Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts"

Vestea

- Am o veste minunată, Amy! Ce crezi că mi-a spus azi stăpâna?? Haide, ghicește!

Ridic din umeri obosită, lăsând la o parte teancurile de ziare pe care le-am cercetat toată dimineața fără folos.

Se apropie Crăciunul și toți banii pe care îi mai avem sunt o sută de lire, iar căutarea unui loc de muncă n-a stat niciodată atât de prost.

Ai spune că oamenii sunt mai buni măcar în preajma sărbătorilor, dar ți-ai găsit! Nimeni nu vrea să angajeze fără referințe sau recomandări, pe de o parte. Iar pe de alta, cei care ar angaja fără referințe nu vor să aibă o "prostituată" în casă. Evident că înrudirea cu Mae și Liddy Payne mă face automat o femeie stricată.

- Dacă n-are legătură cu un loc de muncă, prefer să-ți termini eseul mai întâi! îi răspund sever, împăturind ziarele. Nu l-ai terminat ieri, și...

- Păi are! țipă Alison la mine, entuziasmată. Are legătură cu locul de muncă!!

Se dezbracă rapid, punându-și în curier noul mantou călduros și pălăria căptușită.

- I-am spus doamnei că s-a întors sora mea de la Academie, și ea a spus că are nevoie de un tutore pentru copii, doar cei doi mai mici, pentru că nu știu limba, și eu i-am spus că o să-ți spun, Amy, nu e grozav?!

Ridic mâinile în aer exasperată.

- Poți să începi din nou, mai rar? Pentru că nu am înțeles nimic!

- Are nevoie de un tutore! repetă sora mea zgomotos. Pentru cei doi copii mai mici! A spus să te întreb dacă ești dispusă să începi după Crăciun.

- Poftim? Rusoaica vrea să... fiu tutore pentru copiii ei?

- Vai, de câte ori să-ți spun! se miorlăie Ali veselă. Da, cei doi copii mai mici s-au născut în Rusia și nu știu limba belgravă! Iar eu i-am spus că tu vorbești rusa perfect, și că ai predat la Academia Regală.

- Oh!

Ei, asta chiar e o veste.

Nu că mi-aș dori vreodată să lucrez cu ruși, sau să mai  văd vreun rus în fața ochilor, dar... mă gândesc că merită încercat. Până la urmă, trebuie să trăim cu ceva, și nu suport gândul că Ali trebuie să muncească pentru amândouă.

- Ești sigură că femeia aia știe cine suntem? întreb cu îndoială. Știe sigur- sigur că Mae e mătușa noastră?

Alison oftează, dând din cap.

- Da, te asigur că știe. Nu trebuie să-ți faci griji.

- Aș putea încerca, spun șovăielnic. Spune-i doamnei tale că voi trece sâmbătă pe acolo, ca să te conduc acasă.

- Grozav! exclamă sora mea, gata să sară în sus. O să lucrăm amândouă acolo, abia aștept!

- Bine, reiau pe un ton părintesc, acum poți să te apuci de lecții?

- Mi-e foame!

- O să-ți fac ceva rapid, până te schimbi cu hainele de casă, bine?

Alison dispare în cameră ca să-și ia hainele ei ponosite, lăsându-le pe cele bune deoparte.

Până și eu mi-am reîmbrăcat hainele vechi, chiar dacă îmi stau puțin cam strâns. Nu-mi permit să pătez cu mâncare rochiile acelea pretențioase, și oricum n-aș suporta să le mai iau vreodată, pentru că toate îmi amintesc de cinele la Pablo's, de Academie și mai ales de el.

N-am să-i pronunț numele. Niciodată. Vreau să uit de el, vreau atât de mult să-l uit, încât mi-aș dori să am un accident ca al doamnei de la apartamentul vecin, care nu mai știe nici cum se numește.