Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts"

Ședința

- Ralph...

E atât de superb și de cald. Mâinile lui ferme îmi netezesc spatele gol într-o atingere care pare de miere și de mătase. Miroase a flori proaspete, a...

Bum! Bum. Bum.

Mă trezesc gâfâind, cu fața scăldată în sudoare.

- Am adus micul dejun, domnișoară. Bună dimineața!

Doamne Dumnezeule!

- Mulțumesc! îi strig menajerei, buimacă.

Cobor la marginea patului, masându-mi tâmplele asudate, în timp ce îmi lipesc tălpile goale de podea, așteptând ca răceala pardoselii să mă trezească de tot.

L-am visat pe Ralph.

Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă mie! Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, creierul meu s-a gândit să-mi ofere la pachet un vis fierbinte cu decanul Academiei, la două zile după ce mi-a făcut o propunere nemaipomenită.

Și culmea, de atunci nici nu l-am mai văzut, așa că nu înțeleg de ce îl visez...

Ziua patru. Azi avem ședința generală, dinainte de începerea școlii.
Am văzut încă de ieri o mulțime de studenți sosind cu trăsurile, în cealaltă parte a Academiei, la Internat. Am așa niște emoții, Alison! În seara asta îi cunosc pe ceilalți profesori, și de mâine... de mâine încep!
Mi-au dat un cabinet drăguț, care e numai al meu. Vreau să pictez pereții cândva, ca să arate mai primitor.
Studenții care au ajuns ieri păreau de vârsta ta, și mai mari puțin... mă întreb dacă mă pot impune. Presupun că cei mai mari dintre ei se apropie de douăzeci de ani, iar asta e îngrozitor. Dacă mă îndrăgostesc de vreun student, Ali? Cât ar fi de ridicol??

Las stiloul jos, încercând să mă gândesc la ceea ce scriu, și nu la visul pe care l-am avut.

De fapt, adevăratul pericol nu sunt studenții, ci bărbatul de dincolo de perete. Ralph Coulby e adevăratul pericol, și nu-mi vine să cred că spun asta după propunerea pe care mi-a făcut-o joi seara. Cu toate astea, o spun...

Încă mă gândesc la el. Atât de chipeș și de nebun, și totuși...
Parcă nu poți fi cu adevărat supărat pe astfel de oameni. Cel puțin a fost sincer. Și nu m-a dat afară pentru că i-am vorbit urât. Nici n-a mai revenit cu a doua propunere, lucru care mă dezamăgește puțin.

Ce prostuță sunt! De parcă aș fi putut să zic da, la a doua propunere. Adonis a fost destul de limpede cu intențiile lui, și chiar nu am de gând să fiu distracția unui decan drăguț pentru un an de zile.

Deși poate nu era rău să fiu puțin mai deschisă...

Îmi alung repede gândul din minte, în timp ce mă îmbrac.
Experiența aceea de la paisprezece ani cred că a fost suficientă pentru mine... nu mi-a plăcut. M-a durut, și m-a speriat, pentru că am țipat la Tommy să se oprească, iar el a râs.

Și apoi am sângerat, și Mae a râs când am coborât, spunând că acum sunt și eu "una de-a lor".

Nu te mai gândi la asta. Nu te mai gândi! Ai fost mică și naivă, iar Tommy a profitat de tine. Nu se va mai întâmpla vreodată. Sunt zece ani de atunci, Amanda. Nu te mai gândi!

Dar deja mi-am stricat pofta de micul dejun, și greața ușoară care îmi dă târcoale prevestește o zi proastă.

Apoi cineva bate la ușă.

Nu poate fi Adonis, pentru că el nu bate. Și sper că nu e doamna Clare. Am deja o zi epuizantă încă de când am deschis ochii  (de fapt, dinainte de asta) și nu am dispoziție pentru tortura administratoarei.