Citate din cărți

Diavolul vânează inima ta - Daniel Bănulescu

     Titlu: Diavolul vânează inima ta 

     Autor: Daniel Bănulescu

     Genuri: ficțiune, literatură română

     Editura: Paralela 45

     Nr. pagini:  182

⭐ Volumul 2

     „Automobilul, pe care lucrează Genel, e cel mai fistichiu colorat taximetru din Capitală. La origine Dacia 1300 era complet galbenă. Țaca i-a vopsit în roșu aprins mai întâi cele două uși din față, apoi capacul din față, cel care acoperă motorul, apoi, în sfârșit, și capacul din spate, acela al portbagajului.

     A rezulta un automobil galben, peste care o mână uriașă, invizibilă, a așternut o cruce distorsionată, al cărui roșu înverșunat săgetează privirea." (pag. 22)

     „În luna ianuarie a anului 1928, veniturile lui financiare se evaporă brusc și într-o reculegere a anonimatului, Ulpiu Sargețius Galopenția se apucă de foame." (pag. 40)

     „Imediat după masa de seară, Gărgăriță se întindea direct pe jos, își aprindea o țigară și o savura, fumând-o în întregime, pe răcoarea cimentului.

     Se ridica apoi cu gesturi de fante îmbătrânit, vâslea din picioarele lui crăcănate și se refugia pentru somnul de noapte, în portul patului.

     Șmecheria aceasta, cu luarea în doze mici, în spinare, a răcelii cimentului, o deprinsese și el de la alți pensionari ai pârnăii, mai doxați, ce-l asiguraseră că, în felul acesta, o să-i fie mai ușor când o să fie pus la zid.

     Judecat cu doi ani în urmă, știa de atunci, fără strâmbături melodramatice, că va fi împușcat.

     Îl mai ținea în viață doar așa, până când aveau să prindă o zi potrivită, în care zgomotul, în curând deplin uitat al cartușelor plutonului de execuție, avea să sperie totodată și cârdul de ciori care se pripășise în curtea poligonului de execuții din Fortul Jilava. 

     Doreau să împuște, dintr-o singură execuție, doi iepuri.

     Până atunci îi mai permiteau lui Gărgăriță să se antreneze la planșeul lui de ciment și lăsau și ciorile să se consolideze într-un sentiment neîndreptățit de siguranță." (pag. 72-73)

     „— Ți-e milă? dansează deasupra capetelor membrilor convoiului un glas care pare că trece prin ziduri.

       — De ce să-mi fie, Șeful Scump? Ce e omul? Doar un microb. Dă de două, trei ori din coadă și pe urmă moare.

       — Dar frică ți-e?

       — Mie? Și mai puțin. Dar moartea ce-i? Joacă viermii șah puțin pe fața ta și după aia pleacă acasă.

       — Unde e casa viermilor?

       — Pe fața lui următorul tip care înțepenește.

       — Măi mustăciosule, tu ești un filozof." (pag. 82)