Doar îți imaginezi

Clarissa, un detectiv vestit

Într-un apartament din Ohio, Clarissa stă la masă alături de familia ei. De fapt, ea ar vrea să stea alături. Totuși acum se odihnește pe pat cu o felie de pizza în brațe. Aude totuși din bucătărie prânzul ,,pașnic" al părinților ei. Cu ochii ațintiți pe un perete, se întinde să își ia căștile de pe raft. Nu vrea să mai simtă nimic din jurul ei, nici măcar vibrațiile bormașinii vecinului de la 4. Desigur, un elev model nu ar trebui să stea acum în pat să trândăvească în pat cu muzică în urechi, nu e acceptabil. Totuși ea nu mai e elev model, acum ea e într-un vid, într-un vid al minții prin care vede tot. Salteaua îi simțea greutatea, dar ea era în altă lume, una fără unicorni și zâne, rezolvând o crimă.

Prima carte
O servietă. Așa a început totul. Un pistol s-a strecurat atât de liniștit, atât de atent în servieta unui lord. Totuși nobilimea nu contează într-un joc de cărți. Nu contează cât pariezi, cum joci sau alte detalii minore. Un joc începe cu un as de inimă neagră, iar o viață se termină cu un pistol, sunetele sirenelor și desigur, o servietă.
***
-Clarissa! Clarissa! spune o voce stridentă din celălalt capăt al camerei.
Ochii deschiși, goliciunea, banalitatea, cuvintele femeii care o strigă nu o mai deranjează pe mintea concentrată a persoanei din fotoliu. Odată ce se trezește la realitate, Clarissa o vede pe sora s-a, Iris, lângă ușă. Fața ei e acoperită de fum de țigară dens, precum o mască. Cătușele din buzunarul ei încercau să se ascundă în spatele unei perechi de mănuși brodate, dosarele deținuților erau turtite într-o geantă cu model de perle și un pistol, pesemne primit de la secție. Fusese trimisă de cei de la criminalistică.
-Ce a mai primit Carter acum? O răpire? Jaf? Cu ce te mai trimite la mine de data asta? Și mai ales, de ce pe ascuns? zice Clarissa plictisită.
Totuși lasă cartea pe care o citea jos, un simplu semn de care avea nevoie Iris să știe că îi are atenția.
-Mi-a spus să nu te implic într-un caz de azi. Că are nevoie de multe aprobări, hârtii peste hârtii. Mă mir că nu ai auzit de crimă. Inspectorul mi-a zis să îmi fac viața ușoară, având în vedere faptul că familia celui ucis e mai înstărită și ar putea legat și de moșteniri și după va trebui să mă duc la fiecare soră sau frate a decedatului și să cer să se ducă la interogatoriu. O cursă fără sfârșit dacă nu știi dacă ucigașul e în țară sau nu... răspunde Iris cu un zâmbet pe chip.
Clarissa își aprinde și ea o țigară, lăsându-se purtată în masca neagră de fum, se ridică de pe fotoliul tapițat și se duce să ia dosarele din geantă, dar sora ei o ține în loc:
-Îți spun eu tot ce ai nevoie să știi. Carter nu va avea ce să îți facă și dacă rezolvi cazul, poate primesc și eu o mărire. E pe gustul tău. Moarte la un joc de poker.
Clarissa îi aruncă un zâmbet poznaș și înainte să zică ceva, Iris continuă :
-Lord tânăr,18 ani, înstărit, în fișele lui scrie că a încercat să se sinucidă de 2 ori, dar de fiecare dată a fost oprit de fratele său mai mic. Crima avut loc într-un club. Era singur. Avem un singur suspect, șoferul.
-Arma?
-Pistol, posibil câștigat la un pariu.
- Corpul e la secție?
-Te așteaptă!
***
Clarissa intră cu nonșalanță în secție și ignoră țipetele inspectorului Carter. Pereții biroului parcă se micșorează cu fiecare secundă. Nu știe dacă el e gata să lase trecutul în urmă pentru a se concentra pe viitor. Un om, o viață a fost luată și asta e tot ce contează...Cel puțin în cazul ei.
- Carter, dacă ai altceva de spus în afară de urlete fără nici un sens, te rog să îmi spui. Sunt singura opțiune pentru cazul ăsta și vrei să negi acest fapt. Îți fac o favoare! se răstește Clarissa înapoi.
-Cum știi asta? întreabă inspectorul cu un amestec de furie și nedumerire.
-Fișele de pe biroul tău sunt goale, lista ta fără nici un rost are doar persoane tăiate pe ea și totuși ziarele vorbesc de decesul tragic al lordului Tweksberry. Ironic, nu? Având în vedere că îmi ești dator!
O tăcere adâncă se lasă peste birou. Până și tablourile de pe pereți parcă ascultau acel dialog din gânduri a celor doi. Chiar și așa Carter, amenințat, continuă:
-Woods, tu chiar vrei să îți pierzi relațiile cu poliția? Fără armă nu prea ai cum să o joci pe detectivul!
-Păi nu cred că e atât de greu dacă tu continui să porți masca de inspector de atâta timp! Dar să revenim la caz... Te-ai făcut prea mult de râs. Nu uita promisiunile tale Thomas! O să se întoarcă după răzbunare. Așa că tu o să îmi dai cheile pentru a intra în morgă fără discuții și uităm că asta s-a întâmplat.
Inspectorul renunță într-un final și îi oferă cheile Clarissei.
-Succes Woods! spune o voce din spatele ușii biroului.
Dezgustată și cu o urmă de furie, dar în același timp cu un zâmbet, Clarissa trântește ușa în urma ei. Afară, lângă morgă, o așteaptă Iris care auzise discuția, cu un chip nedumerit:
-De ce am venit la morgă dacă știm deja ca lordul a fost împușcat ?
-Vreau să văd dacă doar atât a avut loc în acea noapte. Poliția mereu oferă jumătate de adevăr, pe cealaltă nu o înțelege. răspunde ferm Clarissa.
Ușa morgii se deschide cu greu, lăsând în urma s-a un scârțâit înfiorător. Întunericul învăluia camera și fiecare sunet lasă un ecou vag, precum o șoaptă. Pe o masă de metal se afla trupul neînsuflețit al lordului Tweksberry, cu două găuri în el, înroșite de sânge gros, cald.
- Când a fost adus corpul ? întreabă Clarissa cu o față serioasă, un scut pe care îl purta mereu ca să își ascundă frica firească în fața unui cadavru.
Trupul de pe masă cu ochii închiși încă avea un zâmbet pe față. Unul viclean, care poate arăta curajul în fața unei morți sigure sau mai plauzibil numărul de shoturi băute de la masă.
-Acum câteva ore... Crima a avut loc azi-noapte... Iris spune din reflex, totuși cu o urmă de durere.
Ar trebui să se obișnuiească să vadă astfel de cazuri, dar ai o pată pe inimă când realizezi că acea persoană nu e doar o victimă de omor, ci era o persoană într-o societate complicată care nu poate opri în totalitate astfel de crime.
-Unde sunt gloanțele?
-La Carter. A cerut el să le păstreze. Totuși nu are nici un înțeles.
E scopul lor să conecteze piesele de puzzle, rămășițele de informații lăsate de acest mister, dar nu pot. Nu pot rezolva această parte din caz fiindcă nu au o piesă din acest joc. Mai degrabă două piese, două gloanțe, dar cunoșteau persoana de la care le pot recupera.
-Thomas ascunde ceva. Nu mă miră, dar să o facă față de poliție ar fi ceva ieșit din zona lui confort.
Femeile ies repede din morgă și se îndreaptă spre cabinetul inspectorului.
Inspector Carter e smuls din gândurile sale când aude bufnetul ușii trântite de perete. Nu se aștepta să le vadă pe surorile Woods călcândui pragul atât de repede:
-Doamnelor? Cu ce scop ați venit? spune Carter cu ochii cercetând fiecare colț al camerei, ferindu-se de privirea lor, mai ales a Clarissei.
-De aceea nu acceptai pe nimeni să lucreze la caz! Doreai să nu afle nimeni! spune Clarissa satisfacută.
Mereu e la fel. Crede că descoperă ceva, o pagină din albumul acestui mister, dar trebuie să convingă o minte încurcată să îi ofere acele informații pe care le dorește cu atâta ardoare. Nu e imposibil, dar uneori poate fi o pierdere de timp, mai ales când un ucigaș e liber.
Carter, speriat, reușește să întrebe:
-Și ce aș ascunde eu de poliție mai exact?
Clarissa îi aruncă o privire dezgustată înainte de a răspunde:
-O parte din moartea lui Christian Tweksberry.
Clarissa știe că la încolțit pe inspector, îi simte frica, știe că e amenințat și cunoaște că în acest moment, la marginea prăpastiei, e obligat să îi ofere ce îi cere.
-Familia a insistat ca poliția să nu se obosească... Că toată lumea „știe" că lordul a fost împușcat de un om neutru, neimportant în club. Au oferit un preț frumos pe acest fapt. Trebuie doar să îmi țin gura închisă.
- Iată că ai eșuat lamentabil! Mită?! Nu mă așteptam să fi atât de josnic.
Tăcerea învăluie biroul, o tăcere care ascunde secrete și două gloanțe.
-Știi cum se spune...Banii conduc lumea. Pot aduce liniște, haos...
-Crimă.
Lumea se învârte cu o viteză de nedescris. Acele greșeli au avut loc prea devreme, deoarece ambele femei văd cum inspectorul scoate din buzunar două gloanțe atât de asemănătoare dar totuși diferente.
- De ce ar folosi gloanțe diferite la același pistol? se aude o voce stingheră în colțul camerei, vocea lui Iris.
Clarissa își fixă privirea pe fereatră, pe gloanțe și inspector. Totul avea sens acum.
-În acea noapte au avut loc două crime accidentale, ascunse de un singur deces. adaugă ea cu greutate. Și cred că știu unde va avea loc a doua.
-Foarte logic dacă stai să te gândești, completează inspectorul.
-Deoarece nu era singur la bar, se afla acolo cu inocenta lui soră și fratele lui. Amândoi atât de triști și șocați, dar nici o investigație concretă anunțată.
-Cum ceasul ticăie, cei doi criminali doar și-au acoperit greșeala, dar asta a fost doar un glonț din toată lupta.
Iris avea o expresie șocată, ascultând tandemul celor doi dezlegând cazul.
-Acum se vânează unul pe altul pentru moștenire.

Muzica nu se oprește, doar a încetinit
Clarissa aude telefonul ei schimbând melodia și o voce strigând-o din bucătărie.
Clarissa! Vino în bucătărie! urlă tatăl ei cu mâncare în gură.
Cu felia de pizza aproape mâncată, fata se îndreaptă la masă. Aude voci urlând prin ușa închisă:
Fii realist! Nu știi că ai o lume normală? O soție, o fiică! Dacă vrei să devii filozof trebuie să începi în lumea adevărată să faci pași. Cum ar fi, să strângi după tine? Muncesc pentru 3 în casa asta si obosesc pentru 100.
Tatăl se întoarce nedumerit spre soția sa:
Deci tu ești singura care are o opinie în casa asta!
Mama dezamăgită înainte de a continua, o vede pe Clarissa pitită după ușă:
Intră odată! Hai să mănânci și tu.
Am...Am terminat... Spuse copila, lăsând bucata de carton pe masă.
Bravo! Fugi și termină temele.
Clarissa fuge în dormitor și închide ușa după ea. Chiar și așa, părinții ei continuă ce au început. Ea stă ghemuită lângă ușă ore întregi ascultând și ascultând. Dar ceva îi atrage atenția:
Nu vezi la ce o expui? E doar un copil! Nu vreau să viseze noaptea oameni murind doar din cauza poveștilor pe care le scornești, filmelor la care vă uitați! Ești inconștient? Uite în ce hal ai ajuns tu! Venind beat acasă cu prietenii tăi! Fi realist și vezi ce exemplu îi dai! Urlă mama.
O tăcere adâncă se lăsă peste cameră. Paginile din caietul de română nerezolvate nu mai contau. Ceva o făcea să deschidă ușa dar totuși se opri. Și-ar fi distrus umbra în care se afla, care o proteja, sau cel puțin credeau cei din jurul ei că o protejează. Noaptea Clarissa nu a dormit, nu dorea să viseze, dorea să rămână realistă. Lumina laptopului deschis a ținut-o trează. Fiindcă ea a început să scrie o poveste. Dar pe ecran nu era povestea ei, era povestea Clarissei, un detectiv vestit. Dar viziunile tot au mai venit, și ziua următoare, la 3:00, nu mai era la birou. În locul ei stătea o mamă îngrijorată cu ochii în ecran care credea cu toată voința că doarme fiica ei. Dar Clarissa a avut de la început ochii deschiși și urechile ciulite.
La școală a doua zi primul lucru pe care l-a făcut eleva a fost să se ducă la profesoară:
-Îmi pare foarte rău ! Fac tema pe data viitoare! Au intervenit niște probleme!