Priya | Finalizată |

Capitolul 12

— Să n-ai încredere în el!

Nici bine nu reușesc să mă repun pe picioare după momentul de mai devreme și cuvintele ce-mi circulă prin gând când Lorenzo își face simțită prezența.

— În cine să n-am încredere? îl întreb privindu-l fix în ochi, încercând să-l sfidez.

— Nu te face că nu ști. Mai că m-am lovit de Cassius venind înspre baie pentru a vedea ce-ți ia atât de mult. Și nu cred că a fost pură coincidență, sigur ați purtat o discuție...

Cum le știe el pe toate... Falsul profesor care de fapt este mafiot și un mare mincinos. Sau aș putea spune Lorenzo - cel încoronat, după cum s-ar traduce numele său. Încoronat la a spune cele mai mari minciuni, la a face rău fără niciun motiv plauzibil, la a mă enerva pe mine. El ar ieși mereu încoronat la acestea în ceea ce mă privește. Nu îl poate întrece nimeni.

— Ce amuzant ești! Chiar crezi că aș mai avea încredere într-un bărbat după ce am fost lovită de minciunile tale?

Schițez un zâmbet și mă forțez să râd, vrând să-i par indiferentă, vrând să-i arăt că știu ce fac și nu am nevoie de sfaturile sale. Corecție, nu mai am nevoie de ele. Da, mi-a oferit învățături bune în trecut și le păstrez în gând, dar de acum nu mai am nevoie de el. În prezent trebuie să fac tot ce pot ca să nu petrec timp în preajma sa.

Nu mă înțelegeți greșit... El încă este în inima mea, în bucățile frânte de după ce-am aflat o parte din adevărurile ce dor, însă mintea trebuie să primeze și știu că este mai bine pentru mine să nu îmi permit să-l iubesc, să-i arăt cât de important devenise pentru mine. Poate că o să spuneți că o căsătorie cu el nu e ceva așa rău, mai ales dacă eu încă îl iubesc... doar că, cum aș putea să îi devin soție când pentru el totul ar fi doar de fața lumii și tot ce a fost până în acest moment a fost fals, el nu a fost sincer cu mine. Și da, poate că ar putea să se schimbe, dar cine îmi garantează că nu mă va răni încă o dată?

— Ai și tu dreptatea ta. N-ai avea cum să ai încredere în el pentru că el nu are nicio putere asupra ta. Însă eu am putere asupra ta, iar în mine vei avea din nou încredere, fie că vrei sau nu.

Mă strâmb la ceea ce aud și mă apropii de el, nevrând să mai port această discuție de la cinci metri distanță.

— N-ai nicio putere asupra mea! mă ridic pe vârfuri și-i rostesc în față singurul adevăr existent.

— Ești sigură de asta, cielo? mâinile sale se înfig în talia mea, trăgându-mă la pieptul său și făcându-mi respirația să se precipite.

— Sunt foarte sigură! Și te-aș ruga să nu-mi mai spui cielo, ți-ai pierdut acest drept, îi vorbesc și privindu-l în ochi, lăsându-l să mă țină aproape de el și să-și țină palmele pe mijlocul meu, îl sărut scurt pe obraz.

Nu o să recunosc în fața sa, însă în fața voastră o pot face... Mă doare inima să-l am aproape și să nu-l sărut cu adevărat, să nu-l strâng în brațe, să nu fac lucrurile astea ce le iubeam înainte și-mi doream să le fac neîncetat. Însă, mintea și durerea ce-o resimt mă reține și e cel mai bine.

— Dar cum ai vrea să-ți spun? Cred că ar merge mentirosa pentru că tu spui ceva, iar inima ta mai că ți-ar ieși din piept, atât de tare bate pentru mine, atât de fericită e cu apropierea dintre noi.

Brusc mâinile sale se retrag, iar când mă aștept mai puțin își așează palma deasupra pieptului meu, acolo unde, așa cum spunea și el, inima mea cea nebună bate prea tare.

— Mentirosa ți se potrivește și pentru stilul ce l-ai adoptat. Ai lăsat roșul și albul ce le iubeai prea tare pentru negrul acesta ce mă reprezintă pe mine. Și ai făcut asta pentru că te-am afectat, pentru că am puteri asupra ta, te frâng și te aduc la viață după bunul meu plac.