I NEED YOU (BTS)

Capitolul 13

DIN PERSPECTIVA LUI SEUL

De când i-am zis lui V că nu voi veni cu el în turneu, a plecat. A plecat şi m-a lăsat singură pe bancă. Ştiu că am greşit că nu i-am zis până acum, dar nu merit asta... Deodată primesc un mesaj de la Hyun. Doamne! Min e în spital! Iau repede un taxi şi îi zic să mă ducă acolo.

Când ajung, îi văd pe toţi adunaţi în cerc în faţa lui Jimin.

-Lume, ce s-a întâmplat?

-Se pare că Min a avut un accident.. Acum am aflat şi eu, zice Jia care tremură, în timp ce Jungkook o ţine în braţe.

-Hoseok i-a cumpărat o maşină, iar când Min o încerca, un afurisit a intrat în ea... spune şi Tessa.

-Scumpa mea.. Iubita mea.. E aproape moartă! zice Jimin cu lacrimi în ochi.

-Jimin, calmează-te! ţipă Hyun la el.

-Doamne, sper să nu fie ceva grav! 

O lacrimă îmi curge pe obraz. Însă V nu este aici să mi-o şteargă.. Sau.. poate da? Simt o mână puternică cum mă cuprinde de abdomen. Mă întorc şi îl văd pe V cum plânge. Mă trage spre el şi mă strânge în braţe.

-Să nu te îngrijorezi, Min o să fie bine...

-Ce.. Ce faci aici? întreb emoţionată.

-Nu puteam să te las aşa... cum o să mă laşi tu.

Asta a durut mai tare decât mă aşteptam... Mă duc spre Eunbi care plânge în hohote alături de Jimin.

-Bocitoarelor, sunteţi bine? îi întreb eu.

-Scumpa.. Scumpa mea.. A mea... 

-Ba şi a mea, idiotule! E scumpa mea! murmură Eunbi printre lacrimi.

-Bine, e a noastră!

Cei doi încep să plângă şi mai tare. Doamne, mă aşteptam să fie mai puternici, măcar pentru Min...

DIN PERSPECTIVA LUI JIA

Eunbi stă pe fotoliu lângă Jimin. Se pare că nu e atentă. În sfârşit, un moment perfect pentru Jungkook să stea cu mine. Mă ţine la piept şi îmi controlează lacrimile şi tremuratul. Mă mângâie uşor pe umăr şi mă sărută din când în când pe frunte.

-Ai emoţii pentru ea? rupe el deodată liniştea.

-Normal.. E prietena mea...

-Sunt sigur că o să fie bine. E o fată puternică.

-Sper să ai dreptate...

Mă apucă de mână şi mă duce lângă Eunbi. Cred că nu o poate lăsa aşa nici pe ea. Se aşază lângă ea, iar aceasta îşi pune capul pe umărul lui.

-Nu puteai avea umărul puţin mai moale? zice ea printre lacrimi.

-Nu, scuze. Dacă aveam, l-aş fi utilizat în folosul comunităţii, adaugă el râzând.

Oh, uneori e aşa drăguţ! Un doctor se apropie de Hyun şi îi zice ceva. Mă duc mai aproape ca să aud. După mine, toată gloata vine aici.

-Se pare că este mai grav decât ne aşteptam. Intervenţia a decurs bine, însă prietena voastră e mult mai sensibilă decât un om normal. I s-a atins un nerv, iar ceva a declanşat o funcţionare mult mai intensă a creierului. Prea multă funcţionare a dus la extenuarea acestuia. Porţiunea de memorie a fost afectată...

-Ce înseamnă asta, doctore? întreabă Jimin agitat.

-Îmi pare rău. Prietena voastră are amnezie pentru o perioadă...

Când aud asta, mă simt de parcă cineva mi-a dat cu o cărămidă în cap.

-A-adică.. Nu ne va mai recunoaşte...? îl întreb.

-Din păcate, nu. Însă doar pentru o perioadă. Sunt şanse destul de mari să-şi revină.

-Şanse destul de mari? Cam câte procente?

-48 de procente.

-Şi restul de 52? 

-Sunt şansele de a rămâne fără memorie...

DIN PERSPECTIVA LUI EUNBI

Nu se poate! Doctorul glumeşte! N-nu se poate ca Min să-şi piardă memoria! E imposibil!

-D-doctore, sunteţi sigur..?

-Absolut. Copii, liniştiţi-vă! Măcar este în viaţa! După un accident ca acela, şansele de supravieţuire sunt mici! A avut mare noroc!

Doctorul pleacă şi ne lasă să discutăm.

-Băi, ce o să facem? Dacă Min o să uite cine suntem? Dacă nu îşi va aduce aminte de momentele petrecute cu noi..? întreabă Seul agitatată.

-N-nu ştiu... Nu pot să cred că se întâmplă asta...

Oftez şi mă aşez pe canapea lângă Jimin. Acesta abia poate să respire. Îi observ imediat privirea îngrozită şi mâinile tremurânde. Îi este frică. Foarte frică. Se vede şi se simte.

-Jimin, eşti în regulă? îl întreb, deşi nu mă aştept la un răspuns.

Se uită în gol şi îşi muşcă buza inferioară. Aproape îi dă sângele.

-Jimin, calmează-te puţin.. Poate nu va fi aşa de rău... Min o să fie bine.. 

-Dar.... Dar... Cum voi mai vorbi cu ea? Cum îi voi spune toate problemele mele? Cum voi putea să o alint? Cum voi putea să dorm lângă ea când eu sunt doar un străin în acest caz?

Toate aceste vorbe i-au ieşit din gură la fel de repede ca apa de la robinet. Pe bune, Min? Chiar trebuia să faci asta înainte de ziua ta?

A trecut jumătate de oră. Min iese din sala de operaţie agăţată de braţul doctorului. Merge foarte încet, însă vine spre noi. Se opreşte în faţa Tessei, iar ea îi sare în braţe. Doctorul îi zice să fie mai blândă cu Min fiindcă e foarte sensibilă. Toată lumea vine şi o ia în braţe, până şi eu. Însă.. O singură persoană stă pe canapea şi plânge. Mă duc lângă Jimin şi îi pun mâna pe umăr.

-Nu ai de gând să îţi saluţi iubita?

-Ea nu mai e iubita mea...

-Măcar salut-o...

Oftează şi se ridică de pe canapea. Merge încet spre ea şi se aşază în faţa ei. Min îl priveşte şi îi zâmbeşte.

-Bună, eu sunt Min... Ne cunoaştem?

-Ce vrei să zi.... Aish... Da, ne cunoaştem.. Eu sunt Jimin...

O lacrimă îi curge pe obraz, iar Min i-o şterge cu degetul.

-De ce plângi? îl întreabă ea.

-Nu plâng... M-am.. emoţionat...

-În regulă..

-Copii, Min va mai sta câteva zile aici, în spital, apoi poate veni acasă.

Dăm din cap în semn afirmativ şi ne pregătim de plecare. Min ne face cu mâna şi ne zâmbeşte.

-Pa, iubirea mea... şopteste Jimin cu vocea tremurândă. Sper să îţi aminteşti de băiatul ăsta care te iubeşte...

---------------------------------------------------

Vai, vai, vai. :3 1,16 mii de vizualizări! Nu ştiu cum am reuşit să ajung aici, dar vă mulţumesc din suflet! :> Dacă tot îmi citiţi cartea, poate îmi lăsaţi şi o părere într-un comentariu sau pe privat. Sunt deschisă şi la critici, atâta timp cât nu sunt scrise cu răutate.
Mai vreau să îi mulţumesc lui Hyunah_Jungkook pentru copertă. O admir foarte mult. Îmi place cum lucrează. :3 *Dacă vezi asta, te iub. =)))*

~ Alexandra, out. ✌