Diavolița

CAPITOLUL 3

În al doilea rând, fata Cardinham al cărei sânge va spăla onoarea, e și ea nebună.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Bryght Cardinham susținuse dintotdeauna, cel puțin de când o cunoscuse pe ducesa lui, că își dorise numai fete și că avea suficienți frați care să producă un moștenitor pentru titlul de duce de Rothgar; într-adevăr, Colt Cardinham, prin Aquilla Cardinham, fiul său în vârstă de douăzeci și unu de ani, geamănul lui lady Davina Cardinham, urma să fie noul duce de Rothgar în momentul în care Bryght avea să treacă în neființă. Rezerve existau: Wine Cardinham, fratele lui Bryght, al doilea fiu, produsese și el doi băieți, gemeni, pe Asher și pe Rian Cardinham, amândoi născuți cinci luni mai târziu după nașterea lui Quill. Proaspăt ieșiți de pe băncile școlii, băieții Cardinham urmau să se bucure de o îndelungată burlăcie în societate, cum Brygh, în ciuda copiilor săi, nu dădea semne că ar fi îmbătrânit prea mult.

Împlinind anul acesta cincizeci și cinci de ani, cu cinci fiice, ducele de Rothgar trona la micul dejun, în capul mesei. Părul îi albise evident, dar bărbia i se menținea curată, proaspăt rasă. Ungându-și lent o felie de pâine prăjită cu unt, ducele se uita pe rând la comorile din familia lui, în timp ce Maxine își dorea să fie cât mai puțin vizibilă. Fiica cea mai mare, Chastity, era îmbrăcată în culorile ei țipătoare și nonconformiste, atrăgând ca întotdeauna atenția și dezaprobarea tuturor. O fire visătoare, artista familiei moștenise atât ochii gri ai tatălui, cât și părul lui negru, pe care și Maxine îl moștenise. Pandora, în vârsta de șaisprezece ani, era copia lui Chastity, chiar dacă moștenise mai mult trăsăturile ascuțite ale lui Bryght. Numai Seraphine semăna leit cu mama lor, cu Melody: ochi negri, păr roșu, un chip rotund și, chiar și la șase ani, feminin, arătând ca o păpușă și topindu-i constant inima tatălui său, Sera, așa cum o alinta familia, avea un loc special la masă, pe piciorul tatălui său.

Melody, ducesa, dezaproba complet și vehement acest comportament, acuzând că numai Bryght le alintase prea mult pe aceste copile, dar, se părea, nu avea cum să se înțeleagă cu ducele, nu când venea vorba despre educația copiilor săi.

—Mă întrebam, zise Bryght, Maxine, ești bine?

Maxine înghiți cu dificultate pâinea cu dulceață și se uită la tatăl ei. De când Evangeline rămăsese însărcinată cu un bărbat nepotrivit, ducele de Rothgar fusese mult mai atent cu fiicele lui, încercând să nu le restrângă libertatea, dar, în același timp, încercând să le țină firea în firea rebelă și curioasă. Din câte știa Maxine, privind spre Chastity care se strecura constant afară nopțile, misiunea lui eșua lamentabil.

—Da!, replică Maxine și își șterse buzele de dulceață. De ce întrebi, tată?

—Pari distrasă, atât, îi zise ducele și mușcă din felia lui de pâine, o gură generoasă, lăsându-i jumătate lui Seraphine.

Maxine dădu negativ din cap. Normal că era distrasă. Aseară făcuse probabil o prostie colosală: îl provcase pe Owen Carter la o adevărată vânătoare și se și luptase cu el. Dar nu avusese la cine altcineva să apeleze. După ce arma ei ucisese un om, un bărbat periculos, șeful undei bande din Whitechapel, Georgy, într-o stare de necesitate, evident, dar după ce îl ucisese nu mai pusese mâna pe nicio armă. Cu câteva zile înainte își deschisese sertarul unde mai păstra încă exemplarele ei favorite. Nu le uitase. Cum ar fi putut când mecanismul lor o fascinase dintotdeauna? Totuși, greutatea armei în mâna ei se simțise străină, rece și letală. Lăsase jos revolverul la fel de repede precum îl și ridicase. Iar atunci își dăduse seama că avea nevoie de ajutor.