18 RĂPITĂ ȘI ADOPTATĂ

1K 57 2
                                    

Vanessa

Aceasta a fost cea mai fericită dimineață trăită până acum. Kay e bine. Nu mă pot abține să nu îl privesc. Pare așa liniștit când doarme. Părul îi stă rebel și îi dă un aer de vagabond. Vagabondul sufletului meu.

Ce îmi faci tu mie Alvarez? De ce îmi tresare inima de fiecare dată când te privesc sau îți aud vocea. Din instinct, întind mâna, mângâindu-i conturul feței. Îmi îngrop fața în scobitura gâtului său și inspir. Miroase atât de masculin. Parfumul pielii lui este cel mai liniștitor calmant. E drogul ce mă ține în viață.

-Diavolul meu supus.

Spun în șoaptă pentru a nu-l trezi. Știu că a adormit nu cu mult înainte de a mă trezi eu. A stat toată noaptea treaz asigurându-se că sunt eu bine, deși el este internat, nu eu.

Depun un sărut mic pe gâtul său, iar brațele lui mă strâng mai puternic la piept.

-Băiatul meu a sărit peste ora de culcare.

Îl cert în timp ce mă pisicesc pe lângă el. Doar simplu fapt că mă ține în brațe, îmi excită simțurile.

-Fata mea își dorește să intru în ea?

-Mhh, Kay. Nu mă băga în seamă. O să îmi treacă. Te rog să nu-mi dai apă la moară. Încă nu ți-ai revenit complet și nu vreau să ți se înrăutățească starea din vina mea.

Deși mi-aș da jumătate de viață să îl simt acum. Ce naiba se întâmpla cu mine. Nu m-am comportat niciodată așa în situații ca acestea.

-Adrenalina iubito. De acolo îți pornește pofta asta nebună de a sări pe iubitul tău într-un spital.

În timp ce spune asta mâna lui îmi dezmiardă un sân, iar eu gem și mă frec ușor de trupul său.

-Kay, nu e momentul, ar putea intra oricine.

Mă trage sub el, după care îmi astupă gura cu a sa. Căldura buzelor lui îmi dă foc. Răspund la sărut la fel de dornică în timp ce mâinile mele se încleștează în părul său răvășindu-l mai tare.

-Nimeni nu va veni așa de dimineață iubito. Acum fii fetiță cuminte și dă-mi medicamentul.

Nu mai protestez, dorința e prea mare, iar când el mă atinge așa uit de toate.

Îi simt mâinile pe coapse, strângând ușor și lăsând urme roșiatice. Gura lui coboară ușor până ajunge la bata fustiței negre ce o port. Nu e prea lungă, dar nici indecentă. Kay își strecoară mâinile pe sub ea, trăgând lenjeria ușor în jos.

Îmi atacă miezul fierbinte cu buzele sale. Mușcând după care ameliorând infima durere, lingând ușor locul ce acum pulsează de dorință.

-Kay, te vreau acum.

-Orice îți dorești iubito.

Spune dintre picioarele mele, dar în loc să îmi de a ce îi cer, își strecoară două degete în pelvisul meu, iar eu scot gemete imposibil de înăbușit.

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Primejdie Si IubireWhere stories live. Discover now