul său la mall şi aceştia au îndemnat-o să mi-o cumpere. Pa, pa, drag zâmbet. Chiar îmi era dor de tine. După ce m-a lovit cu faza cu rochia mi-a spus că ea şi tata îi vor însoţii pe soţii Piers la cină la un nou restaurant, după vor merge la o licitaţie. Mama şi tata la o licitaţie? De religve sportive? Nu, artă. Tablouri şi toate cele. 

Aveam de gând să o sun pe Cat şi Abigail, dar nu! În timp ce sora mea avea să meargă la colega sa acasă peste noapte, eu trebuia să stau cu fiul celor doi Piers. Poftim? De ce? Cine m-a blestemat? Şi să port rochia. Ăsta da blestem. Sigur de la fratele meu mai mare. Când i-am povestit despre ce s-a întâmplat în ultimele zile mi-a spus nişte lucruri tipic Brook.

Brook. Frate mai mare. Colegiu. Singura persoană care ştie tot despre mine. Nu vorbesc cu nimeni despre el. Este fiul tatei din prima sa căsătorie. Pot vorbi sincer cu el deoarece a trecut prin ce am trecut şi eu. I-a murit mama imediat după ce l-a născut. O mare lovitură pentru tata, dar a găsit o alinare în mama şi mama a fost fericită să aibă grijă de el. Crede că este vinovat pentru moartea dragei Eleanor, cum eu cred că daca nu era ziua meu şi bietul de ... nu ar mai fi murit.

Şi revin de unde am plecat. La fiul celor doi Piers şi această seara minunată. Mama a pregătit o sticlă de vin şi o plăcintă. Şi m-a rugat să pregătesc ceva de mâncare înainte ca el să ajungă. I-am zâmbit. Ce e aşa de important de se comportă aşa cu ei? O să îi comand o pizza. O să ii placă. Sau nu îi răspund la uşă şi inventez o scuză.

M-am aranjat, mi-am pus rochia şi am coborât. Chiar atunci mama deschidea uşa celor doi. Am rămas pe scări privindu-i.

—  Aiden, aceştia sunt Suzannah şi Dick Piers. Fiul lor o să vină mai târziu puţin. Sper să aveţi o seara plăcută.

— La fel, tată.

Şi acestea fiind spuse au ieşit. Superb! Am luat sticla de vin, am deschis-o şi m-am pus pe canapeaua din living uitându-mă la ştiri. Aşa de deprimant. Accidente şi prezentatoare era aşa haioasă cu părul său parcă lins de vacă.

Un pahar, două, trei, patru, sticlă goală. Ciocănit la uşă.

Ce haios doare piciorul când îl loveşti de canapea. Am deschis uşa sperând că va fi tipul de la pizzăria la care nu am sunat. Upss. Era tipul. Nu de la pizza. Cel din vis! M-am aplecat de perete bând din paharul de vin gol. Ce haios! Era îmbrăcat normal. Nu elegant ca mine! Pff, el nu e domnişoară ca mine!

— Ştii, că eu sigur nu ştiu, de ce folosesc în ultimul timp aşa de des cuvântul haios? Adică este haios!

— Şi tu eşti beată.

— Nu zău? De aia! Mulţumesc, nedomnişoaro! Dacă vrei să intri să mă iei pe sus deoarece simt că am picioarele din gumă. Sunt de mâncat oare?

Şi aşa făcu. M-a luat în braţe până la canapea aşezandu-mă pe ea.

— Eşti puternic, non lady. Hai să ne uităm la desene animate! Mama a spus să îţi fac de mâncare aşa că atunci când ai ciocănit la uşă era tipul de la pizza pe care nu l-am sunat. Dezamăgire că nu te prea plac, deşi eşti drăguţel. Nu voiam să te las înăuntru, să ştii.

S-a aşezat lângă mine şi mi-a spus să închid ochii şi aşa am făcut. Tot ce îmi amintesc este că m-am trezit o oră mai târziu cu o mică durere de cap. M-am ridicat în capul oaselor şi l-am văzut la bar. Deschidea o nouă sticlă de vin, de data asta roşu şi tăia dintr-o pizza. Îl vedeam mult mai bine. Părul-i negru era ciufulit de aranjat, braţul îi era încordat, iar tricoul îi era lipit de corp. Dar ochii. Ochii îi erau lăsaţi în jos. Niciodată nu m-am uitat la ei. Ne-am văzut de două ori? Da. 

Am vrut să mă ridic de pe canapea şi atunci se uită la mine. Zâmbi şi se duse în bucătărie. Între timp am observat să aveam pe picioare o pătură. Drăguţ. Se întoarse cu un pahar de apă şi o pastilă. M-am uitat la el.

— Nu îţi face griji, e pentru durerea de cap pe care mai mult ca sigur o ai. Şi îmi cer scuze că am umblat în dulapul de pe hol şi în bucătărie şi la bar. Voiam să reluăm începutul serii.

— Mulţumesc. am spus după ce am închiţit pastila. Pentru pizza, pastilă şi pătură.

— La un moment dat te ghemuisei în mine. spuse cu o privire ciudată.

Probabil perversă ceea ce mă făcu să îl lovesc uşor cu cotul. El zâmbi.

— De ce nu voiai să mă laşi să intru?

— Îmi amintesc asta. Nu voiam să o fac, ţi-am spus asta.

— Dar ai făcut-o. a spus lăsându-se pe spate.

Să îi spun că un consilier psihologic mi-a spus să o fac? 

— Beată, dar politicoasă. Ce zici de pizza aia, Dean?

— Gata cu "non lady"? mă întrebăm.

Habar nu aveam despre ce vorbea. Mă uitam la el şi îşi dădu seama că nu îmi amintesc.

— Nu îţi aminteşti? Nici atunci când ai sărit la mine în braţe şi m-ai sărutat?

Poftim? Nu cred că am făcut asta. Mi-aş fi amintit 100%. 

Începu să râdă dezvelindu-şi dinţii perfecţi, albi ca perlele.

— Îţi baţi cumva joc de mine? râdea mai tare. Cum îndrăzneşti să faci asta?! am ţipat lovindu-l cu pătura.

Se ridică și se îndreptă spre bar. A luat cutia de pizza și sticla cu vin și se așeză din nou lângă mine. Deschise televizor pe un post ce derula filmul Gazda. Am mâncat jumătate din pizza și după își puse în pahar vin. Luă o gură uitându-se la mine.

— Vrei și tu?
— Tu ce crezi, Dean?
— Nu pot să îți dau. Cred că ai băut prea mult. Dar dacă mai vrei un pahar cu adevărat, există o mică condiție.
— Uimește-mă!
Speram din suflet să nu mă întrebe de ce am fugit și ce căutam la consilier. Era ultimul lucru pe care voiam să îl fac. Mă simțeam așa de rușinată. Plus că simțeam că o luăm de la capăt.
— Sărută-mă.

Retrag ce am spus; ăsta este ultimul lucru pe care voiam să îl fac.

— Nu mersi, sunt bine. Mă mulțumesc cu apă. Chiar am băut prea mult azi și mă simt puțin ... amețită de la vin.
— Sigur de la băutură ești amețită sau de la întrebarea mea?
— Cerință, mai degrabă. Nu ai întrebat.
— Cerințele trebuie îndeplinite. spuse cu o privire complet dezgustător de atractivă.
— Alea sunt visele. îi spun sec.
Trebuia să o întorc înainte să mă lovească cu încă o replică de doi bani.
— Deci visul tău este să mă săruți. am spus repede.
— Poate.
Uimită de răspuns întreb :
— De ce? Nu mă cunoști.
— Pentru că știu că nu vrei să o faci. Nu ești o pradă ușoară, Aiden. Mă intrigi. Mă provoci. Nu ești ca alte fete. Plus că îți cunosc privirea.
Ieftin, dar nu cred că cu asta vrea să mă câștige ci spune adevărul. Într-un fel. Nu vreau să îl sărut, da. Nu mă las ușor, da. Dar nu înțeleg ultima fază.
— Nu înțeleg. spun.
Se uită pe fereastră. Părinții mei ajunseseră mai devreme.
— O vei face. spune și se ridică.
Voiam să aflu acum, dar nu avea de gând să o facă. La fel cum ea ascund de el faza cu Josh. Oare asta era? Își pierduse iubirea? Sau o parte din familie? Un prieten? Mai mulți? Curiozitatea din mine mă făcu să iau decizia să nu mai fug de el. Deși visurile fantomei mele îmi spuneau să o fac.

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Apr 15, 2015 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

The Cold Shore of LoveWhere stories live. Discover now