I NEED YOU (BTS)

Capitolul 8

DIN PERSPECTIVA TESSEI

Înfulec orezul tipului cu mâncarea. Băiatul ăsta e genial! E drăguţ, găteşte bine, arată bine şi se pare că se cam uită spre mine.

-Până la urmă... cu cine am onoarea? îl întreb ironică.

-Sunt Jin, domniţă. Dumneavoastră cum vă numiţi, fiinţă frumoasă şi fermecătoare?

-Dar câtă politeţe, ce vocabular! Mă numesc Teressa, dar sunt Tessa pentru tine.

Îmi face cu ochiul, iar eu mă aşez lângă el pe scaun.

-Dacă mă mai mut mult, o să cad, ştii? îmi spune.

-Şi ce vrei să fac? Ai de gând să laşi o domnişoară aşa de frumoasă şi fermecătoare să stea în picioare?

-Nu. Dar am o soluţie şi mai bună.

Mă împinge de pe scaun, după care mă apucă de braţ, trăgându-mă exact pe picioarele lui.

-Ăsta e ''planul bunicului"? Numai bunicul mă ţinea pe picioare şi îmi cânta.

-E ''planul iubitului" pentru tine.

Tipul ăsta se dă la mine, nu? Sau mi se pare? Adică... mă ţine bine de şolduri şi nu îmi dă drumul.

-Cam cât ai de gând să mă ţii aşa?

-Până te saturi.

-M-am săturat deja, îi spun chicotind.

-Eu nu! Încă puţin.

Îmi aruncă un zâmbet sec şi o privire pe sub breton, ceea ce mă face şi pe mine să zâmbesc.

DIN PERSPECTIVA LUI MIN

Nami a plecat de la noi. În schimb, ne va vizita săptămâna viitoare când este ziua mea.

-Şi? spune Jimin.

-Şi ce?

-Şi cum ţi se pare mama?

-E super de treabă şi chiar mă bucur că are o părere bună despre ea, dar şi despre tine.

Zâmbeşte şi mă trage în braţele sale.

-Trebuia să fii mai atentă, îmi şopteşte la ureche.

-Adică?

-La ce te gândeai când ai trecut prin locul nepermis? mă întreabă serios, iar eu îmi întorc privirea spre el.

-La tine...

-Cred că glumeşti, spune, depărtându-se de mine. Deci din vina mea s-a întâmplat asta?

-Jimin, n-o lua chiar aşa.

-Ok, cred că dramatizez...

Momentul devine incomod; îl observ pe Jimin frecându-şi ceafa şi oftând.

-Ar trebui să mâncăm ceva şi noi, nu? sparg liniştea, zâmbind pentru a-l face să nu se simtă prost.

-Da, normal, îmi răspunde el.

Mă apucă de mână timid şi o ia înainte spre bucătărie.

DIN PERSPECTIVA LUI EUNBI

E aşa cald... Mă duc lângă Jungkook şi îi cuprind pieptul cu mâinile.

-Ce faci? îl întreb.

-Mă gândeam la tine, ce altceva să fac?

-Nu ştiu, dar mie îmi e cald...

-Ţi-e cald? Atunci hai într-un loc mai răcoros.

Mă ia de mână, ducându-mă la umbră. Se întinde pe iarbă si mă priveşte cu coada ochiului. Mă aşez la rândul meu lângă el, iar nebunul mă trage în braţe.

-O să mi se facă şi mai cald, îi spun râzând.

Replica mea îl amuză. Mă sărută și mă lasă înapoi pe iarba rece.

-Pot să îți spun ceva?

-Ce?

-Cred că o să plecăm o săptămână într-un turneu...

-Stai, numai tu sau toată trupa?

-Nici una, nici alta.

-Atunci? Tu și Jimin? Tu și Suga?

-Toţi. Noi, băieții, și voi, fetele. Vom merge în Tokyo mai întâi. Avem timp să ne și plimbăm... Ne vom distra!

Incredibil! O să ajung la Tokyo!

DIN PERSPECTIVA LUI SEUL

Vântul începe să bată , iar cerul se întunecă. Stropii de ploaie cad iute din nori. V se ridică și își dă cămașa jos. Corpul lui iese la iveală.

-Ce faci? îl întreb.

-Ridică-te!

Mă ridic și observ că a așezat cămașa deasupra capului astfel încât să nu ne plouă. Îl urmez până la picnic, agăţată de brațul lui.

-Băieţi, strângeţi lucrurile! O să plouă și mai tare! le zice curajos.

Toată lumea ia câte ceva, numai V mă protejează pe mine de ploaie. Intrăm în mașină și ne așteptăm șoferul.

-Unde e Suga? întreabă nervoasa Jia.

-Gata, gata, aici sunt!! intră grăbit în micul autocar.

Pornește mașina și intră pe șosea.

În mai puțin de 10 minute ajungem. Intrăm în apartament și ne recăpătăm suflul. Deodată văd cum toată lumea aruncă lucrurile pe care le țineau. Mi-e frică să nu facă și V la fel. Însă mă ia în brațe și mă ține strâns.

-Îmi pare rău că ploaia a stricat totul...

-Nu e adevărat, am avut parte de cea mai frumoasă zi la picnic! A fost foarte drăguț.

Îi zâmbesc și las capul în jos. Da, m-am emoționat. E evident. Cred că și-a dat și el seama. Brusc simt cum îmi apucă mâna și mi-o strânge ușor.

-Ya! strigă el spre mine, iar eu îmi ridic privirea.

-Ce e? îl întreb, observând că nu mai zice nimic.

-Nimic. Am vrut doar să văd dacă încă zâmbești.