Ducesa de Marshela

Capitolul 6

Amadeo Rosier. 

Tatăl lui Eveline. 

Prințul Marsiliei. 

Cel mai întunecat secret pe care l-am avut vreodată. Dar cel mai dulce păcat pe care l-am gustat vreodată.

Bărbatul care mi-a furat primul sărut în prima seară în care ne-am cunoscut. Cel care îmi bântuie fiecare vis de doi ani de zile. Și care va fi mereu prezent în străfundul inimii mele. Clipesc, dar el nu a dispărut. Ne aflăm în aceiași încăpere iar amintirile amenință să ne izbească din plin. Fiecare moment, clipă, respirație amenință să revină, să ne macine în totalitate.

Fac un pas în direcția lui iar asta pare să îi ofere un mic gram de încredere. De speranță. În ciuda faptul că nu este bărbierit, îmi este imposibil să nu observ cum încearcă să zâmbească. Ochii săi îmi explorează fiecare centimetru al feței și încep să regret faptul că port o asemenea rochie. Decolteul nu este deloc pronunțat, însă am impresia că mă privește de parcă știe cum arăt fără rochie. Dar m-a văzut purtând doar un sutien și nu a spus nimic. Ba chiar s-a bucurat și a fost hotărât să mă scape și de piesa aceea de lenjerie. Îl privesc fix în ochi și îmi dau seama că se gândește la seara aceea și ar fi indicat să nu fac aceiași greșeală. În schimb, fac exact ceea ce ar trebui să fac în fața unui membru al Familiei Regale sau Princiare. Fără să stau prea mult pe gânduri, fac o reverență, însă îl aud cum oftează. Vine din spatele mesei, dar fac pași înapoi, transmițându-i că nu îmi doresc să se apropie în vreun fel de mine.

— Te rog, Julieta. Nu vreau să fi chiar atât de formală în preajma mea, vorbește iar eu îmi îndrept spatele.

Face un pas în direcția mea și îmi mușc interiorul obrazului, nevenindu-mi să cred cât de aproape fi. Încerc să mă îndepărtez, dar el nu cedează. Își dorește tot mai mult să se apropie. Au trecut doi ani de zile de când l-am cunoscut și încă are același efect asupra mea. Însă nu îmi doresc să simtă asta. Nu îmi doresc să știe că are o influență chiar atât de mare. A fost doar un simplu sărut, nu ar trebui să însemne chiar atât de mult. Dar pentru mine chiar a însemnat mult. A fost primul meu sărut. Un sărut demn de cele mai siropoase și romantice povești de dragoste scrise vreodată.

— Alteță, îmi pare bine să vă revăd. Nu într-o asemenea situație, desigur. Îmi pare atât de rău pentru pierderea Prințesei Eveline, vorbesc iar Amadeo încuviințează. Mi-aș dori să îl îmbrățișez, dar nu pot. Nu îmi permit să mă apropii de el în vreun fel, darămite să îl ating. Inima îmi va lua foc în clipa în care îi voi simți atingerea și este mai bine dacă m-aș ține la distanță.

— Draga mea, te rog. Nu îmi doresc ca situația noastră să fie ciudată în vreun fel. Nu îmi doresc să ai vreo reținere în preajma mea, mă roagă, dar îmi scutur capul iar el redevine serios.

— Nu este și nici nu va fi. Am venit aici pentru a-i respecta dorința Prințesei Eveline și îmi doresc să îi îndeplinesc fiecare dorință în parte, anunț și îmi este imposibil să nu observ cum maxilarul i se încordează. Ar dori să îmi mai spună ceva, dar renunță. Se apropie de birou, de unde își ia telefonul mobil și își închide laptopul. Îmi face un semn în direcția ușii și îmi dau seama că trebuie să mă înțeleg cu el, pentru ca situația să nu degenereze.

Ies pe hol, dar nu mă îndepărtez foarte mult. Bărbatul închide ușa în spatele lui și se apropie. Nu îl privesc, însă știu foarte bine că se află foarte aproape de mine. Îi simt palma pe spatele meu și tresar. Tresar atât de puternic încât îl aud cum chicotește pe seama mea. Mă întorc către el și aproape mă izbesc de pieptul lui. Sunt mai scundă decât el iar asta mă copleșește. Îi simt parfumul, aroma unei țigări. Îl privesc în ochi iar el își ridică sprânceana dreaptă. Palma sa, în continuare, se află pe spatele meu iar eu am impresia că sunt pe punctul de a lua foc. Doar materialul rochiei este cel care îi desparte pielea de a o atinge pe a mea. Doar o simplă bucată de material formează bariera care mă mai poate proteja de a mai păcătui odată. Cu o mișcare extrem de lentă, Amadeo își mută palma. Îmi prinde șoldul într-un mod extrem de delicat și strânge materialul rochiei. Ca din instinct mă apropii și mai mult de el iar asta îl face să răsufle ușurat, de parcă a așteptat un asemenea moment. De parcă și-a dorit să mă poată atinge din nou.