X. Prințul Harry, cartea și răzbunarea

24 4 28
                                    

În cazul în care nu ați observat că în aceste capitole dezbat orice îmi trece prin cap, ei bine, haideți să vorbim despre familia regală a Marii Britanii, de asemenea, făcând referire la capitolul anterior în care am zis cât de tare urăsc presa

ओह! यह छवि हमारे सामग्री दिशानिर्देशों का पालन नहीं करती है। प्रकाशन जारी रखने के लिए, कृपया इसे हटा दें या कोई भिन्न छवि अपलोड करें।

În cazul în care nu ați observat că în aceste capitole dezbat orice îmi trece prin cap, ei bine, haideți să vorbim despre familia regală a Marii Britanii, de asemenea, făcând referire la capitolul anterior în care am zis cât de tare urăsc presa.

Pentru o scurtă introducere, pentru cei ce probabil nu sunt așa de la zi cu dramele celei mai mediatizate familii regale la nivel global (din punctul meu de vedere), începem cu faptul că actualul rege Charles are doi fii minunați: William și Harry cu prințesa Diana care a murit într-un accident de mașină în 1997. A stârnit o mare controversă căsătoria sa cu Camilla (cămila), chiar dacă cei divorțați din familia regală nu prea aveau acceptul să se recăsătorească și Charles și Camilla au avut un mare amantlâc când el era căsătorit, dar nu asta vreau să subliniez (Charles, dați-ar vaca cu coada-n ochi la Viscri)

Mariajul dintre Diana și Charles a fost foarte...ăm, complicat, dacă se poate spune așa. Chestia este că acesta i-a mulțumit Dianei pentru că i-a oferit "an heir and a spare". Un moștenitor: William și o rezervă, Harry.

O să fac câteva referiri la diferența cu care Harry și William au fost tratați de-a lungul vieții lor. Ghiciți ce, Harry nu avea voie să facă absolut nimic care să îl pună într-o lumină mai bună în comparație cu moștenitorul coroanei. Prințul de rezervă ( rezerva, cum îl alinta familia) era criticat de fiecare dată când făcea vreo campanie umanitară sau avea vreo realizare de către familie și agențiile de PR care se ocupau de el.

Deși nu avea un interes academic așa mare, ba chiar era genul sportiv, tot a fost luat la mișto, pe românește, de toată presa. Doar nu puteau ei să se ia de moștenitorii rupți din fundul soarelui, nu? Dacă Harry se accidenta, era neîndemânatic, dacă nu voia să fie genul academic, era prost. Aceeași mentalitate pe care lumea o crede: dacă ești bun la mate, ești deștept. Ai înclinații vocaționale? Păi ești prost, dă-te draq. Cam așa și aici.

Vreau să spun că presa a insuflat tuturor imaginea asta a prințului Harry, oaia neagră a familiei, mereu făcea ceva greșit, de fapt era greșit el ca persoană. Nu conta nimic, ba chiar familia regală susținea acest raport, că altfel cum.

Voi vă dați seama ce este în sufletul unui om a cărui familie îl lasă să fie mototolit de presa britanică, ba chiar să susțină anumite minciuni pentru a arăta calitățile altor persoane? De exemplu, la un moment dat Charles era aspru criticat de la incidentul cu Diana, așa că, după ce nush ce ziarist s-a gândit să îl facă pe Harry drogat, Charles nu doar că a acceptat asta, deși prințul nu consuma astfel de substanțe, ba chiar s-a prezentat drept un părinte singur care se chinuie din greu cu copilul rebel ce o ia pe căi greșite pentru a stârni compasiune. Foarte frumos, ce pot spune?

Acesta este doar un exemplu. Să nu mai spun că spre deosebire de alți membrii ai familiei, Harry măcar a mers pe frontul de război și a avut parte de antrenament cot la cot cu alți soldați. Vreau să mai văd unul din cei care stau la palat și doar se aranjează, pozează și servesc ceai care își arată adevărata față prin fapte, nu vorbe în vânt.

Și dacă tot Harry era bătaia de joc a presei, normal că Meghan, actuala lui soție, a fost și ea legată de acest stâlp mediatic al infantiei. Și de ce oare așa aspru? Vă spun eu: e femeie, e mulatră, a avut o carieră de succes pe cont propriu. Asta e absolut tot. Biata de ea, când a făcut o campanie umanitară pentru a ajuta la pregătirea mesei pentru mai multe persoane la o moschee, ziarele au catalogat acest gest drept instigare la terorism, că doar arabii sunt teroriști, nu?

Și dacă nu mă credeți, uitați o știre despre Kate care mănâncă avocado și Meghan care mănâncă tot avocado:

Și dacă nu mă credeți, uitați o știre despre Kate care mănâncă avocado și Meghan care mănâncă tot avocado:

ओह! यह छवि हमारे सामग्री दिशानिर्देशों का पालन नहीं करती है। प्रकाशन जारी रखने के लिए, कृपया इसे हटा दें या कोई भिन्न छवि अपलोड करें।


Dacă nici asta nu spune multe, nici nu știu ce altceva poate să o facă

ओह! यह छवि हमारे सामग्री दिशानिर्देशों का पालन नहीं करती है। प्रकाशन जारी रखने के लिए, कृपया इसे हटा दें या कोई भिन्न छवि अपलोड करें।

Dacă nici asta nu spune multe, nici nu știu ce altceva poate să o facă.

Meghan, de adăugat, a pierdut 2 sarcini de la stresul cauzat de toată bătaia asta de joc a presei, încurajată și de familia soțului, așa că, Harry și-a luat nevasta, copilul și au și părăsit familia regală pt mental health. Good for them.

Și până în anii aceștia în care Harry a dat interviuri și a scris cartea despre viața lui, media nu a fost obișnuită să vadă o altă perspectivă a poveștii. Harry e prințul prost, Meghan e o panaramă pe interes, nu au cum să aibă propria opinie, ba chiar faptul că au descris ceea ce au trebuit să înfrunte este o mare rușine cu care și-au plesnit familia peste nas.

Este posibil ca prințul Harry, prin cartea care a făcut 'furori' să fi exagerat unele lucruri? Posibil, deși în opinia mea, eu nu cred asta. Cartea a fost o răzbunare pentru anii de suferință suportați? Posibil și asta, deși răzbunare e mult spus, eu o consider a doua față a monedei aruncate publicului. Dar și dacă ar fi răzbunare, chiar susțin acest lucru.

Concluzia pe care vreau să o ofer cu asta este să criticați cu mintea voastră înainte de a crede. Ziarele, presa, etc, pot avea o țintă pe care să o atace cu fiecare ocazie și să ofere publicului o imagine pe care acesta să și-o imprime în cap și să nu fie așa deschis la o perspectivă diferită. Abia după ce auziți ambele variante, în cazurile de genul, abia atunci alegeți cu cine empatizați mai mult și mai ales, ce credeți.

Ceai cu fructe de pădureजहाँ कहानियाँ रहती हैं। अभी खोजें