The Cold Shore of Love

Hello!

Nota autorului : Dedicaţie specială pentru draga mea colegă de bancă, Cristina. Care m-a inspirat cu personajul Cat. Este ziua ei în câteva minute şi ea m-a rugat să scriu puţin. Te iubesc mult, viaţa mea. Să-mi trăieşti mult timp. 

PS. Scuze de greşeli şi îi dedic acest capitol Andreei pentru că m-a rugat şi pentru că Cristina nu are cont :)

— Eşti okay? m-a întrebat.

 O voce groasă care te pătrunde. Simt cum îmi curăţă sufletul de tristeţe şi ... Oh, Doamne! Ce se întâmplă? Mă simt aşa de vulnerabilă stând faţa în faţa cu el. Cred că mă holbez. Okay, mă calmez, mă adun şi voi spune ceva ... intelingent, sper că îmi iese.

— Am venit la consilier, nu sunt okay. am răspuns bâlbâindu-mă.

— Mi-ar plăcea să aflu ce ai, poate ne mai vedem. spuse asta zâmbind şi plecă.

— Aiden Reinhart. mă strigă doamna Nolan.

  Dacă ai văzut asta şi o să mă întrebi ce am simţit jur că o să fac cumva şi te dau afară din şcoala asta.

  M-am aşezat pe fotoliul din faţa biroului său foarte bine aranjat. Mă uitam la ea şi ea la mine. Ochelarii negri pătrăţoşi, părul de un blond închis, ochii verzi, trăsăturile nu foarte bine defenite. Zâmbetul ei mă făcea să mă simt foarte inconfortabilă, nu ar trebui să simt contrariul? Inspir, expir. Se ridică şi luă două dosare din dulapul din spatele său. S-a aşezat şi a deschis unul.

— 2 iunie. Nu mi-ai răspuns la nicio întrebare. Am continuat să te sun pănă pe 14 şi după am venit la tine acasă. Mi-ai răspuns că eşti bine şi că nu vrei să mai răspunzi la alte întrebări. Te-am lăsat. O vară întreagă. Eşti gata să vorbeşti?

2 iunie. 16 ani şi o zi. Cea mai naşpa zi din viaţa mea. Încerc să o dau uitării, dar toţi o menţionează. Toţi am fost în şoc atunci, şi mulţi au rămas cu sechele, dar cumva au trecut peste. Foarte repede. 

— Întrebaţi.

— Eşti bine?

— Nu.

— Cum te-ai simţit în ziua aceea?

— Nu ştiu.

— Şi ăsta e un răspuns. Unul care o să-mi dea bătăi de cap. Ieşi cu prietenii în oraş?

— Uneori.

— De ce mă minţi? Domnişoara Cat McQueen, mi-a spus că nu ai ieşit din casă toată vara. De ce?

— Motive personale.

— Te rog să revi săptămâna viitoare.

Am încuvinţat din cap şi am ieşit. Chiar nu mai aveam chef de întrebările alea stupide. De ce nu mă întreabă nimeni dacă îmi place spanacul sau dacă am fost vreodată la pescuit? "Eşti bine?" Nu, sunt Aiden. Dacă o să mă mai întrebe cineva asta o să îl lovesc în faţă, cu o bâtă.

Când m-am întors doar Cat era în clasă. Se pare că se terminase prima zi de şcoală. Ne-a dat nişte cărţi şi apoi pa pa, ne vedem mâine cu prima oră matematică. Vă pup doamnă directoare. Dezastru. Asta este cuvântul perfect care se potriveşte cu anul ce va urma. Abia aştept.

— Pari mai deprimată decât de obicei. spuse Cat ridicându-se din bancă cu cărţile în braţe.

— Se pare că cea mai bună prietenă a mea îi spune consilierei ceea ce fac eu. 

— Scuze. spuse dându-mi cărţile pe care o să le car după mine tot anul şcolar.

— Nu mai contează. Şi-ar fi dat seama oricum. 

Am iesit din clasă şi până în faţa porţii şcolii nu am spus nici un cuvânt. Când să vreau să îmi iau rămas bun îmi spune:

— Va trebui să vorbeşti cu cineva despre asta. Cât mai curând.

— Ştiu. i-am zâmbit şi am strans-o în braţe.

Stând în staţia de autobuz, îl văd pe el. Dar ce ...? Nu l-am mai văzut pe aici. Poate e nou sau poate nu l-am observat eu. Se întoarse cu faţa la mine şi mă văzu. Dacă vine spre mine? Ce fac? Îl salut. Oh Doamne! Nu! Dacă nu vrea să vină la mine? Poate dacă mă prefac că mă uit în telefon.

Îmi scot telefonul, dau drumul la net şi ...

— Bună.