Gânduri Nespuse

Brațele uitării

Spune-mi, cât să te mai aștept?
Mi-au secat ochii de la atâtea lacrimi.
Mi-a înghețat și inima văzându-se lipsită de căldura îmbrățișării tale.
Am obosit să mai fug de așa-zisul pe veci,
Dar tot o fac..
Căci "pe veci" înseamnă fără tine.

Iar eu nu vreau să te dau uitării.
Întotdeauna am fost egoistă când obiectivul ai fost tu.
Mereu te-am vrut numai pentru mine.
La o adică, de ce să te las uitării?
Când uitarea e blondă și are ochi în care, deseori, te-am privit pierzându-te..

Ce tot zic?
Nici n-a fost nevoie să te dau uitării,
Ai alergat singur în brațele sale.
Eu doar încerc să mă consolez.
Îmi mint inima în speranța că nu va mai durea.

Dintr-o dată simt că-i iarnă.
Și nu, nu vorbesc despre anotimpuri.
Vorbesc despre mine.
Eu.
Mă simt de parcă cea mai întunecată noapte mi s-a așternut pe inimă.
În ochii mei lăsând totul rece și lipsit de sens.

Vorbesc despre mine.
Eu.
Cea care încearcă să-și răpească iubirea din brațele uitării.