Niciodată singură

•Cap 25

                           Dreea

Am mâncat cu forța. L-am luat pe Matt de brat si l-am dus in camera la mine. Închid usa încet si ma uit la el.

- Cred ca glumești!
- Adica? Matt pare confuz.
- De ce Adam nu a uitat?
- Pe mine ma întrebi?
- Ți-am zis sa ii ștergi amintirea aia!
- Asa am si facut!
- I-ai șters-o acum?
- Nu. Probabil pentru ca e copil nu a uitat tot, dar l-am făcut sa creadă ca a fost un vis. Nu striga la mine ca aud bine.
-Nu strig la tine!
-Ba asta faci acum.
-De parca tu nu faci asta acum.
- O fac ca o faci si tu.
-Prima voastră cearta. Sune Peeves apărând din perete.
-Tu ieși afara. Ii fac semn sa iasă.
-Nu tu Matt.
- Nici nu plecam...

Ma pun pe canapeaua mica si oftez.

- Gata cu nervi?
- Cred.

Matt da din cap si se așează pe canapea.

- Imi pare rau ca am strigat la tine.
- Eu nu o sa zic,spune pe un ton calm.
- Acum chiar ca ma enervezi.
- scu...
- Scu?...
- Ze,imi da un zâmbet.
- Zi din nou.
- Scu - ze.
-Iarăși.
Oftează.
- Scuze.
- O fost chiar asa greu?
- Da.

Se apropie de mine si imi da o îmbrățișare.

                                  ~~

Dimineața trebuia sa ma trezesc mai devreme pentru  ca am uitat sa îmi fac bagajele, am uitat ieri, aia e.

Din câte am auzit plecam într-o pădure 2 zile. Vizitam câteva locuri.

Am terminat si acum trebuie doar sa il găsesc pe Peeves si sa imi caut încărcătorul.

- Dreea?
- Da?

Mama intra in camera si ma privește.

- Vezi ca i-am zis si lui Matt daca vine si el.

Imi bate inima nu stiu de ce.

- Si?
- A spus ca vine. Doar ca...

Stai sa ma pregătesc de ce e mai rau.

- Ma rugat sa te las sa mergi cu ei.

Da ma gândeam, puteam sa jur...

- Si Adam?
- Adam rămâne cu noi.
- Ok. Am înțeles.
- Bun te las, mai repede.

Mama pleacă si din perete iese Peeves.

- Nu mi-ai spus ca pleci undeva!
- Ți-aș fi spus dar nu te-am găsit.
- Puteai sa ma strigi.
- Scuză-mă.
- Am auzit ca mergi cu Matt.
- Ai auzit cam tot așai?
- Nu schimba subiectu Dreea!!
- Nu il schimb!!

Peeves face o fata ciudata si imi scoate limba.

- Sper ca vi si tu!
- Normal. CA NU.
- Adica?
- Am ceva treaba!
- Nu ai nicio treaba, vei veni cu mine forțat, obligat.

Merg spre el si el se da mai in spate.

- Esti conștientă ca pot dispărea fix acum?
- Daca faci asta nu mai ai ce vorbi cu...

Nu apuc si el dispare. Ma enervează atât de tare.
Se întoarce el oricum, uita ca mi-a spus asta.

M-am îmbrăcat toată in verde ca sa ma asortez cu pădurea.
Sa dispar.
Matt si Derek stau lângă casa lor pe telefon, Matt isi întoarce privirea la mine. Merg spre mașina lui tata cu cheile. Stiu ca e deschisa dar cand apuc sa deschid usa nu se deschide.

Ma uit la Matt, se uita la mine cu un zâmbet larg si imi spune:

- Ai greșit mașina.
- Lasă-mă sa intru sa pun cheile.

Cheile din mana dispar si le vad pe scaunul tatei.

- Si ei cum mai intra daca usa e închisă si cheile sunt acolo?
- Odata ce te îndepărtezi ușile se deschid, zână.

Ma duc spre ei cu un zâmbet fals.

Cand pornim eu stau in fata si Matt conduce. Derek e in spate se joaca jocuri pe telefon. Ne-am oprit de 2 ori deoarece lui Adam ii era rau.

Pe la jumătatea drumului l-am rugat pe Matt sa oprească si sa ma mut in spate, era prea cald si in spate era mai ok.

-Te superi daca vin si eu.
- Nu dar cine conduce?
- Derek.

Dau din cap. E mai bine doar ca o sa ma doară capul. Aia e.

-Întotdeauna mi-a plăcut sa conduc. Spune Derek.
- Nu cred ca te-am văzut.
-Pentru ca intru in stâlpii.

Ma uit la Matt si el la mine.

- Dar acum sunteți in siguranță.

Ma duc mai aproape de Matt.

- As putea sa pun capul pe umărul tau te rog, ma doare capul.
-Aha.

Ma așez mai bine si imi pun capul. După și-l pune si el pe al meu.

Ajung sa adorm. Si cand ma trezesc inca sunt in masina doar ca nu mai sunt pe umărul lui Matt ci in bratele lui, ne-am așezat într-un fel drăguț dar ciudat.

Ma mângâie pe par si cred ca a observat ca m-am trezit dar nu zice nimic iar eu nici nu ma misc. Stau prea confortabil.