Cand iubirea te cheama...nu te duce! Cap10

1.1K 18 5
                                    

               Cap 10

                        Serios?chiar ma intreaba asta?oh...

                              -Pentru ca vreau sa lucrez  si nu mai pune inca odata intrebarea asta deoarece vei primi din nou acelasi raspuns.Am spus eu intorcandu-ma cu spatele la Chris.

                 Sincer, nu-mi place sa vorbesc despre chestii de genul acesta cu nimeni.Nu vreau sa ma priveasca nimeni cu mila.

                     -Deci, imi spui ce trebuie sa fac?am spus eu in timp ce ma intorceam catre Chris.

                    -Pai, poti incepe prin a-mi face curat in camera.A spus el.

            Curat?ok, asta am sa fac.

                      -Da domnule.Am spus eu.

                El sa uitat la mine cateva secunde apoi si-a intors capul in cealalta directie.Bine, Chris este un ciudat ,  asa ca nu am de ce sa-mi fac griji.Am inceput sa sterg praful.Chris a ramas in camera cu mine.Se tot holbeaza la mine  de ceva vreme.Nu mai pot . Abia astept sa merg acasa si nici nu am facut nimic greu pana acum, doar ca este cam greu sa lucrezi cand un baiat hot se holbeaza la tine.Dar totusi de ce se holbeaza asa?am cumva ceva pe fata ? M-am intors cu spatele la Chris si am inceput sa-mi sterg fata cu mana.

                               -Sabri, nu ai nimic pe fata,  nu te ingrijora.Mi-a spus Chris din spatele meu.

                            -De unde ai stiut ? l-am intrebat eu.

                          -Pai dupa felul in care te stergi pe fata, orcine si-ar fi dat seama.Mi-a spus el .

                       -Aha . Atat am putut spune.

                                                CHRIS POV.

                   Este atat de fumoasa.Imi este foarte greu sa o las sa faca curat.Eu ar trebui sa am grija de ea si nu sa o pun sa faca astfel de munci.Ce tot spun?Doamne, cred ca o iau razna , acum serios.Este un om, un biet om si nimic altceva in comparatie cu un varcolac.Revino-ti  Chris, Sabrina este un om.Nu are cum sa fie sufletul tau pereche.M-am zis eu in minte.Dar, nu ma pot opri din holbat.Ma fascineaza cumva, nu este speciala si nu are cum un om sa fie sufletul pereche al unui  varcolac, si mai ales Alpha.

                            -Am terminat.Am auzit glasul ei dulce si linistitor.

              Glasul ei imi incanta urechile, de fiecare datata cand ii aud vocea, tresar.Termina Chris cu gandurile astea ! mi-am strigat in minte.

                        -Ce mai trebuie sa fac?a spus Sabrina.

                        -Pai....este in regula, nu mai trebuie sa faci nimic.Acum plec.Ne vedem mai incolo.Am spus eu.

           M-am uitat la ea si am vazut un pic de tristete pe fata ei.De ce?oh, nu conteaza, nu-mi pasa de ea.

                       -Bine domnule.A spus ea.

                Am iesit afara din camera si am luat-o in jos pe scari.Cand am ajuns la parter am vazut-o pe mama stand pe canapeaua mare din  mijlocul salonului.Mama m-a mirosit ca sunt in camera si si-a intors  capul spre mine.Da, si mama este varcolac la fel ca si tata.Tata mi-a cedat mie titlul de Alpha deoarece l-am infrant in lupta. 

                    -Unde te duci scumpule?m-a intrebat mama.

                     -Sa alerg putin prin padure.Am spus eu.

                      -Ok.Sa te intorci pe cina ,  acasa.

                          -Bine mama.Am spus eu in timp ce ieseam din casa.

            Am luat-o spre padure .Cand am ajuns in padure m-am transformat in varcolac si am fugit si tot fugit.Atat de mult imi place sa fug prin padure, liber.Imi place atat de mult cum simt pamantul de sub picioare cand alerg si mirosul.Mirosul imbietor care te cuprinde.Este incredibil.M-am oprit pentru un moment sa savurez toate acestea.Am tras adanc aer in piept...cineva este aici pe teritoriu meu.Cum indrazneste?M-am luat repede dupa miros.M-am oprit dintr-o data.Alpha?pe teritoriul meu?Am inceput sa-l urmaresc din nou pe necunoscutul Alpha.Cum se poate asa ceva?este de neiertat.Necunoscutul Alpha sa oprit dintr-o data.Desigur ca stie ca-l urmaresc.Cand l-am ajuns, un lup maro statea in fata mea.Am marait la el iar el a marait la mine.Cum indrazneste?Am mai marait odata la el.Cine este?cum de are curajul sa maraie la mine si sa ma provoace la lupta?cred ca nu stie cine sunt.Nu trebuia sa maraie la mine.Am sarit la gat la el iar el sa dat la oparte.Desigur ca este puternic, dar sigur nu mai puternic decat mine.Am sarit din nou la el iar de data asta l-am prins de gat si l-am aruncat in cel mai apropiat copac.S-a pus cu cine nu trebuia.Lupul maro sa ridicat in picioare si m-a privit in ochi.Ce...naiba?ochii acestia nu iasi putea uita niciodata.Tu!mi-am strigat eu in gand.

                                                                         Buna buna buna :D stiu ca nu am mai scris de muuuuuuult timp dar nu mai imi venea inspiratia si aveam si nevoie de o pauza, dar acum am revenit :*:*:* sper ca o sa va placa capitolul acesta si stiu ac este scurt nuumai ca  .....nah stiti voi......va pwp :X:X::X

Cand iubirea te cheama...nu te duce!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum