Ce se intampla in...

Capitolul 1 #Rebecca

Sau cum a început totul... Societatea ne propune o tipologie, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Trebuie să vă îndrăgostiți, trebuie să vă căsătoriți, să faceți doi copii, o carieră. Tu ca fată trebuie să fii feminină, să porți tocuri, să știi să gătești, să ai grijă de copii.

 Tu că bărbat trebuie să aduci bani acasă, să fii impunător, dominant, uneori să-ți bati femeia daca comentează prea mult. Totuși, mereu apare un de ce. De ce nu poate să-mi placă BDSM-ul, de ce nu pot să înșel, de ce nu poate să mă facă fericit un one night stand reușit? De ce nu putem să fim fericiți cu cine suntem? 

 De câte ori n-ai fost într-o relație și nu te-ai gândit că poate acolo, afară, este un om care este mai compatibil cu tine, care poate împarte aceleași pasiuni, standarde și are aceleași fetish-uri dubioase. Poate totul o să fie mai reușit de la comunicare până la sex. Totuși, mama m-a învățat o vorba: nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard. De câte ori am dat-o nu am degete să număr, iar așa începe povestea asta cu primul deget din acel număr. O să-i spunem simplu Rebecca sau a fost odată că niciodată... 

Până la Rebecca au mai fost femei, dar niciuna nu a meritat standardul de cea mai importantă femeie din viața mea. Știam că nu o să mă căsătoresc cu ele, că nu o avem copii împreună și că peste două, poate trei luni împreună nu o să ne mai zicem nici bună pe stradă. Și așa a fost, aveam dreptate, dar nu și Rebecca, ea era o rază de soare într-o zi ploioasă, un cur bombat într-o mare de femei plate, o brunetă creață cu ochi albaștrii ca marea, minioană, dar sexy, parea că ar putea muta munții din loc la 1,63, genul de femeie după fiecare bărbat întorcea capul pe stradă. Pot să jur că și dumnezeu, dacă o vedea, își lasă treaba pentru două minute ca să o admire.

Și, totuși, cum cucerești o femeie care, cel mai probabil, nici nu ți-ar raspunde la un mesaj. O inviți în oraș? Ar putea funcționa, acum, la ani distantă am învățat că, deobicei, femeile care sunt foarte frumoase de cele mai multe ori sunt destul de rar abordate sau abordate cum trebuie pentru că bărbații au un soi de teama de refuz. De ce crezi despre tine că nu ești potrivit pentru cea mai frumoasă femeie din încăpere? De ce te cataloghezi ca neavand o șansă încă de la început, fară ca nici măcar să-i spui un simplu "Bună, eu sunt John, John Doe". Nu stiu, dar eu iți mulțumesc pentru asta, drag cititor, pentru că dacă nu o abordezi tu sigur la urma urmei cineva o să facă acest pas, iar acel cineva cel mai probabil sunt eu sau cineva ca mine. Din păcate, în trecut, nu știam acest aspect, iar un "Bună, ce faci" era ca sarea'n cafea, bun doar la mahmureală și cel mai probabil se solda cu un "bleah, ce vrea astă de la mine". Clar aveam nevoie de-un plan, iar ăla trebuia să fie o operă de arta. Cum eram în liceu în perioada respectivă, același liceu, mi-au trecut multe idei prin minte. De la chestii romantice precum a îi lăsa un buchet de flori pe bancă și un loc de întălnire, desi era greu de aplicat fară să fiu văzut, pentru ea m-aș trezi cu o oră mai devreme. După ce am cunoscut-o, mi-am dat seama că pentru ea aș face și-o noapte albă dacă era nevoie, dar în punctul respectiv mă puteam trezi doar cu o oră mai devreme. Ai putea spune că nu o doream așa mult sau ai putea spune că nu eram atât de disperat. Tu alegi, drag cititor. 

 Puteam încerca și un pick-up line prost: "salut, că bună ești deja", dar probabil nu mai era un personaj în povestea aceasta. După 2 zile de gândire asidua și idei la fel de proaste din partea unor prieteni care-mi dădeau șanse să ne combinăm la fel de mari cu șansele lor să câștige la loto (care apropo, daca ești pasionat de loto sunt de aproximativ 0.00000007%, deci, baftă) m-am gândit să apelez la sapiosexualitatea ei (care nici nu știam că există în momentul ăla. Sincer să fiu cu tine, nu cred că știam nici măcar ce-i aia sapiosexualitate, dar dacă ești aici, citești aceste rânduri și nu știi, nu am eu și rol de dex pentru tine? Sapiosexualitatea implică atracția fată de o persoană, nu atât prin prisma aspectului sau fizic, cât prin inteligența acesteia. 2, stai jos). Oricum, cum prietenii nu mă puteau ajuta, nici eu nu mă puteam ajuta, am apelat la Vodafone. M-am dus și am achiziționat o cartelă prepay cu un număr nou. Nu aveai de unde să știi cine sunt. Până nici eu nu știam ce număr aveam sau cel puțin așa îmi placea să cred, dar urma să-mi dau seama că erau mulți de 69 în număr. Am apelat la o veche prietenă, comună, cu o discreție ca a unui luptător de box într-o sală de balet si i-am cerut numărul tău, adică direct. Surprinzător, l-am primit, dar ca în liceu cu mențiunea că nu îl am de la ea (îmi plec pălăria). M-am gândit zile ce să-ți scriu, dacă să o fac sau să revin la ideea cu florile. Sute de mesaje scrise, șterse și rescrise. Trebuia să nu aflii cine sunt, dar să știi că te cunosc. Nu de alta, dar un "Hei, vrei să ieși la o cafea?" de la un dubios al cărui număr nu-l ai în agendă nu-ți transmite un chef de conversație prea mare. Scriam, ștergeam, rescriam. Scriam, ștergam, rescrieam până când am concluzionat că "Mi-a plăcut outfitul tău, superbă rochia roșie. N-ai cum să nu întorci capul după ea". Era perfect, transmitea că o cunosc personal sau cel puțin că ne-am întâlnit cumva, o complimenta, indirect. Avea și sare și piper și nu, nu erau puse în cafea.