Doi impotriva lumii #4 (seria Pana la sange)

21. Reclamatii la conducere

          Jarred

          După noaptea aceea fatidică, dinamica dintre mine si Anastasia s-a schimbat radical.
          Mai ca am făcut un atac de panica intr-o seara când, putin după miezul noptii, in timp ce citeam cererile pentru zilele libere ale fetelor, m-am trezit uitându-ma lung la usa si dorindu-mi ca Anastasia sa intre pe ea. A fost ca un dus cu apa rece care m-a trezit la realitate si m-a făcut sa înțeleg mai multe lucruri.
          Trecusera aproape doua săptămâni. Plecam mai tarziu de acasă si veneam mai devreme de la hotel. Evitam pe cat posibil sa urc la ultimul etaj. Cautam fel si fel de motive care mai de care mai absurde ca sa fiu in preajma ei.
          Știm cu totii ce înseamnă toate lucrurile astea. Anastasia se asezase cu piciorul pe pieptul meu, la propriu si la figurat, fara sa vrea si fara ca eu sa ii permit. Eram praf.
          In acea seara, nimic nu prevestea ce avea sa se intample. Era senin si cald, o noapte tipica de August. Doar ce ajunsesem la hotel si ascultam balivernele interminabile ale șefului de la paza. Tipul era o sursa nesfarsita de bârfe pe care nu ezita niciodată sa le împărtășească cu absolut oricine era dispus sa le asculte. Singurul motiv pentru care nu imi pierdusem încă răbdarea era acela ca Anastasia imi promisese ca trece pe la hotel mai tarziu. Gândul ma relaxa suficient de mult incat sa rezist in fata atacului verbal agresiv cu care ma bombarda Dave.
           -Apoi a trebuit sa il dau afara, bineînțeles. Ai idee cine era fata aia? Ma intreba holbandu-se atent la mine.
          Nu aveam idee nici macar despre ce vorbește, caci n-auzisem nici  jumatate din tot ce îndrugase acolo.
          -Habar n-am, i-am spus ridicand din umeri. N-am fost aici, îți amintesti?
          -Ma gandeam, știi, ca poate...
          -Nu, nu știu, am spus taindu-i vorba când am zărit-o pe Zoe in cealalta parte a recepției. Scuza-ma, Dave. Trebuie sa plec.
          Am traversat incaperea aproape in fuga. Zoe se holba incruntata la mine, neintelegand probabil agitatia de pe chipul meu. M-am cutremurat când am ajuns langa sa
          -Nu pot sa il ascult nici macar cinci minute fara sa imi vajaie timpanul! E ca un vampir care îți suge toată viata din corp cu toata vorbăria goala! Am suierat când m-am apropiat de ea.
          -Știu, dar isi face meseria bine, spuse ea relaxata, ridicand din umeri.
          -Tu ce mai cauți aici? Nu era ziua ta libera azi? Am întrebat-o apoi, amintindu-mi ca semnasem cererea ei cu doua zile in urma.
          -Ba da, urmează sa plec. Carl vine sa ma ia si mergem la un film, apoi la cina, imi explica cu un zambet timid pe   buze.
          -Lucrurile incep sa devină serioase intre voi doi, nu-i așa? Am întrebat-o ca o țață barfitoare in mijlocul pietei.
          -Așa cred, spuse ea ridicand din umeri. Sa vedem cat o sa dureze.
          -Știi ca poți sa renunți si sa pleci de aici oricand vrei, nu-i așa? Fara nici o penalizare din cauza contractului pe care l-ai semnat. Ești libera sa faci orice vrei si îți meriți libertatea, Zoe.
          Ea incuviinta dand din cap.
          -Știu, Jarred, dar nu cred ca sunt pregatita sa ma desprind de locul asta. Nu încă. E casa mea de atâția ani. Fetele de aici sunt prietenele mele. E singurul loc in care m-am simtit vreodata in siguranța. Aici e toată viata mea.
          -Oamenii se schimba, Z. Cresc, se maturizează si trec la alte etape, am oftat eu lung. Oricand ești pregatita sa îți iei zborul, nimeni n-o sa încerce sa te oprească.
          -Hmm, murmura privindu-ma printr gene. Maturizare si trecere la alte etape, zici? Așa cum ai făcut tu? Știi, acum realizez ca nu te-am mai văzut urcand in Club de o vesnicie. Are cumva legatura cu Ana?
           Nu era iscoditoare, ci numai curioasa. Așa ca am decis sa-i fac hatarul.
          -Ma intrebi dacă nu mai urc in club pentru ca nu-mi da voie Anastasia? Pentru ca dacă la asta te gândești, atunci n-o mai face. Anastasia nu mi-a interzis nimic. Pur si simplu nu mai simt nevoia sa urc acolo.
          -E in regula, presupun. E un lucru normal atunci când...
          -Jarred! Rasuna vocea fetei din receptie.
          Calia? Cassia? Nu-mi aminteam numele ei.
          Atat eu cat si Zoe ne-am mutat privirile asupra ei.
          -M-a sunat cineva din camera 115, spuse ea. Zice ca vrea sa facă o reclamație si ca vrea ca cineva din conducere sa urce acolo urgent.
          Oftatul exasperat al lui Zoe l-a oglindit pe al meu.
          -Ma duc eu, spuse ea resemnata.
          -Nu, am sarit numaidecat. Nici sa nu te gândești! E ziua ta libera si Carl o sa ajungă in curand. Merg eu.
          -Ești sigur? Ma intreba ea incruntata. Sunt aproape sigura ca n-o sa dureze mult. Ma descurc mai bine decat tine cu reclamațiile absurde ale nebunilor astora. Ultima data când ai...
          Am expediat-o cu un gest al mainii.
          -Ma descurc, i-am spus peste umar. Distrează-te, Zoe. Si gandeste-te la ce ti-am spus. Oricand ești gata sa renunți la viata asta nu trebuie decat sa imi spui.
          Fata imi arunca un zambet radios de un milion de megawatti. I-am zâmbit si eu inainte sa intru pe holul ce ducea spre lifturi.
          Cat am am așteptat liftul si am urcat la primul etaj mi-am ordonat sa nu ma enervez, sa nu-mi pierd controlul, sa nu-l arunc pe bietul om pe geam indiferent despre ce e vorba. De obicei reclamațiile clienților erau absurde si nejustificate.
          -E in regula, omule, mi-am spus mergand pe hol spre camera 115. Indiferent cu ce nebun ai de-a face acum, mai tarziu o sa ajungă Anastasia. Poate te alegi si cu un premiu de consolare pentru ca a trebuit sa suporti rahaturile unui idiot.
          M-am oprit in fata usii, am tras adanc aer in piept. Ma pregăteam pentru orice: vreun betiv care sărise calul, probleme cu drogurile, refuzul de a purta un blestemat de prezervativ sau cine stie ce altceva. Nu m-ar fi mirat nimic.
Am bătut scurt si am deschis usa, pasind in același timp înăuntru.
          Usa s-a închis cu un zgomot din ce in ce mai îndepărtat. Ma pregătisem pentru orice, e adevarat, dar nu si pentru... asta.
          -V-Vanessa?
          Vocea mea semana mai mult cu o soapta uitata de vant, caci nu eram sigur dacă văd bine sau dacă o iau razna.
          Nu, n-aveam halucinatii. Nici macar nu ma mai gandisem la Vanessa de o gramada de timp, am realizat chiar atunci. Fusesem ocupat, mult prea ocupat cu Anastasia care castiga din ce in ce mai mult teren in viata mea, in mintea mea, in inima mea.
          Dar...era Vanessa. Chiar acolo, stand aproape goala pe marginea patului, cu parul ei roșu ca focul aranjat in bucle largi si ochii ei întunecați, ispititori. Totul in mine o recunoștea, si totuși ochii mei o vedeau ca pe o straina.
          -Buna, imi spuse aruncându-mi unul din acele zâmbete care in trecut m-ar fi ingenunchiat. Ti-a fost dor de mine?
          Tremuram, dar de furie, nu de emoții sau fericire. Mi-am strans pumnii pe langa corp.
          -Ce cauți aici?! Am suierat printre dinti. Nu ești binevenita in hotelul asta!
          -De când? Ma intreba fluturand din gene. Inainte te rugai de mine sa vin si sa îți tin isonul la ultimul etaj.
          Si n-a făcut-o niciodată, dar despre asta nu parea sa-si mai aducă aminte. Nici nu mai avea importanta. Trebuia sa o scot de acolo. Repede.
          -Ia-ti lucrurile si pleacă de aici, i-am cerut păstrându-mi vocea rece ca moartea. Nu vreau sa te văd.
          -Pacat, pentru ca trebuie sa vorbim, spuse oftand lung.
          Se sprijini cu mainile pe salteaua patului, scoțându-si pieptul in evidentă. Am scrasnit din dinti.
          -Ce-i cu tine, Jarred? Ma asteptam sa sari pe mine încă de la usa.
          -Știi, e josnic sa încerci sa seduci un bărbat însurat, Vanessa. Josnic, chiar si pentru tine, am spus încrucișându-mi bratele peste piept.
         O clipa armura de bravura i-a cedat si am văzut un licar de furie in ochii ei. Era o actrița buna, așa ca n-a durat decat foarte putin sa-si reclădească increderea absurda pe care o avea in ea.
          -Am auzit despre așa-zisa ta nunta, imi spuse ea ranjind. Știi, m-ai surprins cu asta, Jarred. Ma asteptam sa încerci sa imi atragi atentia, dar nu ma asteptam sa mergi chiar atat de departe incat sa te insori.
          -N-am făcut asta pentru tine sau din cauza ta, i-am spus pufnind in batjocura. Știi, pamantul nu se invarte in jurul tau.
          Vanessa se uita lung la mine, analizându-ma din cap pana in picioare. Am încercat sa raman nemiscat, dar adevarul e ca voiam sa ma rasucesc pe calcaie, sa plec si sa ma prefac ca n-o văzusem niciodată acolo, ca nu fusese niciodată in acel hotel, ca nimic nu se întâmplase.
          I-am sustinut privirea incruntata pe care mi-a aruncat-o. Altadata mi-as fi tinut respirația in fata ei dacă s-ar fi ridicat in picioare si ar fi venit spre mine cu mersul ei legănat, dand din soldurile rotunde. S-a oprit la mai putin de jumatate de metru in fata mea. A ridicat mana spre obrazul meu.
          I-am prins încheietura intre degete si am strans-o.
          -Sa nu indraznesti sa ma atingi, am atentionat-o printre dintii inclestati si i-am împins mana cat-colo.
         -Ce se întâmpla cu tine, Jarred? Ma intreba aruncându-si mainile in aer. De ce te porți in halul asta cu mine? Si nu-mi spune din nou ca esti însurat pentru ca știm amandoi ca asta nu te-ar opri niciodată, nu pe tine.
         -Chiar sunt însurat si chiar intentionez sa raman așa, am spus ridicand arogant din sprancene. Defapt, stii, dacă ai fi venit aici acum doua luni sau chiar acum o luna, poate si mai putin, probabil chiar as fi sarit pe tine, Vanessa. Dar acum tot ce vreau de la tine acum este sa iesi naibi afara!
          -Jarred, scanci ca o ticaloasa manipulatoare ce era. Nu vorbesti serios. Haide sa vorbim, bine? O sa vorbim si o sa lamurim toate neînțelegerile astea.
          -Si-apoi, ce? Am pufnit sec, foarte curios de finalul filmului prost din capul ei.
          -O sa te fac sa ai din nou încredere in mine, apoi o sa divorțezi de micuta ga soție-paravan si o sa fim din nou împreuna, așa cum ar fi trebuit sa fim mereu!
          Era nebuna. Femeia era complet si absolut dusa cu capul.
          -Vrei sa vorbim? Am întrebat-o fixand-o cu privirea. Foarte bine, i-am spus apoi prinzând-o de brat si îmbrâncind-o spre pat. Stai jos. Vorbește.