Obsesie fatala

Amintiri din copilărie

Inima îmi bătea în piept și simțeam că nu mai am suficient aer. Părea că în cameră nu mai era destul oxigen și simțeam cum spațiul se micșora tot mai mult. Voiam să evadez, să fug cât mai repede de acolo, indiferent de riscul de a fi rănită de oamenii cărora nu le-am făcut nimic.

Tot ce mă interesa era să plec și să nu-l mai văd vreodată pe acest monstru. Am făcut instinctiv un pas înapoi, înghițind în sec, dar apoi mi-am dat seama că cineva care ar putea ști despre toate acestea și care mă adusese acolo era Ethan. Într-o clipă, toată teama pe care o simțeam s-a transformat în furie.

— Aria, scumpa mea, înțeleg ce simți, dar îți pot explica, spuse tatăl meu într-un ton blând.

— Nu vreau să aud nimic de la tine. Și tu, tu știai de toate astea? Și ai ascuns asta față de mine ?

Mă întorc spre Ethan, împingându-l și simțind cum ochii mi se umezesc. Nu știam ce simt, mă simțeam trădată, mințită, nici măcar eu nu știam. Un val de sentimente contradictorii treceau prin sufletul meu în acest moment. Eram tristă, dezamăgită, dar și într-un fel fericită, deoarece nu mai eram singură pe lume, avându-l pe unul dintre părinții mei în viață.

— Aria, nu trebuie să arunci vina asupra lui. El nu are nicio legătură aici, nu știa că ești fiica mea.

— Nu încerca să-i iei apărarea. Ar trebui să-ți salvezi pielea, pentru că nu voi șterge cu buretele tot ce ai făcut. Atâția anii de suferită, eu mă îngrijoram pentru ziua de mâine și pentru faptul că nu aveam suficienți bani pentru tratamentul mamei, iar tu te lăfăiai în bani fără să te gândești dacă avem ce mânca. Nu meritam asta.

Ochii mei nu mai puteau stăpâni atâta emoție negativă, iar o cascadă de lacrimi începu să se prelingă pe obraji din ochii mei. Cum putea trăi el bine, știind că fiica lui poate nu avea ce pune pe masă?

— Dar dacă aveam lucruri pentru școală te-ai gandit vreodata, haine sa ma imbrac, orice? Din cauza ta, procesul meu de maturizare a venit prea repede. In timp ce adolescenți de varsta  mea isi trăiau viata, eu munceam cu nopțile pentru a ne întreține.

— Cum poți vorbi așa? M-am îngrijit de tine în fiecare zi. Nu știi ce e în inima unui tata când e departe de copilul sau.

— Tu nu te poti numi tată, tu pentru mine nu ai fost unul.

— Aria, destul! Nu îți permit să vorbești așa cu mine.

— Ce altceva poți să faci? O să mă lovești la fel cum ai făcut-o cu mama?

Expresia de pe chipul său s-a schimbat brusc, nu puteam să-mi dau seama dacă îi părea rău pentru ce făcuse sau pentru că, într-un fel, am moștenit acest comportament de la el.

— Îmi pare rău că tu încă crezi că sunt așa. Nu am fost un tată bun, nu am avut un comportament adecvat. Am realizat asta după ce te-am pierdut ca fiică. Atâția ani fără tine, nu am fost prezent ca tată, nici măcar când eram lângă tine.

Se citea durerea în tonul vocii sale, expresia crispată de pe chipul lui Ethan îmi spunea clar că nu l-a mai văzut pe Corey, tatăl meu, atât de vulnerabil în fața cuiva.

În sufletul meu simțeam o fărâma de milă pentru el, deoarece cred că nici lui nu i-a fost ușor. Încă orgoliul era mult mai mare decât orice urmă de iertare.

— Te las să te liniștești și chiar să te odihnești, pentru că ați avut un drum lung. Iar mâine promit că nu voi ezita să-ți răspund la orice întrebare. În acest moment, tata devenise din nou omul calculat despre care îmi povestise Ethan.

— Mâine veți descuta ca doi adulți responsabili. Hai, Aria, trebuie să-ți limpezesc mintea. Ai trecut prin destule în ultimele 24 de ore.

Simțeam mâna caldă a lui Ethan pe umărul meu și îndemnul său calm de a încheia cearta aici și de a mă odihni până mâine, când voi începe un scandal nou, nu mă prea atrăgea.

— Te rog, cred că i-am deranjat destul pe ceilalți.

Uitasem complet de restul și aleg să închei circul aici, din respect pentru ceilalți.

Eram în continuare extrem de agitată, iar la insistențele lui Ethan cedez și aleg să dormim într-o cameră de oaspeți. Deși ideea mea de a dormi în mașină, departe de locul ăsta, nu ieșea din discuție, mă las condusă de Ethan pe scări până la următorul etaj al conacului, intrând mai apoi în ultima cameră din stânga coridorului.

La intrarea în cameră, se afla un hol micuț, în partea dreaptă a căruia se găsea un suport pentru haine. Pe peretele din spatele suportului erau agățate câteva oglinzi mici și un tablou abstract, adăugând o notă de eleganță și personalitate spațiului.

În partea centrală a camerei, era amplasat un pat confortabil cu o saltea moale și perne pufoase, așezat în centrul încăperii. De fiecare parte a patului se găseau noptiere elegante, cu sertare și câte o lampă de citit.

Lângă pat, era așezat un mic birou alb, cu o suprafață netedă și un scaun ergonomic. Pe birou se aflau câteva cărți și un organizer cu pixuri și creioane colorate. În fața patului, pe perete, era amplasat un televizor modern. Sub televizor, se găsea o mică masuță de cafea.

În încăpere se răspândea o lumină caldă și plăcută, iar draperiile din material moale și vaporoase adăugau un aer intim și confortabil. Nu lipseau nici plantele de interior, care aduceau o notă de prospețime și natură în cameră.

— Dacă credeți că o să mă îmbunați cu o cameră superbă, nu o să reușiți.

— Nu încercam asta; în plus, eu nici nu știam în ce cameră vom dormi.

Poate avea dreptate, tată nu i-a spus nimic, dar nu mă puteam încrede în acesta. Îmi ascundea lucruri de prea multe ori. Îmi descalc tenișii apoi mă așez pe pat, ochii mă usturau de la lacrimi iar starea de somnolență începea să se amplifice.

— Merg să fac un duș înainte, spune Ethan apoi mă sărută pe frunte. Somn ușor în caz că adormi până mă întorc.

Ia un prosop dintr-un dulăpior apoi părăsește camera. Mă întind în pat apoi trag patura peste mine. Începea să mă doară capul, eram extrem de obosită și nervoasă, nu înțeleg cum am ajuns în situația aceasta.

În timp ce stăteam acolo, în liniștea camerei, gândurile îmi zburdau în minte. Îmi aminteam de momentele tensionate dintre mine și tatăl meu, de secretele pe care le ascundea mereu. De fiecare dată când încercam să deschid subiecte sensibile, el se închidea în sine, refuzând să discute. De violenta primită in copilărie din cauza lui.

În lumina slabă a camerei, simțeam cum oboseala îmi cuprindea întregul corp. Mă gândeam la ziua agitată pe care o avusesem și la toate problemele care mă apăsau. Îmi doream doar să pot evada într-o lume de liniște și pace.

Auzind sunetul apei care curge în baie, mă gândeam la Ethan și la modul în care încerca mereu să mă facă să mă simt în siguranță. Era singurul om care părea să mă înțeleagă cu adevărat și să mă iubească necondiționat. Îmi dădea putere și încredere în mine însămi.

Pe măsură ce timpul trecea, simțeam cum somnul îmi începea să-mi închidă ochii. Încet, dar sigur, mă pierdeam în întunericul adânc al somnului. Cu toate acestea, în ciuda oboselii și a întrebărilor fără răspuns, aveam o mică speranță că totul se va clarifica și că voi găsi răspunsurile de care aveam nevoie.

În cele din urmă, adormită în patul acela străin, am închis ochii și mi-am lăsat visele să mă poarte într-o altă lume, unde întrebările găseau răspunsuri și rănile sufletului se vindecau.